Obligaţie de a face. Sentința nr. 2456/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2456/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 2453/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2456/2015

Ședința publică de la 06.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: I. M. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant F. N. și pe pârât "E. I." SRL, pârât M. E., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. C. C., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei la data de 05.03.2015, prin Serviciul registratură, note de ședințe din partea pârâtei ..

Instanța comunică un exemplar din notele de ședință și reprezentantei reclamantului.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. invocată prin întâmpinare de către pârâta .

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției, considerând ca fiind competentă Judecătoria Cluj-N., fiind alegerea reclamantului, nefiind obligatoriu să fie instanța de la domiciliul pârâtului. De asemenea, această acțiune derivă din contractul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul folosit, astfel încât instanța locului unde s-a încheiat contractul este competenta pentru executarea contractului. În cuprinsul contractului se menționează că a fost încheiat la Cluj-N.. Consideră că problema pârâtei este dacă ceea ce s-a solicitat prin prezenta acțiune ține de executarea contractului. Precizează că executarea contractului implică nu doar o remitere a prețului și a bunului care face obiectul acestui contract ci și demersurile ulterioare. În condițiile în care demersurile ulterioare sunt obligatorii, este evident că ține de executarea acestui contract ca până la final el să își producă toate efectele, efecte care trebuiau îndeplinite obligatoriu de către pârâtă. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (2) C. dacă pârâtul exercită în mod statornic activitate în afara sediului profesional, atunci se poate alege și acel sediu. Consideră că ține de executarea contractului că după ce a luat sau a primit acest bun pârâta să meargă să și-l transcrie pe numele său.

La interpelarea instanței, dacă în accepțiunea art. 113 alin. (1) pct. 3 C., locul încheierii contractului echivalează cu locul prevăzut pentru executare, reprezentanta reclamantului precizează că totul s-a desfășurat în Cluj-N..

Considerându-se lămurită, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, instanta declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data 08.09.2014 (filele 1-2), astfel cum a fost extinsă la data de 11.11.2014 (filele 40-41), reclamantul F. N., prin avocat C. C., cu împuternicire avocațială la fila 12, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele E. I. SRL și M. E. obligarea acestora în solidar să se prezinte la Serviciul de Înmatriculări Auto Cluj pentru radierea autoturismului marca Opel Vectra, cu nr. de înmatriculare_ de pe numele reclamantului sau în caz contrar să fie autorizat reclamantul să efectueze radierea pe cheltuiala pârâtelor, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că la data de 02.11.2012 a vândut autoturismul menționat pârâtei de rândul 1, că a procedat la scoaterea acestuia din evidențele fiscale, că pârâta de rândul 1 nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2002. S-a învederat că reclamantul figurează în continuare în calitate de proprietar al autoturismului și a primit de curând un proces verbal de constatare și sancționare a contravenției fiind amendat cu suma de 240 lei pentru că ar fi circulat în luna mai 2914 cu autoturismul vândut.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1521 C.civ., art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2002.

În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 4-7).

Cererea a fost legal timbrată (fila 3).

La data de 29.10.2014 pârâta E. I. SRL, prin Societatea Civilă Profesională S. & Nere, cu împuternicire avocațială la fila 31, a depus la dosarul cauzei întâmpinare (filele 18-20), prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătorie Cluj-N., excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, s-au invocat condițiile dispozițiile art. 107, art. 205, art. 245 și următoarele C.proc.civ., art. 1650 C.civ.

În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 21-30).

La data de 11.11.2014, reclamantul F. N., a depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 39-40), prin care a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoariale față de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3, art. 113 alin. (2) raportat la art. 109 C.proc.civ.

În motivare, se arată că pârâta are sucursala în Cluj-N., că a încheiat contractul în Cluj-N. și că tot aici s-a executat parțial contractul.

La data de 05.03.2015, pârâta E. I. SRL, prin SCA „Tita & Asociații”, cu împuternicire avocațială la fila 54, a depus „note de ședință” (filele 50-52), prin care a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, învederând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 109 C.proc.civ. decât în situațiile limitativ prevăzute, respectiv pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Potrivit art. 248 NCPC, „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

În fapt, între reclamantul F. N., în calitate de vânzător și pârâta E. I. SRL, în calitate de cumpărător, s-a încheiat la data de 02.11.2012 contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit (fila 6).

În drept, potrivit art. 131 C.proc.civ.:

La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

Instanța reține că potrivit art. 109 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta.

Conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente (…) instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Când pârâtul exercită în mod statornic, în afara domiciliului său, o activitate profesională ori o activitate agricolă, comercială, industrială sau altele asemenea, cererea de chemare în judecată se poate introduce și la instanța în circumscripția căreia se află locul activității respective, pentru obligațiile patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc, conform art. 113 alin. (2) C.proc.civ.

Aplicând dispozițiile legale la starea de fapt reținută, instanța reține că dispozițiile art. 113 alin. (2) C.proc.civ. nu sunt aplicabile în ceea ce privește persoanele juridice, concluzie care reiese din interpretarea gramaticală a acestor dispoziții care fac referire la „domiciliul său”, iar nu la sediul său, precum și din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 113 alin. (2) cu art. 109 C.proc.civ.

În legătură cu sfera de incidență a dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., instanța reține că aceasta se limitează la împrejurările în care locul executării (în tot sau în parte) a obligației contractuale este menționat în mod expres în contract. În această privință, instanța reține că obligația de a face care constituie obiectul prezentei acțiuni nu este o obligație contractuală, ci una legală, pe de o parte, iar pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit/02.11.2012 nu cuprinde mențiunea locului executării obligațiilor asumate în temeiul acestei convenții. În consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., contrar celor susținute de către reclamant.

În privința dispozițiilor art. 109 C.proc.civ., instanța reține că nici acestea nu sunt aplicabile în speță câtă vreme contractul a fost încheiat cu pârâta E. I. SRL, iar nu cu un dezmembrământ fără personalitate juridică a acestuia.

În consecință, instanța apreciază că este întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. invocată de către pârâta de rândul 1 prin întâmpinare, pe care urmează a o admite și în temeiul art. 107 alin. (1) C.proc.civ., va declina competența de soluționare a cauzei având în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, conform prevederilor Hotărârii nr. 337/09.07.1993 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, instanță în circumscripția căreia se află sediul pârâtei de rândul 1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. invocată de către pârâta E. I. SRL prin întâmpinare.

Declină competența de soluționare a cererii astfel cum a fost modificată formulată de către reclamantul F. N., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat C. C., în Cluj-N., .. 4, ., în contradictoriu cu pârâtele E. I. SRL, cu sediul procesual ales la SCPA S. & Nere, în București, Piața Romană, nr. 1, . și M. E., cu domiciliul în Sona, ., județul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 martie 2015.

PREȘEDINTEGREFIER

R.-M. PAVELIOANA M. S.

Red. R.M.P./ dact. I.M.S./2 ex./02.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2456/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA