Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 12261/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 11.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: I. M. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. L. T. C. și V. V., pârâta-reclamantă B. M. și pârâtul B. I., având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21.12.2015.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data 10.09.2014 (filele 1-5), astfel cum a fost regularizată la data de 24.10.2014 (filele 36-37), reclamanții-pârâți M. L. T. C. și V. V. au solicitat în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. M. și pârâtul B. I.:

  • să se constate că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul situat în Cluj-N., ., ., înscris în CF_-C1-U4 Cluj-N., nr. cadastral_/S/XVII,
  • să se constate că pârâții au cote de contribuție egale de câte 50% la dobândirea apartamentului menționat,
  • să se dispună partajul prin atribuirea sa în natură către pârât, cu obligarea acestuia la plata unei sulte în favoarea pârâtei,
  • să se dispună înscrierea în Cf a dreptului de proprietate al pârâtului asupra apartamentului, în cotă de 1/1 parte, bun propriu dobândit prin partaj,
  • cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că justifică interesul și calitatea în promovarea prezentei acțiuni prin faptul că are de recuperat o sumă de bani în temeiul unor titluri executării reprezentate de hotărâri judecătorești, că a început executarea silită împotriva debitorului pârât la B. C. M. R., că singurul bun supus executării silite este apartamentul menționat mai sus, că procedura de executare silită nu poate continua fără partajarea bunului dobândit în timpul căsătoriei, că apartamentul a fost dobândit prin cumpărare în anul 1994, în timpul căsătoriei.

Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 194 C.proc.civ., art. 632 C.civ.

În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 7-27, 38-55).

Cererea a fost legal timbrată (filele 6, 34-35).

La data de 20.11.2014, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare de către pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M., prin avocat M. M., cu împuternicire avocațială la fila 67, prin care s-a învederat că nu se opune cererii de partaj și cerere reconvențională, prin care s-a solicitat stabilirea unor cote de contribuție de 80% în favoarea sa și 20% în favoarea pârâtului și atribuirea în fvaoarea sa în întregime a imobilului, cu cheltuieli de judecată (filele 63-66).

În motivare, s-a arătat, în esență, că în anul 2011 a intervenit separarea în fapt de sățul său, care a părăsit domiciliul conjugal, iar căsătoria a fost desfăcută în anul 2014, că în timpul căsătoriei s-a achiziționat apartamentul supus partajului din împrumuturi contractate de la frații săi, iar pârâtul a avut o contribuție mică de 20% la dobândirea bunului, că în timpul căsătoriei, pârâtul a contractat împrumuturi financiare pe care le-a ascuns față de ea, că între 1990-1993 și 2000-2002 acesta nu a avut loc de muncă că pârâtul a înființat o firmă ., pe care a contractat mai multe credite și pe care nu le-a achitat, că din cauza faptului că somațiile veneau pe adresa sa, pentru evitarea executării silite imobiliareși-a luat angajamentul scris de a achita în continuare aceste credite.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 30, 31, 33 și art. 36 din Codul familiei și art. 979-995 C.proc.civ.

Prin încheierea camerei de consiliu din data de 14.01.2015, s-a acordat ajutor public judiciar în favoarea pârâtei-reclamantă B. (actuală P.) M.constând în reducerea taxei judiciare de timbru la jumătate și eșalonarea restului de plată în 20 de tranșe lunare (fila 159).

La data de 21.11.2014, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare de către pârâtul B. I., prin care a arătat că nu se opune cererii de partaj, însă solicită atribuirea bunului în favoarea pârâtei-reclamantă, cu plata unei sulte în favoarea sa

În motivare, s-a arătat că imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei, dar o mare parte din bani au fost obținuți de către pârâta-reclamantă ca urmare a unor împrumuturi de la fratele și sora acestuia, că s-au despărțit în fapt începând cu anul 2010.

Cererea nu este întemeiată în drept.

În dovedire, s-au depus de către pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. îmscrisuri în probațiune la data de 21.11.2014 (filele 70-138).

La data de 13.02.2015, pârâtul B. I. a depus la dosar înscrisul de la fila 179, prin care solicită respingerea cererii principale și admiterea cererii reconvenționale.

La data de 25.02.2015, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională, prin care au invocat inadmisibilitatea cererii reconvenționale, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată și stabilirea cotelor de contribuție conform cererii principale.

În motivare, s-a arătat, în esență, că pârâta-reclamantă nu a răsturnat prezumția de dobîndire a bunului în proporții egale de 50%, că foștii soți complotează pentru ca reclamanții să nu își recupereze creanța.

La data de 09.03.2015, s-a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare de către pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. (filele 195-196), prin care a reiterat motivele de fapt din întămpinare și cererea reconvențională.

La aceeași dată, s-a depus de către pârâtul B. I. răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că nu are nicio înțelegere ascunsă cu fosta soție.

Prin încheierea ședinței publice din data de 15.05.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii reconvenționale (filele 207-208).

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului B. I. în favoarea pârâtei-reclamantă (filele 209-210), proba cu interogatoriul pârâtului B. I. în favoarea reclamanților (filele 211-213), proba cu interogatoriul pârâtei-reclamantă B. (actuală P.) M. în favoarea reclamanților(filele 214-215), proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea evaluare bunuri imobile (filele 276-297).

S-au depus concluzii scrise de către pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. la data de 16.12.2015, respectiv de către reclamanți la data de 17.12.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, instanța reține că la data de 06.06.1987 s-a încheiat căsătoria dintre pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. și pârâtul B. I., conform certificatului de căsătorie de la fila 10, căsătorie înregistrată în registrul stării civile al Municipiului Cluj-N. sub nr. 916/06.06.1987.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/24.08.1994 de către notariatul de Stat Județean Cluj, pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. și pârâtul B. I. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului apartament situat în Cluj-N., ., ., înscris în CF_-C1-U4 Cluj-N., nr. cadastral_/S/XVII (filele 11-12, 39-41).

În timpul căsătoriei, pârâtul B. I. a înregistrat venituri salariale conform cărții de muncă de la filele 128-138. În perioada 23.04.1991 – 01.07.1995, pârâtul nu a avut loc de muncă (filele 134-136), dar a beneficiat de șomaj, iar începând cu data de 01.01.2001, a încetat calitatea sa de salariat (file 137).

În anul 2002, pârâtul B. I. a înființat firma ..

Pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. a dobândit venituri salariale în timpul căsătoriei, conform cărții de muncă de la filele 216-228. În perioada 28.05._95 i-a fost desfăcut contractul individual de muncă (filele 221-224).

În perioada 25.03._11, pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. a fost încadrată în calitate de vânzătoare în cadrul societății ., obținând venituri salariale în acest sens.

La data de 06.09.2006, s-a încheiat între BANCA TRANSILVANIA SA – SUCURSALA CLUJ, în calitate de bancă, ., reprezentată de administrator – pârâtul B. I.¸ în calitate de împrumutat și pârâtul B. I., în calitate de garant avalist contractul de credit nr._, pentru suma de 14.000 lei, cu destinația de finanțare activitate curentă, cu scadența la data de 05.09.2007 (filele 96-97).

La data de 13.06.2008, s-a încheiat între BANCPOST SA – SUCURSALA/AGENȚIA MĂRĂȘTI-CLUJ, în calitate de bancă, ., reprezentată de administrator și asociat unic – pârâtul B. I.¸ în calitate de împrumutat, pârâtul B. I., în calitate de garant avalist și reclamanta-pârâtă B. (actuală P.) M., în calitate de garant avalist, contractul de credit nr. BL31630, pentru suma de 90.000 lei, cu destinația de finanțare necesități de capital circulant, pe o prioadă de 60 de luni (filele 108-127).

Conform răspunsurilor pârâtei-reclamantă B. (actuală P.) M. la interogatoriul administrat în favoarea reclamanților(filele 214-215) care se coroborează cu înscrisurile de la filele 70-831, instanța reține că aceasta a achitat un cuantum total de 32.625,50 lei, în temeiul contractului de credit încheiat cu BANCPOST SA.

La data de 05.10.2011, s-a emis o somație către . de către executorul bancar F. C. pentru executarea sumei de 8.985,15 lei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/06.09.2006 încheiat cu BANCA TRANSILVANIA SA (filele 95).

Mai multe plăți au fost efectuate de către reclamanta-pârâtă B. (actuală P.) M. pentru stingerea acestei creanțe în perioada septembrie 2011 - aprilie 2013 (filele 84-93).

La data de 24.02.2014, reclamanții-pârâți au formulat cerere de executare silită în temeiul unor titluri executorii reprezentate de hotărâri judecătorești împotriva pârâtului B. I., sens în care s-au format dosarele execuționale nr. 130/2014 și nr. 131/2014 ale B. C. M. R..

La data de 22.04.2014, s-a desfăcut căsătoria dintre părți, conform certificatului de divorț nr. 4589/22,.04.2014 emis de către BNP P. L..

Prin procesul verbal întocmit la data de 06.08.2014, B. C. M. R. a constatat suspendarea de drept a executării silite până la soluționarea partajului bunului comujn reprezentat de imobilul apartamentul situat în Cluj-N., ., ., înscris în CF_-C1-U4 Cluj-N., nr. cadastral_/S/XVII (fila 15).

În drept, instanțele reține următoarele:

Potrivit art. 818 C.proc.civ.:

(1) Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora. La cererea creditorului, acțiunea în împărțeală poate fi notată în cartea funciară.

(2) Până la soluționarea partajului, prin hotărâre rămasă definitivă, urmărirea imobilului este de drept suspendată. Dacă nu s-a făcut decât cerere de partaj, până la soluționarea acesteia, prin hotărâre rămasă definitivă, se suspendă prescripția dreptului la acțiune contra debitorului coproprietar sau devălmaș.

(3) Creditorii personali pot urmări însă cota-parte determinată a debitorului lor din dreptul de proprietate asupra imobilului, fără a mai fi necesar să ceară partajul, dacă ea este neîndoielnic stabilită și lămurită și este înscrisă, prin arătarea unei fracțiuni, în cartea funciară. În acest caz, coproprietarii vor putea cere punerea în vânzare a întregului imobil aflat în coproprietate în condițiile prevăzute la art. 823.

În ceea ce privește dreptul aplicabil prezentei acțiuni, având în vedere succesiunea de legi în timp, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile Noului Cod civil, în temeiul art. 6 alin. (6) și art. 220 din Legea nr. 71/2011.

Art. 356 NCC:

Dacă regimul comunității de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia.

Art. 357 NCC:

(1) În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor.

(2) În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.

(3) Dispozițiile art. 364 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 988 C.proc.civ.:

La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea.

Art. 989 C.proc.civ.:

(1) În cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari instanța, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulți coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanța va ține seama de criteriile prevăzute la art. 988. Prin încheiere, ea va stabili și termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să consemneze sumele ce corespund cotelor-părți cuvenite celorlalți coproprietari.

(2) Dacă coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul consemnează, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin hotărârea asupra fondului procesului, îi va atribui acestuia bunul.

(3) În cazul în care coproprietarul nu consemnează în termen sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța va putea atribui bunul altui coproprietar, în condițiile prezentului articol.

Art. 990 C.proc.civ. :

La cererea unuia dintre coproprietari, instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să îi atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.

Aplicând dispozițiile legale incidente la starea de fapt reținută, instanța reține că bunul reprezentat de imobilul apartament situat în Cluj-N., ., ., înscris în CF_-C1-U4 Cluj-N., nr. cadastral_/S/XVII este un bun achiziționat în timpul căsătoriei dintre pârâtul B. I. și reclamanta-pârâtă B. (actuală P.) M., motiv pentru care se prezumă calitatea de bun comun al acestuia, calitate necontestată în speță.

Instanța reține că întregul material probator nu a înlăturat prezumția legală relativă în sensul că foștii soți au avut o contribuție egală la dobândirea bunului comun menționat. După cum se poate observa din înscrisurile depuse în probațiune chiar de către foștii soți, aceștia au dobândit venituri relativ apropiate ca valoare în timpul căsătoriei și au contractat datorii comune. Nu se poate face abstracție de împrejurarea că deși pârâtul nu a mai fost angajat începând cu data înființării societății D. DARIUS SRL, reclamanta-pârâta a dobândit venituri salariale de la această societate. Totodată, instanța reține că divorțul a intervenit la data de 22.04.2014, la mai puțin de 2 luni de la data începerii executării silite împotriva pârâtului. În consecință, față de dispozițiile art. 329 C.proc.civ., instanța apreciază că operează o prezumție judiciară în sensul că foștii soți au desfăcut în mod formal căsătoria, tocmai pentru a se păzi de efectele unei executări silite.

Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluare bunuri imobile, instanța reține că valoarea de circulație a bunului supus partajării este de 193.244 lei (filele 276-297).

Pentru a dovedi posibilitățile financiare pentru achitarea unei eventuale sulte în cazul atribuirii bunului în favoarea pârâtei-reclamantă B. (actuală P.) M., aceasta a depus la dosarul cauzei contractul de împrumut legalizat sub nr. 08.07.2015 de către BNP D. S.-I. (fila 233).

Pentru aceste motive, instanța va admite admite în partecererea principală formulată de către reclamanții-pârâți M. L. T. C. și V. V. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. și pârâtul B. I., având ca obiect partaj bun comun, va admite în partecererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți M. L. T. C. și V. V. și pârâtul B. I., având ca obiect partaj bun comun, va stabili că bunul supus împărțelii este imobilul apartament situat din punct de vedere administrativ în Cluj-N., ., ., înscris în CF_-C1-U4 Cluj-N., nr. cadastral_/S/XVII, va constata că pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. și pârâtul B. I. au dobândit imobilul cu o contribuție egală de 50%, va dispune partajul în natură prin atribuirea în favoarea pârâtei-reclamantă B. (actuală P.) M. a imobilului situat din punct de vedere administrativ în Cluj-N., ., ., înscris în CF_-C1-U4 Cluj-N., nr. cadastral_/S/XVIIcu obligația corelativă a acesteia de a achita în favoarea pârâtului B. I. o sultă în valoare de 96.622 lei în termen de 45 de zile de la comunicare și va respinge cererea principală și cererea reconvențională pentru rest ca neîntemeiate.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., instanța va compensa cheltuielile de judecată efectuate de către reclamanți și pârâta-reclamantă B. M. până la concurența sumei celei mai mici, de 2.449,9 lei (onorariu avocațial astfel cum a fost redus– 2.000 lei, 201,70 lei – avans onorariu expert, 248,20 lei – diferență onorariu expert), va obliga în consecință pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. și pârâtul B. I. în solidar la plata în favoarea reclamanților a sumei de 4.995,1 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și va respinge cererea accesorie a pârâtei-reclamantă B. (actuală P.) M. privitoare la cheltuielile de judecată pentru rest ca neîntemeiată.

Conform art. 502 din OUG nr. 51/2008, în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanță de urgență.

În temeiul art. 502 din OUG nr. 51/2008, instanța va dispune restituirea de către pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. a sumei de 3.697,5 lei, reprezentând ajutor public judiciar constând în reducere taxă judiciară de timbru, acordat prin încheierea civilă nr. 486/14.01.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în partecererea principală formulată de către reclamanții-pârâți M. L. T. C. și V. V., ambii cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., . și pârâtul B. I., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., . și domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., scara I, etaj 3, ., având ca obiect partaj bun comun.

Admite în partecererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu reclamanții-pârâți M. L. T. C. și V. V., ambii cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., . și pârâtul B. I., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., . și domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., scara I, etaj 3, ., având ca obiect partaj bun comun.

Stabilește că bunul supus împărțelii este imobilul apartament situat din punct de vedere administrativ în Cluj-N., ., ., înscris în CF_-C1-U4 Cluj-N., nr. cadastral_/S/XVII.

Constată că pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. și pârâtul B. I. au dobândit imobilul cu o contribuție egală de 50%.

Dispune partajul în natură prin atribuirea în favoarea pârâtei-reclamantă B. (actuală P.) M. a imobilului situat din punct de vedere administrativ în Cluj-N., ., ., înscris în CF_-C1-U4 Cluj-N., nr. cadastral_/S/XVIIcu obligația corelativă a acesteia de a achita în favoarea pârâtului B. I. o sultă în valoare de 96.622 lei în termen de 45 de zile de la comunicare.

Respinge cererea principală și cererea reconvențională pentru rest ca neîntemeiate.

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de către reclamanți și pârâta-reclamantă B. M. până la concurența sumei celei mai mici, de 2.449,9 lei (onorariu avocațial astfel cum a fost redus– 2.000 lei, 201,70 lei – avans onorariu expert, 248,20 lei – diferență onorariu expert) și obligă în consecință pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. și pârâtul B. I. în solidar la plata în favoarea reclamanților a sumei de 4.995,1 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea accesorie a pârâtei-reclamantă B. (actuală P.) M. privitoare la cheltuielile de judecată pentru rest ca neîntemeiată.

În temeiul art. 502 din OUG nr. 51/2008 dispune restituirea de către pârâta-reclamantă B. (actuală P.) M. a sumei de 3.697,5 lei, reprezentând ajutor public judiciar constând în reducere taxă judiciară de timbru, acordat prin încheierea civilă nr. 486/14.01.2015.

Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 decembrie 2015.

PREȘEDINTEGREFIER

R.-M. PAVELIOANA M. S.

Red. R.M.P./ dact. I.M.S./2 ex./20.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA