Partaj judiciar. Sentința nr. 5355/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5355/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 5355/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - N.
Cluj-N., .. 2, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 5355/2015
Ședința publica din data de 28.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. R.
GREFIER: B. G.
Pe rol se afla judecarea cauzei Civile privind pe reclamant V. A. A. și pe pârât M. I., având ca obiect partaj DISJ DIN_/211/2010
La apelul nominal făcut în ședința publică a prima si a doua strigare, se constata lipsa partilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanta constată că a trecut mai mult 1 an de la ultimul act de procedura a procesului, judecata fiind suspendata la data de 17.11.2011.
Instanța invoca din oficiu excepția perimării și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANTA
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că, ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data de 17.11.2011, de cand prezenta cauza a fost suspendata si de la acea data, dosarul a ramas în nelucrare mai mult de 1 an din vina partilor.
Potrivit dispozitiilor art. 248 Cod pr. civ., orice cerere de chemare in judecata se perima de drept chiar si in contra incapabililor, daca a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod pr. civ., perimarea se poate constata si din oficiu.
Având in vedere ca, in cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedura, în vederea judecarii cauzei, de mai mult de 1 an, instanța urmează a constata perimata actiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
Constată perimarea cererii formulată reclamanta V. A. A., cu domiciliul in .. 4, jud M., in contradictoriu cu pârâtul M. I., CU DOMICILIUL IN Cluj-N., ., ., având ca obiect partaj DISJ DIN_/211/2010.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.05.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER
F. R. B. G.
| ← Acţiune oblică. Sentința nr. 5347/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Somaţie de plată. Sentința nr. 3854/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








