Somaţie de plată. Sentința nr. 3854/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3854/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 3854/2015
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
Operator Date cu Caracter Personal 3185
SENTINTA CIVILA NR. 3854/2015
Ședința publică din data de 21 aprilie 2015
Instanta constituita din:
JUDECATOR: R. V. T.
GREFIER: S. E.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de creditoarea . contradictoriu cu debitoarea . SUCURSALA ARDEAL, având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut in cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată conform art.104(13) din Hot.387/2005.
La apelul realizat la sfârșitul ședinței de judecată, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța constată că creditoarea a depus la dosar cerere de renunțare la judecată și reține cauza in pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect ordonanță de plată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.02.2015 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, creditoarea . solicitat în contradictoriu cu debitoarea H. SA B., Scursala Ardeal obligarea debitoarei la plata sumei de 30.555,20 lei reprezentând marfa livrata si neachitata și a penalitatilor contractuale de intarziere aferente debitului principal, de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei (f.28).
Debitoarea deși legal citată nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.
La data de 26.03.2015 creditoarea a depus o cerere de renunțare la judecată arătând că debitoarea a achitat debitul.
Analizând cerere de renunțare la judecată, instanța arată că:
În temeiul art. 406 alin. 1-4 Noul C.pr.civ., „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare. ”
În cauza de față instanța reține că cererea de renunțare la judecarea cauzei a fost formulata de către creditoare, prin reprezentantul legal, fiind semnata si stampilata, inainte de primul termen de judecată, motiv pentru care nu este necesar acordul debitoarei pentru renuntare.
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art. 406 alin. 6 din Noul C.pr.civ., instanța va lua act de a renunțarea creditoarei . judecarea cererii formulate în contradictoriu cu debitoarea H. SA B., Scursala Ardeal, având ca obiect ordonanță de plată.
În temeiul art. 453 NCPC, instanța va lua act că debitoarea nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea creditoarei . C. RO_, J_, cu sediul in Bistrita, ”Parcul Industrial T.”, DN 15 A, km 45+500 m, jud. Bistrita-Nasaud la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu debitoarea H. SA B., Scursala Ardeal, avand J_, CUI_, cu sediul în Cluj-N., .-10, jud. Cluj, având ca obiect ordonanță de plată.
Ia act că debitoarea nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
T. R.-V. S. E.
Red./Dact/TRV/SE
4 ex./21.05.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 5355/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Somaţie de plată. Hotărâre din 21-04-2015, Judecătoria... → |
|---|








