Pensie întreţinere. Sentința nr. 8545/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8545/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 8545/2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - N.

Cluj-N., .. 2, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._ /2014

SENTINTA CIVILA NR. 8545/2015

Ședința publica din data de 23.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: F. R.

GREFIER: B. G.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul P. H. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. D. C. având ca obiect pensie de intretinere.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si a doua strigare se constata lipsa partilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:

Instanta constata ca s-a depus de catre USAMV raspuns la adresa instantei, la data de 10.07.2015.

Instanța, in baza dispozitiilor art. 258 Cod pr. civila, raportat la art. 255 Cod pr.civila, incuviinteaza proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind ca este legala, concludenta si pertinenta pentru justa solutionare a cauzei.

În temeiul art. 244 Cod pr. civila, instanța declară cercetarea procesului încheiată.

În temeiul art. 394, alin. 1 Cod pr. civila, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față instanța constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul P. H. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. D. C. obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea sa până la terminarea studiilor.

În fapt, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 6018/2008 pronunțată în dosarul nr._/211/2007 pârâtul a fost obligat, în favoarea reclamantului, la plata unei pensii de întreținere în cotă de 25% din venitul net realizat, până la majorat . Reclamantul a mai arată că la data de 15.08.2014 a împlinit vârsta de 18 ani dar se află în continuarea studiilor fiind înscris în clasa a XII la Liceul de Informatică "T. P." din Cluj-N..

În drept au fost invocate dispozițiile art. 499 al 3 C.civ.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea este scutită de taxă de timbru.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare .

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6018/2008 pronunțată în dosarul nr._/211/2007 pârâtul a fost obligat, în favoarea reclamantului, la plata unei pensii de întreținere în cotă de 25% din venitul net realizat, până la majorat.

Reclamantul P. H. C. a împlinit vârsta de 18 ani la data de 15.08.2014 dar se află în continuarea studiilor fiind înscris în clasa a XII la Liceul de Informatică "T. P." din Cluj-N., așa cum rezultă din adeverința depusă în probațiune (f.7)

Din adeverința emisă de către U.S.A.M.V. Cluj-N. (f. 17 ) rezultă că pârâtul realizează venituri din muncă, fiind angajat al instituției.

În același timp potrivit art. 499 al. 3 C.civ părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani, iar potrivit art. 529 C.civ întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, ea stabilindu-se până la o pătrime din venitul lunar pentru un copil, în cazul în care cel ce datorează este părintele .

În consecință, văzând dispozițiile legale incidente în materie precum și mijloacele de probă administrate instanța constată îndeplinite condițiile legale deoarece reclamantul a făcut dovada că se află în continuarea studiilor iar pârâtul realizează venituri.

În același timp, instanța reține că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere începând cu luna septembrie anul 2014, dar a înregistrat cererea pe rolul instanței doar la data de 09.03.2015.

Deși reclamantul ar fi fost îndreptățit la primirea întreținerii începând cu luna septembrie anul 2014 din înregistrarea cererii doar în luna martie anul 2015 instanța trage concluzia că în această perioadă reclamantul nu s-a aflat în nevoie și astfel urmează a obliga pârâtul la plata pensiei doar începând cu luna martie anul 2015.

Din acest considerente, instanța va admite cererea formulată de reclamantul P. H. C. în contradictoriu cu pârâtul P. D. C. și îl va obliga pe acesta la plata în favoarea reclamantului a unei pensii de întreținere în cuantum de 25% lunar din veniturile nete obținute începând cu data de 09.03.2015 și până la finalizarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamantul P. H. C., cu domiciliul în CLUJ N., ., . în contradictoriu cu pârâtul P. D. C., cu domiciliul în CLUJ N., ., . și în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantului, născut la data de 15.08.1996, pensie de întreținere în cuantum de 25%, lunar, din veniturile nete obținute începând cu data de 09.03.2015 și până la finalizarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Ia act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. C. R. G. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 8545/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA