Pensie întreţinere. Sentința nr. 6059/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6059/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 6059/2015
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6059/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E.-E. P.
GREFIER A. D. K.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant J. E. și pe pârât B. I., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. M. D., lipsă fiind pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că angajatorul pârâtului nu a răspuns la adresa instanței.
Reprezentanta reclamantei apreciază că lipsa răspunsului la adresa instanței, respectiv nedepunerea contractului de muncă al pârâtului, este de fapt un răspuns negativ, în sensul că pârâtul nu este angajat al acestei întreprinderi individuale, și nu solicită revenirea cu adresă. Arată că nu are alte cereri.
Instanța nu va reveni cu adresă către M. A. V. – Întreprindere Individuală, având în vedere termenul îndelungat acordat pentru ca acesta să răspundă și, nefiind alte cereri, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și modificată și obligarea pârâtului la plata sumei de 243,75 lei, reprezentând ¼ parte din salariul de bază minim pe țară, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului B. Lorand I.. Apreciază că nici la acest moment pârâtul nu este încadrat în muncă, având în vedere lipsa răspunsului la adresa instanței de la M. A. V. – Întreprindere Individuală. Arată că minimul pe economie la acest moment este de 975 lei. Precizează că a solicitat obligarea pârâtului la plata unei sume fixe, iar nu a unui procent, pentru a fi mai ușoară procedura de executare silită, în caz de neplată. Mai precizează și faptul că a formulat și o plângere penală împotriva pârâtului pentru abandon de familie. Solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanța nr. 33/26.06.2014, în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Judecătoria reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr._ / 211/2014 din data de 24 iulie 2014, ulterior precizata, petenta J. E. a solicitat in contradictoriu cu paratul B. Lorand I. ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna majorarea pensiei de intretinere îngrijire pe paratul o plateste in favoarea minorului B. Lorand I. în baza sentintei pronuntate de Judecatoria Cluj-N. în Dosarul nr._ de la ¼ din venitul net al paratului la suma de 243,75 lei corespunzatoare cotei de ¼ parte din venitul minim pe economia nationala.
În motivare se arata in esenta ca venitul minim pe economia nationala a crescut periodic, iar paratul nu mai este incadrat in munca.
În drept au fost invocate disp. art._ si urm.C.civ.
Paratul nu a depus intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retine in fapt urmatoarele:
Prin sentinta civila pronuntata la data de 11.10.2004 in Dosarul. Nr._/2004 minorul B. Lorand I. născut la data de 19.02.2001 a fost incredintat spre crestere si educare reclamantei.
Prin Sentinta civila nr. 2854 pronuntata de Judecatoria Cluj-N. în dosarul nr. 5342/2006, a fost majorata pensia de intretinere stabilita în sarcina paratului de la_ lei vechi la cota de ¼ din venitul net realizat de parat.
În drept, potrivit art. 487 C.civ., "Parintii au dreptul si îndatorirea de a creste copilul, îngrijind de sănătatea si dezvoltarea lui fizică, psihica si intelectuală, de educația, invățătură si pregatirea profesionala a acestuia ".
Conform art. 529 alin. (1) C.civ. " Intretinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmaeaza a o plati ", IAR potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege "Cand intretinerea este datorată de părinte, ea se stabileste pana la o pătrime din venitul sau lunar net pentru un copil ".
De asemenea, art potrivit. 531 alin. (1) "daca se ivește o schimbare in ceea ce priveste mijloacele celui care presteaza intretinerea si nevoia celui care o primeste, instanta de tutela potrivit imprejurarilor poate mari sau micsora pensia de intretinere sau poate hotara incetareaplatii ei.
În speta, Instanta retine ca sa dovedit faptul caparatul desi o a sustinut ca este angajat pentru 2 orela . nu a facut dovada acestui fapt ceea ce duce la concluzia ca nu realizeaza venituri, astfel ca instanta apreciaza oportun a se raporta la venitul minim pe economia nationala care prin HG 1991 / 11.12.2014, salariul minim pe economie a crescut de la 900 de lei la 975 de lei / luna.
Instanta retine ca nevoile de crestere si educare a minorului se maresc in mod inevitabil odata cu varsta si cu activitatile scolare
Ca urmare, instanta apreciaza acțiunea de fata ca fiind intemeiata motiv pentru care o va admite cu aceasta motivare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite actiunea civila formulata si precizata de reclamanta J. E. domic. in Cluj-napoca, ., jud. Cluj in calitate de reprezentant legal al minorului B. Lorand I. nascut la data de 19.02.2001, in contradictoriu cu paratul B. I. domic. in Cluj-N., ., jud. Cluj si in consecinta:
Majoreaza pensia de intretinere la care a fost obligat paratul prin Sentinta civila nr. 2854/2006 pronuntata in dosarul nr. 5342/2006 al Judecatoriei Cluj-N., in favoarea minorului, la suma de 243,75 lei lunar raportat la venitul minim pe economia nationala, incepand cu data de 24 iulie 2014 si pana la majoratul minorului.
Obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu apel termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 16.06.2015.
P. GREFIER
E. E. P. A. D. K.
PEE./PEE./4 EX./ 16.07.2015
| ← Consființire acord mediere. Sentința nr. 2015/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 8545/2015. Judecătoria... → |
|---|








