Plângere contravenţională. Încheierea nr. 8134/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 8134/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 14458/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 8134/2015

Ședința publică din 10 Septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. R. C.

GREFIER: C. F.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe petent K. B. A. și pe intimat I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, care se legitimează cu carte de identitate . nr._, CNP_, lipsă fiind reprez. intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța constată că în cadrul prezentului dosar sunt înregistrate două plângeri contravenționale formulate de petentul K. B. A. împotriva a două procese-verbale distincte, . nr._ și . nr._, întocmite de IPJ Cluj și în consecință, se pune în discuție necesitatea disjungerii acestora.

Petentul arată că a depus, la sediul IPJ Cluj, plângere contravențională împotriva tuturor proceselor-verbale prin care a fost sancționat în data de 01.07.2015.

Deliberând, instanța dispune disjungerea plângerii contravenționale formulată de petent împotriva procesului-verbal . nr._, întocmit de IPJ Cluj și trimiterea acesteia la registratura instanței pentru a fi înregistrat ca dosar separat.

De asemenea, instanța constată că pe rolul Judecătoriei Cluj-N. se află înregistrat dosarul nr._/211/2015, iar între prezentul dosar și dosarul, menționat mai sus, există identitate de obiect, părți și cauză, astfel că instanța invocă, din oficiu, excepția litispendenței și reține cauza în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Prin cererea depusă la data de 28.07.2015 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, petentul K. B. A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 01.07.2015.

Având în vedere dispozițiile art.138 N.C.P.C. și faptul că între prezentul dosar și dosarul nr._/211/2015 al Judecătoriei Cluj-N. există identitate de obiect, părți și cauză, se va admite excepția de litispendență și se va dispune trimiterea prezentului dosar spre soluționare completului C32 investit cu soluționarea dosarului nr._/211/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția de litispendență și trimite prezentul dosar la completul de judecată C 32 la dosarul nr._/211/2015.

Pronunțată în ședința publică din 10 Septembrie 2015.

Președinte,

D. R. C.

Grefier,

C. F.

Red. C.D./F.C./2 ex./16.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 8134/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA