Plângere contravenţională. Sentința nr. 1028/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1028/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 24807/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal - 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1028/2015
Ședința publică din data de 02.02.2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul S. D. R. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 01.11.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, față de cererea intimatului de judecare a cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, conform dispozițiilor art. 223 alin. 3 C.pr.civ.,
Verificându-și din oficiu competența, în baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată că, la data de 03.12.2014, prin Serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare.
Apoi, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază durata cercetării procesului la 30 de zile.
Față de lipsa numelui, prenumelui și a adresei martorilor din plângerea formulată, în baza art. 194 lit. e C.pr.civ., instanța constată că se află în imposibilitatea de a încuviința și administra proba testimonială solicitată, în mod generic, de petent.
În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ la data de 12.11.2014, petentul S. D. R. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, în principal, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 01.11.2014, cu consecința exonerării sale de la plata amenzii contravenționale și înlăturarea măsurii reținerii permisului de conducere, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului fără a se mai aplica măsura reținerii permisului.
În motivarea plângerii, petentul a învederat, în esență, că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu este reală întrucât nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric.
În drept, s-au invocat prevederile art. 16 – 17 din OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002, art. 6 CEDO, art. 453 C.pr.civ.
În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 5 – 9).
Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru – fila 4.
Legal citat, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ a depus, prin Serviciul Registratură, întâmpinare – fila 13, prin care a solicitat respingerea plângerii petentei și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
În motivare, a susținut că fapta comisă de petent a fost constatată personal de agentul constatator, astfel că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face totdeauna dovadă până la proba contrarie.
În drept, a invocat prevederile art. 205 – 206, art. 249, art. 315 alin. 1 C.pr.civ., OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
În cauză, instanța a administrat și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 01.11.2014 a fost întocmit de către agentul constatator din cadrul IPJ Cluj procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 5), prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, în aceeași dată, în jurul orelor 09.21, a condus auto marca Ford, cu nr. de înmatriculare_, în P-ța C. din Cluj-N., iar la virajul spre stânga spre . pe culoarea roșie a semaforului electric; pentru aceste motive, petentului i s-a aplicat o amendă în cuantum de 360 lei și i s-a reținut permisul de conducere.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost semnat de către petentă, iar la rubrica „Alte mențiuni” s-a consemnat că „nu sunt”.
În temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
Analizând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Apoi, instanța reține că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ prevăzute în art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar în celelalte cazuri în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului (Decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție nr. XXII din data de 19.03.2007).
În cauză, instanța constată că nu au fost invocate motive de nulitate a procesului verbal de contravenție.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
În cauză, instanța constată că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal, deși acestuia îi incumba sarcina probei în temeiul prezumției relative de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în mai multe rânduri, prin deciziile nr. 197/2003, nr. 259/2007.
Simpla susținere a petentului că, situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu corespunde realității, întrucât nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric, nu poate să răstoarne, în opinia instanței, prezumția de temeinicie a procesului-verbal atacat. D. fiind faptul că procesul verbal de contravenție conține constatările personale ale agentului constatator, el face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar în acest caz, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât prin probele prezentate nu se infirmă situația de fapt reținută și nici nu s-au invocat împrejurări credibile pentru a putea răsturna prezumția simplă de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție în puterea legii.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța reține că, legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea ca nepedepsite a mai multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauză semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană a analizat limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză, instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții.
Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar împotriva Franței).
Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica dacă procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil (cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).
Instanța constată astfel că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile și pot fi răsturnate prin proba contrară, iar procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.
În acest context, Curtea Europeană menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca, în materie contravențională, sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 permit o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevăd că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesul-verbal de contravenție. În prezenta cauză, petentul nu a înțeles să facă dovada contrară celor menționate în procesul verbal de contravenție prin administrarea de probe, astfel că nu a reușit să infirme împrejurările de fapt și de drept menționate în procesul verbal de constatare a contravenției. Simpla negare a faptei nu reprezintă și nu se poate interpreta prin aplicarea principiului in dubio pro reo, care ar fi profitat petentului, deoarece în situația sancționării unor contravenții constând în fapte omisive de nerespectare a unor prevederi legale, cum este contravenția reținută în cauza de față, se naște prezumția rezonabilă că a existat o încălcare a prevederilor legale, iar sarcina probei contrară acestei prezumții aparține petentului în calitatea sa de contravenient, respectiv de a prezenta toate probele prin care dorește să dovedească o situație contrară celei reținute în procesul verbal de constatare a contravenției. Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Prin plângerea formulată, petentul nu a dovedit inexactitatea situației de fapt reținute în procesul verbal de contravenție și nici nu a oferit o explicație rațională pentru care agentul constatator ar fi întocmit procesul verbal de contravenție cu consemnarea unei situații care nu corespundea realității, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, prezumția de nevinovăție de care se prevalează petentul prin plângerea formulată fiind răsturnată, având în vedere că nu există dubii privind exactitatea observațiilor personale ale agentului constatator, chiar înregistrarea video depusă la dosar de Municipiul Cluj-N., la solicitarea petentei, confirmând situația de fapt reținută în procesul verbal contestat.
Față de considerentele expuse și având, totodată, în vedere și împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanța reține că forța probantă a acestuia nu a fost răsturnată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că, potrivit art. 21 alin. 3 din O. G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, revenindu-i instanței sarcina de a hotărî asupra acesteia, după cum rezultă din cuprinsul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001. Raportat la particularitățile cauzei de față, instanța constată, mai întâi, că amenda aplicată de către agentul constatator a fost stabilită prin orientarea către minimul sancțiunii prevăzute de lege, pentru fapta contravențională reținută în sarcina petentului fiind aplicată amenda de 360 lei ce reprezintă minimul prevăzut de legiuitor. Apoi, reține că fapta contravențională imputată contravenientului prezintă un grad ridicat de pericol social pentru siguranța circulației pe drumurile publice, apreciind că s-a realizat o justă individualizare a sancțiunii de către agentul constatator. Astfel, instanța consideră că sancțiunea aplicată petentului pentru fapta contravențională reținută în sarcina sa nu depășește limita proporționalității între fapta comisă și consecințele comiterii ei, fiind în concordanță cu scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și gradul de pericol social relevat prin săvârșirea ilicitului contravențional, iar măsura înlocuirii amenzii contravenționale cu avertisment nu este suficientă pentru a asigura restabilirea ordinii de drept încălcate prin comiterea contravenției și nici pentru atenționarea petentului cu privire la conduita sa viitoare în împrejurări similare.
Prin urmare, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petent.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat, în condițiile în care plângerea contravențională formulată de petent va fi respinsă în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul S. D. R., cu domiciliul în Satu – M., ., . M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.
Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 02.02.2015.
Președinte, Grefier,
B. I. A. N. Ș.
Red./Dact. B.I.A./N.S./03.02.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1543/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1988/2015. Judecătoria... → |
|---|
