Plângere contravenţională. Sentința nr. 1043/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1043/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 13989/211/2014

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1043/2015

Ședința publică din data de 02.02.2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: R. C. R.

GREFIER: C.-M. D.

S-a luat în examinare plângerea contravenționala formulată de petentul C. A. F. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 19.06.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.

La apelul nominal facut in sedinta publica se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de ședință, după care

Instanta constata ca dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 26.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea hotararii in cauza pentru data de 02.02.2015.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:

Prin plângerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 24.06.2014 in dosarul nr._ petentul C. A. F. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 19.06.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.

Motivele plangerii contraventionale se afla expuse la fila 1 din dosar.

In probatiune, petentul a anexat plangerii contraventionale un set de inscrisuri (f. 3-4).

Plangerea contraventionala a fost formulata in termenul legal si a fost legal timbrata (f. 2).

Prin intampinare (f. 14) intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ a solicitat respingerea plangerii contraventionale si mentinerea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ca fiind temeinic si legal incheiat.

Motivele intampinarii se afla expuse la fila 14 din dosar.

Intimatul a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.

In data de 07.08.2014 petentul a depus la dosar raspuns la intampinare (f. 18).

In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 19.06.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ (f. 3) petentul C. A. F. a fost sanctionat de intimat cu amenda contraventionala in suma de 340 lei (echivalentul a patru puncte-amenda) si cu sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile pentru savarsirea contraventiei prevazute si sanctionate de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, retinandu-se ca in data de 19.06.2014, ora 17.05, in Cluj-N., petentul a condus auto FORD cu nr._ pe . cu directia Centru si la trecerea pentru pietoni semnalizata si marcata corespunzator aflata in dreptul imobilului cu nr. 137 nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar in traversarea strazii pe sensul si directia de deplasare a auto.

Sub aspectul legalitatii procesului-verbal atacat, instanta observa ca dispozițiile art. 6 din CEDO sunt incidente în materie contravențională, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 197/2003. In consecinta, instanta apreciaza că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate, ce trebuie însă să fie corelată cu prezumția de nevinovăție aplicabilă petentului, fapt ce implică dreptul contravenientului de a dovedi liber, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor înscrise în procesul-verbal.

Analizand legalitatea procesului-verbal, instanta constata ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 19.06.2014 a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001, neexistand nici un motiv de nulitate a acestuia care sa poata fi invocata si din oficiu.

Analizand temeinicia procesului-verbal, instanta constata, pe baza probelor administrate, ca starea de fapt retinuta de intimat corespunde realitatii, in sensul ca in data de 19.06.2014, ora 17.05, in Cluj-N., petentul a condus autovehiculul marca FORD cu nr. de inmatriculare_ pe . cu directia Centru si la trecerea pentru pietoni semnalizata si marcata corespunzator aflata in dreptul imobilului cu nr. 137 nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar in traversarea strazii pe sensul si directia de deplasare a autovehiculului.

Aceasta stare de fapt rezulta din cuprinsul procesului-verbal de contraventie contestat.

Instanta constata ca, potrivit art. 249 din Noul Cod de procedura civila, „Cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevazute de lege”, or, petentul nu a facut, prin nici un mijloc de proba, dovada contrara starii de fapt retinute prin procesul-verbal de contraventie contestat, astfel incat nu a inlaturat prezumtia de legalitate de care se bucura procesul-verbal de contraventie.

F. de starea de fapt retinuta, instanta constata ca fapta savarsita de catre petent intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute si sanctionate de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002.

Cat priveste individualizarea sanctiunii ce i-a fost aplicata petentului, instanta retine ca potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.

In prezenta cauza, instanta va avea in vedere imprejurarea ca petentul nu a mai savarsit contraventii la regimul circulatiei pe drumurile publice din data de 17.12.1997, de 16 ani, asa cum rezulta din istoricul contraventional al petentului (f. 14 verso).

Raportat la acest element de individualizare, instanta apreciaza ca sanctiunea aplicata de catre intimat, si anume amenda contraventionala este prea severa, iar sanctiunea avertisment raspunde scopurilor OUG nr. 195/2002, fiind suficienta pentru realizarea preventiei speciale.

F. de acelasi element de individualizare, instanta apreciaza ca se justifica si inlaturarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, aplicate petentului prin procesul-verbal.

In consecinta, plangerea contraventionala este intemeiata in parte si urmeaza a fi admisa in parte.

F. de considerentele de mai sus, in temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanta va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul C. A. F. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 19.06.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.

In consecinta, instanta va anula în parte procesul-verbal atacat, în sensul că va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului, în sumă de 340 lei (echivalentul a patru puncte-amendă), cu sancțiunea avertisment.

De asemenea, instanta va înlătura sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, aplicată petentului prin procesul-verbal.

Totodata, instanta va atrage petentului atenția ca în viitor să respecte prevederile legale, deoarece la o noua abatere i se va aplica o sanctiune mai severă.

F. de solutia de inlocuire a sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment, instanta va dispune restituirea către petent a sumei de 170 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii contravenționale, achitate conform chitanței . MCJ nr._ din data de 20.06.2014 emise de către Municipiul Cluj-N. – Direcția Economică (f. 25).

Vazand dispozitiile art. 451 si urmatoarele din Noul Cod de procedura civila, instanta va lua act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul C. A. F., cu domiciliul în Cluj-N., .. 50, ., jud. Cluj, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 19.06.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Anulează în parte procesul-verbal atacat, în sensul că:

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului, în sumă de 340 lei (echivalentul a patru puncte-amendă), cu sancțiunea avertisment.

Înlătură sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, aplicată petentului prin procesul-verbal.

Atrage petentului atenția ca în viitor să respecte prevederile legale.

Dispune restituirea către petent a sumei de 170 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii contravenționale, achitate conform chitanței . MCJ nr._ din data de 20.06.2014 emise de către Municipiul Cluj-N. – Direcția Economică.

Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

R. C. R. C.-M. D.

Red./Dact./R.C.R./4 ex./29.07.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1043/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA