Plângere contravenţională. Sentința nr. 2373/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2373/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 25349/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR. 25,_
Sentința civilă nr. 2373/2015
Ședința Publică din 04.03.2015
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat spre examinare cererea formulată de petentul B. D. împotriva procesului verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ încheiat la data de 13.10.2014 de către intimatul C.N.A.N.D.R. SA C., în litigiul având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 C. proc.civilă, raportat la prevederile art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța, față de prevederile art. 238 C.pr.civ. estimează că cercetarea procesului se va definitiva la acest termen de judecată.
Instanța, reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității formulării plângerii invocată de către intimată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.11.2014 sub nr._, petentul B. D. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C., a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.10.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că autoturismul marca Opel Astra având nr._ care a fost surprins circulând pe raza localității Sandominic, jud. Harghita fără a deține rovinietă valabilă a fost vândut la data de 01.12.2012 fiind radiat la aceeași dată.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În probațiune petentul a depus în copie: proces verbal radiere (f. 3), contract de vânzare cumpărare (f. 4), proces verbal atacat (f. 5).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în sumă de 20 lei în conformitate cu dispozițiile art. 19 OUG nr. 80/2013 (chitanța fila 2).
Prin întâmpinarea depusă în data de 18.12.2014 intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii, întrucât în cauză a fost depășit termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că petentul a fost sancționat pentru faptul că a circulat cu autoturismul cu nr._ pe raza localității Sandominic fără a deține rovinietă valabilă, fiind fără relevanță sub aspectul săvârșirii faptei contravenționale faptul că a înstrăinat autovehiculul menționat întrucât atât timp cât noul proprietar nu a făcut demersurile transcrierii dreptului de proprietate răspunderea revine utilizatorului înscris în certificatul de înmatriculare, în speță petentul.
Or, din moment ce nici petentul nu a depus diligențe pentru radierea autoturismului din evidențele MAI în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1501/2006, acestuia îi incumbă în continuare obligația de a achita tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale.
În drept, intimata a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001.
În probațiune, intimata a depus: certificat calificat (f.14), confirmare primire (f.15), planșe foto (f. 16).
Analizând excepția tardivității plângerii, instanța reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele motive:
În conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunț mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz cercetarea în fond a cauzei. Excepția tardivității plângerii este o excepție de procedură întrucât se referă la introducerea plângerii în termenul prevăzut de lege, peremptorie deoarece admiterea excepției are drept rezultat respingerea plângerii formulate și absolută pentru că poate fi invocată de către instanță din oficiu sau de oricare dintre părți, în orice stare a pricinii.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia iar termenul se calculează potrivit articolului 181 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început nici ziua când s-a sfârșit termenul.
În prezenta cauză, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ a fost întocmit la data de 13.10.2014 și i-a fost comunicat petentului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire în data de 24.10.2014, astfel cum rezultă din confirmarea depusă la fila 15 din dosar, petentul semnând de primire.
Prin urmare, față de împrejurarea că termenul de 15 zile stabilit de art. 31 din același act normativ pentru formularea plângerii contravenționale s-a împlinit în data de 11.11.2014, iar plângerea contravențională ce formează obiectul prezentului dosar, a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 21.11.2014, deci după împlinirea termenului de 15 zile de la data comunicării procesului verbal, instanța constată că excepția invocată este întemeiată, plângerea fiind tardiv formulat și întrucât petentul nu a dovedit potrivit art. 186 Cod procedură civilă că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa, să formuleze plângere în interiorul termenului legal, instanța urmează a admite excepția invocată de din oficiu și, în temeiul art. 31 coroborat cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a respinge plângerea, ca fiind tardiv introdusă.
Totodată, față de disp. art. 453 C.pr.civ. și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul verbal, instanța va lua act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității plângerii invocată de către intimată.
Respinge ca fiind tardivă plângerea contravențională formulată de către petentul B. D., cu domiciliul în Cluj N., ., casa 1, ., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – C.E.S.T.R.I.N., cu sediul în București, .. 401/A, sector 6, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.10.2014.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi 04.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. D. A. P.
4 ex/16.03.2015
Red. I.G.D.
Tehnored.I.G.D.
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 04-03-2015, Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2387/2015. Judecătoria... → |
|---|








