Plângere contravenţională. Sentința nr. 4166/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4166/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 323/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de Date cu Caracter Personal - 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4166/2015

Ședința publică din data de 27.04.2015

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: I. A. B.

GREFIER: Ș. N.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul G. G. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 02.01.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal, identificat cu CI . nr._, CNP_, precum și martorul L. D., identificat cu CI . nr._, CNP_, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Verificându-și din oficiu competența, în baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Instanța constată că, la data de 09.02.2015, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar răspuns la adresa emisă către Municipiul Cluj-N., la data de 10.02.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare, iar la data de 04.03.2015, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Apoi, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază durata cercetării procesului la 30 de zile.

La interpelarea instanței, petentul arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.

Petentul solicită instanței încuviințarea probei testimoniale cu audierea martorului L. D..

Instanța, în temeiul art. 309 și următoarele C.pr.civ., încuviințează proba testimonială cu audierea martorului L. D., și procedează la administrarea acesteia, depoziția martorului fiind consemnată și atașată la fila 35 din dosar.

Apoi, petentul arată că nu mai are alte probe și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ la data de 09.01.2015, petentul G. G. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 02.01.2015 ca fiind nelegal și netemeinic, înlăturarea măsurii reținerii permisului de conducere și exonerarea sa de la plata amenzii.

În motivarea plângerii, petentul a învederat, în esență, că mențiunile din procesul verbal de contarvenție nu sunt lizibile, iar situația de fapt reținută în procesul verbal atacat nu corespunde realității întrucât nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001.

În dovedire, petentul a depus înscrisuri (filele 7 - 9).

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei – fila 6.

La data de 10.02.2015, prin Serviciul Registratură, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ a depus întâmpinare (filele 15 - 16), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată, și menținerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic încheiat.

În motivare, a susținut că fapta comisă de petent a fost constatată personal de agentul constatator, astfel că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face totdeauna dovadă până la proba contrarie.

În drept, a invocat prevederile art. 205 – 206, art. 249, art. 315 alin. 1 C.pr.civ., OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.

În probațiune, a depus procesul verbal contestat (fila 17).

La data de 04.03.2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare – filele 23 – 25.

În cauză, instanța a administrat și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorul L. D. (fila 35).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 02.01.2015 a fost întocmit de către agentul constatator din cadrul IPJ Cluj procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 17), prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, în aceeași dată, în jurul orelor 18.35, a condus autovehiculul Scania, cu număr de înmatriculare_, pe . Cluj - N., nerespectând culoarea roșie a semaforului electric pentru pietoni, aflat în funcțiune la intersecția cu . motive, petentului i s-a aplicat o amendă în cuantum de 390 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost semnat de către petent, iar la rubrica „Alte mențiuni”, s-a consemnat că „am fost surprins de culoarea roșie’’.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ din data de 22.02.2012, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Motivele de nulitate invocate de petent nu sunt întemeiate, în cuprinsul procesului verbal de contravenție fiind indicate atât actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, cât și prenumele agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Simpla susținere a petentului că, situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu corespunde realității, întrucât nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric, nu poate să răstoarne, în opinia instanței, prezumția de temeinicie a procesului-verbal atacat. D. fiind faptul că procesul verbal de contravenție conține constatările personale ale agentului constatator, el face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar în acest caz, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă.

În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța reține că, legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea ca nepedepsite a mai multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauză semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană a analizat limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză, instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții.

Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar împotriva Franței).

Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica dacă procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil (cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).

Instanța constată astfel că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile și pot fi răsturnate prin proba contrară, iar procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.

În acest context, Curtea Europeană menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca, în materie contravențională, sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 permit o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevăd că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesul-verbal de contravenție.

În prezenta cauză, petentul a înțeles să facă dovada contrară celor menționate în procesul verbal de contravenție prin administrarea probei testimoniale, astfel că a solicitat audierea martorului L. D. (fila 35). Din declarația martorului reiese că, la data întocmirii procesului verbal, se afla în mașină cu petentul, și a văzut cum acesta din urmă a trecut pe culoarea verde a semaforului electric și nu pe culoarea roșie, așa cum a menționat agentul constatator.

Față de declarația martorului anterior prezentată, instanța apreciază că, în mod nelegal, s-a întocmit procesul verbal de contravenție pe numele petentului, în condițiile în care acesta a circulat la semafor pe culoarea verde.

Față de considerentele expuse, instanța apreciază că petentul a făcut dovada contrară situației de fapt reținute în procesul verbal de contravenție contestat, astfel că va admite plângerea contravențională formulată și va dispune anularea procesului verbal . nr._ din data de 02.01.2015 și a măsurilor dispuse prin acesta.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul G. G., cu domiciliul în ., nr. 535A, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Anulează procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 02.01.2015 și măsurile dispuse prin acesta.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 27.04.2015.

Președinte, Grefier,

B. I. A. N. Ș.

Red./Dact. B.I.A./N.S./12.05.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4166/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA