Pretenţii. Sentința nr. 4104/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4104/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 27406/211/2014
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
Operator de Date cu Caracter Personal 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILA NR. 4104/2015
Ședința Publică din 24 aprilie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: C.-S. N.
GREFIER: Z. E. F.
Pe rol se afla soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta P. A. P. în contradictoriu cu pârâta M. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pârâta personal și asistată de avocat S. S., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează că a fost depus la dosarul cauzei din partea reclamantei o precizare de acțiune.
În temeiul dispozițiilor art. 131 alin 1 raportat la art. 94 alin 1 lit. j și art. 107 Cod pr. civila, instanța constată că este competentă, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.
Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 Cod pr. civila, instanța declara deschisa cercetarea judecătoreasca a procesului.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Reprezentanta pârâtei arată că nu are de formulat cererii în probațiune.
Instanța pune în discuția părților prezente interogatoriul pârâtei solicitat prin acțiunea formulată.
Reprezentanta pârâtei consideră că este o probă inutilă având în vedere că pârâta a recunoscut acțiunea, a recunoscut că nu a plătit pentru anii 2012 – 2013 impozitul, rămânând anul 2014 pentru care a făcut dovada că a achitat impozitul pe teren pentru cota de 1/2.
După deliberare, instanța respinge proba cu interogatoriul pârâtei față de poziția procesuală deja exprimată
Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 raportat la art. 255 alin.1 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părți, apreciind ca este legala, concludenta si pertinenta pentru justa soluționare a cauzei.
În temeiul art. 244 Cod pr. civila, instanța declară cercetarea procesului încheiată.
În temeiul art. 392 Cod pr. civila, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentanta pârâtei solicită a se respinge în parte acțiunea ca lipsită de obiect pentru că a făcut dovada că a achitat după ce a primit acțiunea formulată de reclamantă suma de 1328 lei prin virament bancar în contul reclamantei. În parte solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru că a făcut dovada că a achitat și pârâta pe anul 2014 impozitul aferent cotei de ½ pentru imobilul din Cluj N., .-15 în sumă de 241 lei.
Raportat la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă solicită a fi respinse pentru că pârâta nu a fost notificată anterior și nu a fost pusă în întârziere. Practic, reclamanta s-a dus la Direcția de Impozite și Taxe și a declarat terenul pe cont fiscal deși nu era emisă Decizia de restituire în natură. Această decizie a fost emisă în Decembrie 2014. Prin urmare este culpa dânsei că nu i-a notificat, s-a prezentat singură la Direcția de Impozite și Taxe astfel că pârâta consideră că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Mai mult de atât a și recunoscut în parte acțiunea și a și achitat în parte sumele solicitate.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394, alin. 1 Cod pr. civila, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față.
Reține că prin cererea înregistră de reclamanta P. A. P. pe rolul acestei instanțe la data de 18.12.2014, sub nr. de mai sus, a solicitat în contradictoriu cu pârâta M. E. obligarea acesteia la plata sumei de 1553 lei, ce reprezintă cota parte de ½ din impozitele achitate de reclamantă pentru imobilele situate în ., 11, 13, 15.
În motivare, a arătat că prin Decizia civilă nr. 159/A/2008 a CA Cluj pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus restituirea în cotă de ½ a terenurilor situate în Cluj-N., ., 11, 13, 15, în suprafață totală de 1554 mp. Autoarea reclamantei M. V. D. a decedat în 2010, unică moștenitoare fiind reclamanta în calitate de fiică. Primăria Cluj-N. a stabilit pentru imobilele menționate un impozit în cuantum de 3106 lei pentru anul 2012, sumă în care s-a inclus și impozitul datorat de pârâtă, aceasta având cota de ½ din terenuri. Deși reclamanta a achitat în integralitate impozitul, pârâtă refuză să achite partea sa din impozit.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 690, 691 și urm. C.civ.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 113,71 lei, conform art. 3 din OUG nr. 80/2013, f. 44, 45.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că nu se opune admiterii în parte a acțiunii, învederând că nu a existat un refuz din partea pârâtei de a achita cota sa de ½ din sumele datorate, dar reclamanta nu a comunicat intenția de a declara terenurile la Serviciul Taxe și Impozite Cluj, astfel că în anul 2014 pârâta a achitat suma de 241 lei pentru anul 2014, reclamanta achitând 450 lei cu același număr de rol nominal. Pentru acest motiv consideră că pentru anul 2014 a fost achitată dublu suma și nu mai este necesar să fie obligată pârâta la plata acestei sume.
În probațiune, a fost depusă chitanța . nr._/17.08.2014 privind plata sumei de 241 lei cu titlu de impozit pe anul 2014 pentru terenurile situate pe ., 11, 13, 15, f. 54.
Prin notele scrise depuse la data de 06.03.2015, pârâta a arătat că la data de 04.03.2015 a achitat suma de 1328 lei în contul reclamantei, ce reprezintă cota de ½ parte din impozitele datorate pe anii 2012 și 2013, iar pentru anul 2014, a arăta în întâmpinare că a achitat deja. Solicită respingerea acțiunii în parte ca rămasă fără obiect întrucât a achitat sumele solicitate prin acțiune, f. 61.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că pârâta a achitat suma de 241 lei pentru anul 2014 după data achitării impozitelor de către reclamantă.
Prin înscrisul depus de reclamantă în data de 14.04.2015, reclamanta a precizat că pârâta a achitat suma de 1328 lei din debitul solicitat. Solicită în continuarea obligarea pârâtei la plata sumei de 225 lei, cu cheltuieli de judecată.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Decizia Civilă nr. 159/A/2008 a CA Cluj pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus restituirea în cotă de ½ a terenurilor situate în Cluj-N., ., 11, 13, 15, în suprafață totală de 1554 mp autoarei reclamantei, numita M. VIOLETTA D.. Prin Decizia de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren a Direcției de Impozite și Taxe Locale nr._/22.03.2012, s-a stabilit suprafața pentru care numita M. Violetta D., și pârâta M. E. datorează impozit. Prin Decizia de impunere nr._/03.04.2012, s-a procedat la modificarea deciziei de impunere nr._/22.03.2012 în sensul înlocuirii din rolul fiscal_ anumitei M. VIOLETTA D., decedată la data de 18.06.2010 cu contribuabila reclamanta P. A. P., în calitate de unică moștenitoare a numitei M. Violetta D., conform certificatului de moștenitor, f. 5,
Reclamanta a achitat cu titlu de impozit aferente terenurilor menționate suma de 3106 lei, cu titlu de impozit pentru anul 2012, 2013 și 2014. Suma achitată includea și partea pârâtei de ½ a pârâtei.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a recunoscut faptul că datorează cota de ½ din impozitul achitat de reclamantă, însă a negat ca ar fi refuzat să îl achite, motivat de faptul că reclamanta nu a anunțat-o de declararea fiscală a imobilelor.
În drept, potrivit art. 690 NCC., fiecare coproprietar care avansează cheltuielile necesare are dreptul la despăgubiri în raport cu valoarea drepturilor celorlalți coproprietari. Nerespectarea obligațiilor prevăzute cu privire la proprietate periodică atrage plata de despăgubiri.
Instanța arată că pârâtei îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații derivate din regimul coproprietății - iar pârâta în speță a făcut dovada achitării sumei de 1328 lei la data de 04.03.2015, motiv pentru care reclamanta a formulat o precizare și a arătat că solicită obligarea pârâtei la diferența de 225 lei neachitată.
Cu privire la această sumă, pârâta a susținut că nu o mai datorează întrucât a achitat personal impozitul datorat pe anul 2014. Ținând cont de faptul că reclamanta achitase întreaga sumă cu titlu de impozit datorat încă din anul 2014 înainte de achitarea de către pârâta impozitului, pârâtei îi revine obligația despăgubirii reclamantei conform art. 691 NCC pentru întreaga sumă achitată de reclamantă și care îi revenea pârâtei, așadar inclusiv pentru suma de 225 lei. Argumentul pârâtei că a achitat ea impozitul pentru anul 2014 nu poate fi avut în vedere câtă vreme acesta era deja achitat de reclamantă. Suma achitată urmează a fi avută în vedere pentru impozitul datorat pentru anul 2015.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța apreciază că pretențiile reclamantei referitoare la suma reprezentând diferența de impozit achitată de această în contul pârâtei sunt în mod evident întemeiate, urmând a obliga pârâta M. E. la plata sumei de 225 LEI cu titlu de impozit datorat
Instanța reține că pârâta a achitat parte din debitul datorat reclamantei abia la data de 04.03.2015, după introducerea prezentei acțiuni, la data de 18-12-2014 motiv pentru care va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, solicitate de reclamantă în cuantum de 110 lei reprezentând taxă de timbru, în temeiul art. 453 NCPC. Instanța reține că prin plata efectuată de pârâtă la data de 27.08.2014, fila 54, cu titlu de impozit aferent, aceasta semnifică faptul că cunoștea situația imobilului și faptul că datorează pentru cota sa parte de ½ din imobile, impozit. Apărarea pârâtei din întâmpinare în sensul că reclamanta nu i-a adus la cunoștință intenția sa de a declara terenurile la Serviciul Taxe și Impozite Cluj rămâne așadar fără suport probator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată de către reclamanta P. A. P., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat F. V., din D., .. 45, jud. V., în contradictoriu cu pârâta M. E., cu domiciliul în loc. Cluj-N., ., nr. 5, jud. Cluj, și în consecință:
Obligă pârâta la plata sumei de 225 LEI cu titlu de impozit datorat.
Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C.-S. N. Z. E. F.
Red. dact./CSN/29.06.2015/4ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3538/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4148/2015. Judecătoria... → |
|---|








