Plângere contravenţională. Sentința nr. 4399/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4399/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 3011/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4399/2015

Ședința publica din data de 04 mai 2015

Instanța compusa din:

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: C. S.

Pe rol se afla soluționarea cauzei civile privind pe petentul T. A. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. - C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publica, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 Cod procedură civilă încuviințează pentru părți probele cu înscrisurile depuse la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255 Cod procedură civilă.

Instanța, din oficiu, invoca si pune in discuție excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale si retine cauza spre soluționare cu privire la exceptia invocata.

INSTANȚA

Constata ca:

Prin plangerea inregistrata pe rolul instantei sub nr. de mai sus petentul T. A., în contradictoriu cu intimata C. SA - C., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/13.01.2015 incheiat de intimata, aratand in esenta ca, din eroare, la eliberarea rovinietei a prezentat talonul remorcii in loc de talonul autoturismului, insa dupa ce a primit procesul verbal s-a adresat intimatei cu o cerere de corectare a numarului de inmatriculare in baza de date, iar cererea sa a fost admisa, astfel ca in prezent rovinieta cu seria_, valabila in perioada 12.09._15, apare in baza de date centralizata ca fiind valabila pentru autovehiculul cu nr. de inmatriculare_ mentionat in procesul verbal contestat.

Prin intampinarea formulata in cauza, intimata a solicitat respingerea plangerii, aratand in esenta ca procesul verbal contestat a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor L. nr. 455/2001, ale OG nr. 2/2001 si ale OG nr. 15/2002, fiind generat si tiparit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, iar contravenientul a fost identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor – Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (f. 12-13).

La termenul de judecata din data de 4.05.2015 instanta, din oficiu, a invocat exceptia tardivitatii introducerii plangerii, retinand cauza in pronuntare cu privire la exceptia invocata.

Deliberand asupra acesteia, instanta retine urmatoarele:

Potrivit disp. art. 248 alin. 1/NCPC, instanta este tinuta a se pronunta cu precadere asupra exceptiilor de procedura si de fond care fac de prisos cercetarea in fond a pricinii, iar potrivit disp. art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, plangerea contraventionala poate fi formulata in termen de 15 zile de la data comunicarii procesului verbal ce se contesta.

In speta, prin procesul verbal de contraventie . nr._/13.01.2015 incheiat de intimata s-a aplicat petentului o amenda in cuantum de 250 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 si sanctionate de aliniatul 2 din acelasi text de lege, respectiv pentru faptul ca la data de 11.10.2014, orele 14:30, autovehiculul inmatriculat sub nr._, aflat in proprietatea sa, a circulat pe DN66 km206+100 m, localitatea Bacia, jud. HD, fara a detine rovinieta valabila (f. 3).

Din inscrisul depus de intimata la (f. 15) rezulta ca procesul verbal sus-mentionat a fost comunicat petentului prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la data de 21.01.2015, astfel ca termenul de 15 zile prevazut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 s-a implinit la data de 6.02.2015, insa din cuprinsul prezentei plangeri rezulta ca aceasta a fost formulata de petent abia la data de 17.02.2015 si inregistrata la data de 19.02.2015.

Asa fiind si retinand si faptul ca petentul nu a formulat o cerere de repunere in termenul de a formula plangere contraventionala, instanta apreciaza ca exceptia tardivitatii este intemeiata si in consecinta va dispune admiterea acesteia, respingand plangerea formulata de petent ca fiind tardiv introdusa.

In temeiul disp. art. 453 alin. 1/NCPC, instanta va lua act de faptul ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia tardivitatii.

Respinge plangerea formulata de petentul T. A., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., jud. Cluj, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/13.01.2015 incheiat de intimata COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul în București, .. 401 A, Sector 6, ca urmare a admiterii exceptiei.

Ia act de faptul ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel la Tribunalul Cluj in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.

Pronunțată în ședința publică din data de 04.05.2015.

JUDECATORGREFIER

M. LAZARCARMEN S.

Red. L.M./Tehnored. L.M./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4399/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA