Plângere contravenţională. Sentința nr. 4830/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4830/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 4830/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal-3185
SENTINTA CIVILA NR. 4830/2015
Ședința publică din data de 14 mai 2015
Instanta constituita din:
P.: B.-T. G.
GREFIER: M. P.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe petentul E. L., in contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la prima strigare, se constata lipsa partilor.
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la a doua strigare, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal indeplinita.
Instanța, procedând la verificarea competenței sale potrivit art. 131 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general și material să soluționeze prezenta cauză.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 Cod pr.civila, instanța declara deschisa cercetarea judecatoreasca a procesului si totodata, în baza art. 258 Cod pr.civila raportat la art. 255 Cod pr.civila, încuviințează proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind ca este legala, concludenta si pertinenta pentru justa solutionare a cauzei
În temeiul art. 244 Cod pr.civila, instanța declară cercetarea procesului încheiată.
În temeiul art. 392 Cod pr.civila, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
În temeiul art. 394 alin. 1 Cod pr.civila, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ în data de 06.01.2015, petentul E. L. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN DE P. CLUJ anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/20.12.2014.
În motivarea plângerii, petentul arată că în data de 20.12.2014 a suferit o defecțiune la autoturismul marca Opel Meriva cu nr. de inmatriculare_ fiind necesară tractarea acestuia la un service în vederea reparării, sens în care este incident cazul fortuit.
În drept s-au invocat prevederile art. 194, art. 204, art. 451-453 C.p.c., OG 2/2001.
Cererea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f.8).
În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f.2-4,12-14).
Intimatul legal citat a depus întâmpinare la data de 17.02.2015 (f.19) solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 20.12.2014 ora 16:25 a fost întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/20.12.2014, prin care i s-a aplicat petentului sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 360 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 108 alin. (1) lit. b pct. 7 din OUG nr.195/2002, constând în aceea că în data de 20.12.2014 ora 16:25, a staționat voluntar neregulamentar cu autoturismul Opel cu nr. de înmatriculare_ în alveola mijloacelor de transport în comun, situată lângă Aeroportul Internațional Cluj-N., .. 147 (f.21).
Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată pe rolul instanței potrivit art. 183 C.p.c. la data de 05.01.2015, procesul verbal fiind semnat de către petent.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele: examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele.
Potrivit art. 47 din OG 2/2001 dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz.
Potrivit art. 11 din OG 2/2001 (1) caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătura cu fapta săvârșită.
Potrivit art. 31 din C.pen. (art. 47 Vechiul C.pen.) nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. Pentru a fi în prezența cazului fortuit este necesară o împrejurare exterioară care se suprapune peste acțiunea desfășurată de către autor, ducând la producerea altui rezultat, care nu putea fi prevăzut. Intervenția împrejurării exterioare și rezultatul acesteia trebuie să fie imprevizibile general și obiectiv. Pentru a exista caz fortuit trebuie constatat că nicio persoană nu putea prevedea intervenția împrejurării străine și efectele acesteia. Prin urmare instanța va respinge ca neîntemeiată apărarea petentului întemeiată pe existența cazului fortuit datorat defecțiunii autoturismului, neputându-se reține că nicio persoană nu putea prevedea intervenția împrejurării străine și efectele acesteia.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Din punct de vedere al temeiniciei înscrisului, instanța constată că petentului îi incumba potrivit art. 10, 249 C.pr.civ. sarcina probei în combaterea prezumției de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal.
Potrivit art. 100 alin. (2) din OUG 195/2002 amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b). Potrivit art. 108 alin. (1) din OUG 195/2002 savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe langa sanctiunea amenzii, si aplicarea unui numar de puncte de penalizare, dupa cum urmeaza: b) 3 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte: 7. stationarea neregulamentara.
Potrivit Art. 63 alin. 1 din OUG 195/2002 se considera oprire imobilizarea voluntara a unui vehicul pe drumul public, pe o durata de cel mult 5 minute. Peste aceasta durata, imobilizarea se considera stationare.
Instanța va înlătura actul constatator service din data de 20.12.2014 (f.13) emis de . având in vedere că acesta nu a dobândit dată certă în conformitate cu disp. art. 278 C.P.C. (art. 1182 Vechiul Cod Civil) și nu se menționează ora la care s-a făcut constatarea, respectiv ora la care ar fi putut surveni eventuala defecțiune identificată și nici dacă autoturismul putea sau nu putea fi pus în miscare în condițiile existenței presupusei probleme menționate.
Pe cale de consecință, instanța reține că nu a fost înlăturată forța probantă a procesului verbal de sancționare și constatare a contravenției, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa și că nu este incidentă niciuna din cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei, care sunt prevăzute în mod expres și limitativ la art. 11 din OG nr. 2/2001.
Astfel, față de cele expuse mai sus și în considerarea faptului că gradul de pericol social al faptei săvârșite (ora săvârșirii faptei, locul unde aceasta a fost comisă) nu justifică o reindividualizare a sancțiunii aplicate, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că plângerea contravențională formulată de către petent este neîntemeiată, motiv pentru care urmează a o respinge.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul E. L.,cu domiciliul procesual ales în Florești, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/20.12.2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul Cluj –secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi 14.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4816/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5910/2015.... → |
|---|








