Plângere contravenţională. Sentința nr. 4859/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4859/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 4859/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
C.-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4859/2015
Ședința publică de la 15 Mai 2015
Completul constituit din:
Președinte: C. G. C.
Grefier: S. C. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul J. E. O. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., privind procesul-verbal de constare a contravenție . nr._/18.11.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Se constată că s-au depus la dosar, din partea petentului, „concluzii scrise”.
Nemaifiind alte probe de administrat, în temeiul art. art. 244 C.pr.civ. declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, precizată ulterior, petentul J. E. O. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - Direcția Generală Poliția Locală, în principal anularea procesului-verbal . nr._ din data de 18.11.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu avertisment.
În motivarea cererii sale petentul a arătat, în esență, că la data și ora menționate în procesul-verbal nu se afla în C.-N. iar agentul constatator trebuia să identifice persoana care a săvârșit contravenția, întrucât aceasta nu se identifică în mod automat cu proprietarul autoturismului. Prezumția de veridicitate a procesului-verbal nu este absolută, persoana sancționată contravențional trebuie să aibă posibilitatea de a face dovada contrarie celor reținute în sarcina sa. Menționează că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ este proprietatea sa, însă este utilizat de către fiul său care este student în C.. Amenda a fost aplicată la mai mult de 5 luni de la data presupusei săvârșiri a faptei, procesul-verbal a fost comunicat după 6 luni de la această dată, nu i-a fost comunicată nici nota de constatare nr._/30.05.2014 astfel încât să cunoască toate împrejurările care au stat la baza întocmirii procesului-verbal.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 și urm. Cod proc. civ., OG nr. 2/2001.
În probațiune au fost depuse înscrisuri. (f. 4-6)
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei. (f. 12)
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității de folosință a Direcției Generale Poliția Locală - excepție rămasă fără obiect după ce petentul și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să formuleze plângerea în contradictoriu cu M. C.-N.. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii contravenționale, arătând că operează prezumția potrivit căreia proprietarul autoturismului este și cel care l-a utilizat. Deși această prezumție poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, petentul nu a prezentat dovezi din care să reiasă că la data consemnată în procesul-verbal autoturismul a fost parcat în locul respectiv de o altă persoană. În această situație utilizatorul trebuia să se prezinte la sediul intimatului, dată fiind nota de constatare găsită pe parbrizul autoturismului, în vederea întocmirii procesului-verbal pe numele acestuia.
În urma neprezentării utilizatorului, i s-a cerut petentului să indice cine este persoana care a utilizat autoturismul proprietatea sa la data săvârșirii contravenției, sens în care a fost emisă adresa nr._/27.08.2014. Ca urmare a lipsei vreunui răspuns, procesul-verbal a fost încheiat pe numele petentului, cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de lege.
În probațiune au fost depuse înscrisuri. (f. 22-27, 45-51)
Prin răspunsul la întâmpinare petentul susține că nu a primit adresa cu nr._/486/27.08.2014 despre care intimatul face vorbire și că nu există nici dovada comunicării sale. Dacă ar fi primit adresa cu solicitarea intimatului, ar fi comunicat acestuia persoana care a utilizat autoturismul la data de 30.05.2014. Intimatul avea obligația de a identifica persoana care a săvârșit contravenția și nu să aplice sancțiunea în temeiul unei prezumții.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 18.11.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. a) din HCL nr. 26/2010, reținându-se în sarcina acestuia că, în data de 30.05.2014, ora 16:04, pe . din C.-N., autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era parcat în parcarea cu tarif orar de pe . achita taxa de parcare. Se mai menționează că fapta a fost constatată prin nota de constatare nr._ din data de 30.05.2015 și că procesul-verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
De asemenea, potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 183/2003, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, care are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară. În măsura în care procesul-verbal de contravenție cuprinde constatările personale ale agentului constatator, acesta are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În cauza dedusă judecății, instanța reține în primul rând că procesul-verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului, la sediul intimatului, dat fiind faptul că utilizatorul autovehiculului nu a fost identificat la momentul constatării faptei și acesta nici nu s-a prezentat ulterior pentru întocmirea procesului-verbal, datele sale de identitate nefiind furnizate nici de către petent, în proprietatea căruia s-a stabilit că se află autoturismul cu nr. de înmatriculare_ . Persoana contravenientului a fost așadar identificată și stabilită în urma verificărilor efectuate în baza de date în care petentul figurează în calitate de proprietar al autoturismului, pe baza prezumției potrivit căreia există identitate între persoana proprietarului bunului și cea a utilizatorului care se face vinovat de săvârșirea faptei.
În ceea ce privește natura juridică a acestei prezumții de responsabilitate instituite în sarcina proprietarului, instanța apreciază că ea nu poate fi decât una relativă, iar nu absolută, în sensul că proprietarul autoturismului nu poate fi prezumat în mod automat și în orice circumstanțe ca fiind și utilizatorul său, respectiv persoana care se face vinovată de săvârșirea contravenției, ci acestuia trebuie să i se confere posibilitatea efectivă de a indica dacă el sau o altă persoană a utilizat autovehiculul, făcându-se răspunzător de comiterea faptei.
Sub acest aspect, intimatul susține că organul constatator a afișat pe parbrizul autoturismului nota de constatare nr._/30.05.2014 prin care utilizatorul era invitat să se prezinte la sediul său în vederea întocmirii procesului-verbal iar în urma neprezentării a fost emisă adresa nr._/486/27.08.2014 prin care petentului, în calitate de proprietar, i s-a solicitat să comunice datele de identificare ale utilizatorului autoturismului din data de 30.05.2014, care a parcat pe .-N. fără a achita taxa de parcare.
Cu toate acestea, analizând problema comunicării către petent a adresei cu nr._/486/27.08.2014, instanța constată că intimatul nu este în măsură să furnizeze dovezi din care să reiasă că procedura de comunicare a acesteia a fost legal îndeplinită, ba din înscrisurile depuse reiese faptul că trimiterea de corespondență cu confirmare de primire a fost pierdută în prelucrare (f. 50, 51). Astfel, după cum arată chiar intimatul (f. 45), singura dovadă de comunicare este borderoul de expediere nr._ din data de 28.08.2014, borderou care însă nu poate suplini dovada îndeplinirii procedurii de comunicare prin una din formele prevăzute de lege.
În aceste împrejurări, în mod justificat se poate considera că adresa respectivă nu a fost comunicată petentului, motiv pentru care sancționarea sa în temeiul calității de proprietar și al prezumției de responsabilitate apare ca fiind nelegală, atâta timp cât a fost privat de posibilitatea concretă de a indica persoana celui care a utilizat autoturismul și care se face vinovat de comiterea faptei, răspunderea contravențională, la fel ca și cea penală, fiind una de natură personală.
Pentru ca petentul să poată fi tras la răspundere contravențională este necesară existența unui comportament ilicit care să aparțină acestuia, iar în măsura în care acțiunea sau inacțiunea sancționabilă nu îi aparține, este exclusă răspunderea sa.
Chiar dacă agentul constatator a dat eficiență, în lipsa identificării conducătorului auto, prezumției de responsabilitate a proprietarului autoturismului, după cum s-a arătat, aceasta nu ar putea fi decât una relativă. Dacă persoanei sancționate nu i se permite să probeze faptul că nu ea a comis actul incriminat, ar însemna ca, de multe ori, să răspundă pentru o faptă pe care a comis-o altcineva, atribuindu-se de fiecare dată proprietarului calitatea de garant față de faptele comise de cel care devine detentor al bunului. Or, față de lipsa dovezii de comunicare a înștiințării prin care petentului i s-ar fi cerut să comunice datele de identificare ale utilizatorului, rezultă că acestuia nici nu i s-a asigurat posibilitatea de a da curs acestei solicitări, prezumția calității sale de contravenient dobândind un caracter absolut, de natură a-i produce o vătămare care, în mod evident, nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal.
Pentru considerentele expuse mai sus, plângerea contravențională apare ca fiind întemeiată, astfel că instanța va dispune anularea procesului-verbal . nr._ din data de 18.11.2014 și, având în vedere soluția ce urmează a fi dispusă și motivele pe care ea se întemeiază, nu se mai impune analizarea altor motive de nelegalitate ori netemeinicie a procesului-verbal contestat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de dispozițiile art. 453 Cod proc. civ. potrivit cărora partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, având în vedere și respectarea principiului disponibilității, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de către petentul J. E. O., CNP_, domiciliat în A. I., ., nr. 1, ., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – Direcția Generală Poliția Locală, cu sediul în mun. C.-N., Calea Moților nr. 1-3, jud. C., CUI_.
Dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 18.11.2014.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, acesta urmând a fi depus la Judecătoria C.-N..
Pronunțată în ședința publică din data de 15.05.2015.
Președinte, Grefier,
C. G. C. S. C. P.
Red/Dact/CGC/SCP
19.06.2015, 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4856/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Hotărâre din 15-05-2015, Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
