Plângere contravenţională. Sentința nr. 5254/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5254/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 24949/211/2014
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - N.
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5254/2015
Ședința publică din 26.05.2015
INSTANȚA constituită din:
JUDECĂTOR: I. G.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul C. S. in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul-verbal C. . nr._ din data de 31.10.2014.
Mersul dezbaterior și concluziile părților au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 14.11.2014, sub nr. de mai sus, formulată de petentul C. S. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, s-a solicitat anularea procesului-verbal contestat, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea cererii petentul a arătat, în esență, că în data de 31.10.2014, la solicitarea președintelui asociației de proprietari efectua lucrări de reparații în spatele porților de la . situat pe Calea Dorobanților, nr.25. La un moment dat, un autoturism de culoare albă a vrut să intre în curtea imobilului, dar fiindcă porțile erau închise de jumătate, conducătorul auto i-a făcut cerut președintelui asociației să îi deschidă. Acesta i-a spus că poate să și le deschidă singur, dar să fie atent că în spatele porților subsemnatul efectuam lucrări și spunându-i ca după ce intră să închidă porțile la loc. Între cei doi au avut loc câteva schimburi de replici, conducătorul auto fiind nemulțumit că era nevoit să coboare și să deschidă porțile.
S-a arătat în continuare, că după acel incident, petentul și-a continuat munca, dar la un moment dat s-a trezit că este lovit cu piciorul în spate de către conducătorul auto. Atunci, într-un gest de legitimă apărare, având în vedere că în mână avea mistria cu tencuială, a îndreptat-o spre el, tencuiala căzând atât pe el cât și pe autoturism. Acesta, în urma gestului său s-a oprit și a sunat la poliție, care a sosit și i-a întocmit procesul-verbal contestat. A arătat că gestul său a fost de apărare, fiind întrunite condițiile legitimei apărări, cauză exoneratoare de răspundere contravențională.
În ceea ce privește petitul subsidiar, a arătat că, în cazul în care se va constata că procesul-verbal este legal și temeinic, să se constate că fapta prezintă un pericol social redus, în condițiile provocării, fiind îndeplinite condițiile înlocuirii amenzii cu avertisment.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 61/1991, OG nr.2/2001, art. 192 și urm. C. proc. civilă.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martori și s-a depus copie a procesului-verbal atacat (f.5).
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei, conform art. 36 din același act normativ.
Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului.
A mai arătat intimatul că se opune unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori cu vreuna din persoanele prevăzute de art. 315 alin.1 din C. proc. civilă, care potrivit normelor invocate, nu pot fi audiați ca martori. Totodată se opune administrării oricăror probe cu caracter extrajudiciar, întrucât acestea nu respectă principiul contradictorialității și nemijlocirii probelor în procesul civil.
A arătat că în analiza principiului proporționalității dintre fapta comisă și sancțiunea aplicată, trebuie observat că dispozițiile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice au drept scop asigurare unui climat de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, cetățenii fiind obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială, autoritățile statului urmărind ca acțiunile antisociale care pun în pericol ordinea și liniștea publică, siguranța cetățenilor să nu rămână nesancționate.
În fapt, a arătat că în data de 31.10.2014 petentul a fost sancționat reținându-se în sarcina sa faptul că în timp ce se afla în curtea imobilului cu nr. 25 de pe Calea Dorobanților din Cluj-N., a provocat scandal lovindu-l cu mistria pe numitul T. D. Septimiu în zona capului și a mâinilor.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205-206, art. 223 alin.3, art. 249 și art. 315 alin.1 C. proc. civilă, OG nr.2/2001, OUG nr. 195/2002.
În temeiul art. 223 alin. 3 a solicitat judecarea și în lipsă a cauzei.
În probațiune a depus: raportul agentului constatator (f.23), fișă intervenție eveniment (f.24).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri depuse de către părți precum și proba cu martori L. N. (f.41), T. D.-Septimiu (f.42) și B. Lucreția (f.46).
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._ întocmit de către intimat petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 200 lei, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de 31.10.2014 în timp ce se afla în curtea imobilului cu nr. 25 de pe Calea Dorobanților din Cluj-N., a provocat scandal lovindu-l cu mistria pe numitul T. D. Septimiu în zona capului și a mâinilor, faptă prevăzută de art. 2 pct. 24 și sancționată de art. 3 alin.1 lit. b din Legea nr. 61/1991 republicată.
Procesul verbal a fost semnat de către petent, fără obiecțiuni (f.5).
În drept, potrivit art. 2 pct.24 din Legea nr.61/1991, constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.
Potrivit art. 3 alin.1 lit. b din Legea nr. 61/1991, contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează:cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 12), 16), 24), 25) și 28);
În speță, verificând, sub aspect formal, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de către intimat la data de 31.10.2014, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța arată că, situațiile care atrag nulitatea absolută a procesul verbal sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate instituită de lege în favoarea sa.
În ceea ce privește existența faptei, instanța, în urma analizării probelor administrate în cauză, reține că starea de fapt consemnată de către agentul constatator este diferită de cea reală.
Astfel, din declarația martorului L. N. (f.41), rezultă că între acesta și martorul T. D.-Septimiu a avut loc un schimb de replici cu ocazia intrării martorului T. în curtea interioară a blocului, acesta din urmă fiind nemulțumit de faptul că poarta de la intrare era închisă de jumătate, din cauza lucrărilor efectuate de petent.
Apoi, din declarația martorului T. D.-Septimiu, rezultă că, după circa o oră, când și-a terminat ședința de kineto-terapie, când a dorit să iasă cu mașina din curtea interioară, a observat că porțile de la intrare erau închise. A oprit autoturismul la . coborât și s-a îndreptat înspre petent, care lucra la tencuitul peretelui, pentru a discuta cu el dacă sunt probleme, sau poate să iasă. Când s-a apropiat la cca. 2 m, acesta s-a apropiat brusc de el moment în care l-a împins, spunându-i că nu așa se poartă o discuție. În momentul în care l-a împins, în cădere, acesta a încercat să îl lovească cu mistria pe care o avea în mână, atingându-i fruntea. Conform aceleiași declarații, după două momente de pauză, petentul și-a încărcat mistria cu mortar și l-a stropit din cap până în picioare, meoment în care l-a lovit pentru a-l imobiliza (f.42). A mai arătat martorul că după sosirea poliției, el a fost sancționat cu avertisment.
Din declarația martorei B. Lucreția rezultă că în momentul în care s-a întors din oraș, i-a surprins pe cei doi lovindu-se reciproc (f.46).
Așadar, instanța reține că cel care a provocat scandalul a fost martorul T. D.-Septimiu, care s-a dat jos din autoturism și s-a dus înspre petent, pentru a discuta cu el dacă sunt probleme, sau poate să iasă. De asemenea acesta a fost primul care a exercitat acte de violență, împingându-l pe petent. De fapt, martorul T. D.-Septimiu a fost și cel care a creat încă de la început starea de tensiune, prin faptul că a fost deranjat că nu a putut intra în curtea imobilului fără să coboare jos din autovehicul. Petentul nu a săvârșit fapta contravențională în modalitate provocării scandalului, ci în modalitatea prevăzută de teza a doua, sub forma participării la scandal. De asemenea, instanța mai reține că celălalt participant la scandal a fost sancționat cu avertisment.
Având în vedere acest aspect, precum și dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și faptul că, potrivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea propusă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, instanța reține că față de împrejurările în care s-a săvârșit fapta, în cauză justificându-se incidența prevederilor art. 7 din O.G. nr. 2/2001.
Prin urmare, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei cu sancțiunea avertismentului.
În temeiul art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanța va atrage atenția petentului că în cazul săvârșirii unei fapte contravenționale de același gen i se va aplica o sancțiune mai aspră, recomandându-i ca pentru viitor să aibă un comportament ireproșabil în societate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul C. S., domiciliat în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 25, jud. Cluj în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Înlocuiește amenda contravențională de 200 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit de către intimat la data de 31.10.2014 cu avertisment.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Cluj.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.05.2015.
JUDECĂTOR,GREFIER,
I. GAGAMIHAELA M.
Red.Dact/I.G../2 ex/26.05.2015.
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 25-05-2015, Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4814/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








