Plângere contravenţională. Sentința nr. 668/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 668/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 18913/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator Date cu Caracter Personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 668/2015
Ședința publică din 23 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V. V.
GREFIER: L.-M. M.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta S.C. B. C. S.R.L. în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI - COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR CLUJ, privind procesul verbal de constatare a contravenției nr._ din data de 12.08.2014.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.08.2014 sub nr._, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimatul ANPC – CJPC Cluj, admiterea cererii astfel cum a fost formulată, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ._ nr. 178/1025 încheiat la data de 12.08.2014 și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri.
În fapt, petenta a arătat că, la data de 07.08.2014, comisarii din cadrul ANPC-CJPC Cluj au efectuat un control la punctul de lucru din incinta Polus Center, în urma căruia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.08.2014, în care s-au consemnat următoarele:
- Reducerea produsului prezentat de către operatorul economic s-a aplicat la prețul inițial și nu la cel mai mic preț practicat de către comerciant în ultimele 30 de zile
- Operatorul economic induce în eroare consumatorii prin informații false și determină să ia decizii în necunoaștere de cauză, prezentând unele caracteristici ale produsului ca pe un avantaj
- Operatorul economic utilizează o practică comercială incorectă constând în activitate înșelătoare, astfel cum este definită de art. 6 alin. 1 din Legea 363/2007, operatorul fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei.
În susținerea cererii sale, petenta a arătat că faptele descrise în procesul-verbal amintit în cele ce preced nu reprezintă practici comerciale înșelătoare, în sensul Legii 363/2007, astfel încât sancționarea ei în temeiul acestui act normativ este nelegală, fapt pentru care se impune anularea procesului-verbal prin care a fost sancționată.
Astfel, din punctul de vedere al petentei, nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru ca fapta sa fie calificată practică comercială incorectă, în general, și practică comercială înșelătoare, în special, deoarece fapta nu a fost săvârșită cu intenția calificată de a induce în eroare consumatorii întrucât fapta de a aplica reducerea asupra prețului inițial și nu a celui mai scăzut preț practicat în ultimele 30 de zile nu conține informații false și nu este de natură să inducă în eroare consumatorul mediu, prețul final plătit de consumator fiind prețul afișat pe etichetă astfel încât nu se poate considera că petenta a transmis informații false consumatorilor, decizia de tranzacționare aparținând, în final, acestuia, în raport de trăsăturile produsului și de prețul afișat pe etichetă.
De asemenea, petenta a mai arătat că nu este satisfăcută nici cerința caracterului repetitiv al faptei, raportarea la prețul de referință incorect constatându-se numai cu privire la un număr limitat de produse, motiv pentru care nu poate fi reținut caracterul repetitiv al faptei cu consecința încadrării acesteia drept practică comercială înșelătoare.
Conform petentei, prin utilizarea termenului a folosi, în art. 2 lit e al Legii 363/2007, se constată că nu poate constitui practică comercială incorectă o simplă faptă izolată din partea comerciantului ci trebuie, în mod obligatoriu, să fie vorba de o metodă, acțiune sau omisiune repetată utilizată în mod conștient și intenționat, în scopul deformării comportamentului consumatorilor în avantajul direct al agentului economic.
În ceea ce privește gradul de gravitate a faptei, acesta se apreciază inclusiv prin raportare la volumul evenimentelor care compun practica comercială incorectă, astfel încât, în cazul de față, în raport cu numărul limitat de produse la care s-a reținut raportarea la un preț de referință incorect, nu se poate reține caracterul repetitiv și gravitatea faptei pentru ca aceasta să fie calificată drept practica comercială incorectă.
Relativ la încadrarea juridică a faptei, conform petentei, faptele consemnate și sancționate de către inspectorii CJPC Cluj au fost încadrate greșit, acestea fiind reglementate de OG nr. 99/2000 și nu de Legea 363/2007, motiv pentru care, prin raportare la prevederile art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 se impune anularea procesului-verbal.
În acest sens, petenta a arătat că, așa cum rezultă din descrierea faptei, fapta cu privire la care a fost sancționată ar putea fi încadrată, eventual, conform prevederilor OG nr. 99/2000 și Legii 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, în cuprinsul cererii . făcând trimitere la prevederile art. 33 alin. 1 lit. a și g din OG nr. 99/2000, art. 3 lit. b, art. 4 și art. 10 din Legea 158/2008, acest din urmă text de lege fiind cel care se impunea a fi reținut față de situația concretă constatată și sancționată.
În drept, petenta s-a întemeiat, generic, pe dispozițiile Legii 363/2007, OG nr. 21/1992 și Legea 158/2008.
În probațiune, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 OUG nr. 80/2013, astfel cum reiese din înscrisul depus la fila 10.
La cerere au fost anexate următoarele înscrisuri: copie de pe procesul-verbal de constatare a contravenției ._ nr. 178/1025 (f. 7-9), dovada plății taxei de timbru (f. 10), nota inventar privind înscrisurile expediate de petentă către această instanță (f. 11) și împuternicirea avocațială (f. 12)
Prin întâmpinarea depusă la data de 16.10.2014, intimata CRPC Cluj-CJPC Cluj a solicitat respingerea cererii petentei și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției arătând că, în urma controlului efectuat la data de 07.08.2014 s-a constatat utilizarea unor practici comerciale incorecte/înșelătoare, la acel moment petenta desfășurând activități de vânzare cu preț redus, soldare, fiind afișate reduceri de până la 70%. Cu toate acestea, în urma verificărilor efectuate de către agenții ANPC s-a constatat că prețul de referință la care s-a raportat reducerea a fost cel inițial al produselor și nu cel mai scăzut preț practicat de comerciant în ultimele 30 de zile, prin această atitudine comerciantul inducând în eroare consumatorii, prin oferirea unor informații false, determinându-i, astfel, să ia decizii de tranzacționare în necunoștință de cauză, atitudine sancționată de art. 6 alin. 1 și art. 15 din Legea 363/2007.
În ceea ce privește susținerea petentei cum că fapta nu îndeplinește condițiile pentru a fi calificată practică incorectă, intimata a arătat că acest lucru este fals, fiind întrunite trăsăturile caracteristice ale contravenției (săvârșirea acesteia cu vinovăție – fie ea cu intenție sau din culpă, precum și stabilirea și sancționarea prin lege sau alte acte normative expres prevăzute de legea cadru) iar, prin raportare la definițiile din Legea 363/2007, practica petentei reprezintă o practică comercială incorectă și înșelătoare, deoarece este contrară cerințelor diligenței profesionale, deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează, conține informații false, fiind astfel susceptibilă de a induce în eroare consumatorul mediu, în raport cu caracteristicile generale.
Relativ la gradul de pericol ridicat al faptei, conform intimatei, acesta nu se raportează la volumul evenimentelor, al produselor sau consumatorilor protejați ci la interesul general ocrotit prin norma juridică, la acțiunea sau inacțiunea, conduita operatorului economic în relația directă cu vânzarea produselor, care poate conduce la încălcarea drepturilor și intereselor consumatorilor, motiv pentru care fapta petentei se circumscrie unei conduite contravenționale.
În continuare, intimata a arătat că, potrivit art. 15 alin. 1 din Legea 363/2007, utilizarea de către comercianți a unor practici comerciale incorecte este interzisă. O_, din documentele prezentate de petentă cu ocazia controlului, s-a constatat că, prin modul de prezentare a prețurilor (prețul inițial al produsului și nu cel mai mic din ultimele 30 de zile), aceasta induce în eroare consumatorii, aceștia fiind tentați să efectueze tranzacția considerând că au un avantaj prin reducerea masivă anunțată dar, în realitate, le sunt încălcate drepturile și interesele legitime, fiind astfel, prejudiciați.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, conform intimatei, în speța dedusă judecății este vorba despre utilizarea practicilor comerciale incorecte care constau în acțiuni înșelătoare. Prin anunțul de reducere a prețului produselor în cadrul vânzării de soldare, prin prețul de referință la care raportează reducerea, petenta induce în eroare consumatorii privind reducerea practicată, fapt care conduce la determinarea consumatorilor să tranzacționeze și la prejudicierea acestora din punct de vedere economic, când, în fapt, avantajul promovat prin publicitate de către aceasta – reducerea mare a prețului - este fals.
Astfel, OG nr. 99/2000 stabilește principiile generale privind desfășurarea activității comerciale și urmărește dezvoltarea rețelei de distribuție a produselor și serviciilor de piață cu respectarea principiilor liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economic ale consumatorilor precum și a mediului, iar, prin raportare la prevederile art. 33 alin. 1 lit. a și g acțiunile petentei se circumscriu unei forme de publicitate înșelătoare.
De asemenea, în privința incidenței Legii nr. 158/2008, intimata arată că acesta este destinat protecției comercianților și nu consumatorilor, actul normativ incident în cauză fiind Legea 363/2007.
S-a mai arătat în întâmpinare că și prezentarea modului de fixare al prețului redus este contrar prevederilor legale, pe etichete acesta fiind prezentat nebarat, sub prețul vechi barat, care este de fapt prețul inițial al produsului și nu cel mai scăzut din ultimele 30 de zile, reducerea practicată, în fapt, de petentă fiind de doar 48% iar prin modul de oferire a informațiilor și prin conduita sa petenta a atras consumatorii prin inducerea în eroare, astfel încât acțiunile sale fie au determinat fie erau susceptibile să-i determine să ia decizii de tranzacționare pe care nu le-ar fi luat.
În încheiere, intimata a arătat că fapta consemnată și descrisă în procesul-verbal de constatare a contravenției a fost corect determinată, încadrată juridic și sancționată în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, aceasta fiind una dintre cele mai grave contravenții, care constă în utilizarea practicilor comerciale incorecte/înșelătoare, care sunt interzise de lege.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 205 și urm. din C., OG 2/2001, Legea 363/2007.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La întâmpinare au fost anexate înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal (f. 26-35)
Prin răspunsul la întâmpinare, depus la data de 12.11.2014, petenta a arătat că, în cuprinsul întâmpinării, nu a fost precizat în ce a constat pretinsul comportament incorect, intimata limitându-se la a indica cu titlu general diferite principii aplicabile în domeniul legislației consumatorului, iar . a oferit informații corecte consumatorilor, întrucât aceștia nu au fost induși în eroare, prețul afișat pe etichetă fiind același cu prețul pe care consumatorii urmau să-l achite.
De asemenea, s-a mai arătat în răspunsul la întâmpinare că în mod eronat intimata a susținut că încălcarea regulilor prevăzute la art. 33 alin. 1 din OG 99/2000 este sancționată conform prevederilor legii 363/2007, în realitate această faptă fiind sancționată de legea 158/2008.
Astfel, a mai relevat petenta că în cazul de față noțiunea de publicitate înșelătoare este reglementată de prevederile art. 3 alin. 1 lit. b din Legea 158/2008 motiv pentru care, în aceste condiții, atâta vreme cât legiuitorul a reglementat în mod expres noțiunea de publicitate înșelătoare și sancțiunea aplicabilă, intimata avea obligația de a face aplicarea prevederilor legii mai sus amintite, aceasta fiind aplicabilă atât între raporturile dintre comercianți cât și celor dintre comercianți și consumatori.
Totodată, petenta a susținut că afișarea prețurilor a respectat prevederile legale, acestea fiind vizibile, lizibile și neechivoce pentru fiecare produs, prețul redus afișat pe etichetă fiind prețul plătit de către consumator la momentul achiziționării produsului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 12.08.2014 (filele 7-9), petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 15 alin. 1 Legea nr. 363/2007.
În fapt, s-a reținut, din datele prezentate de reprezentantul operatorului economic privind prețul de referință, rezultă că reducerea de soldare (de exemplu, la rochia Berska -119 lei) a fost raportată, contrar prevederilor legale, la prețul inițial al produsului și nu la cel mai scăzut preț practicat de comerciant în ultimele 30 de zile respectiv 69 lei, preț de referință. Mai mult, făcând calculul, s-a constatat că reducerea de 70% s-a aplicat la prețul de 119 lei, rezultând prețul de 35 de lei pe produs și nu la prețul de 69 lei din care aplicând reducerea de 70% ar fi rezultat un preț de 20,7 lei față de 35 lei, preț afișat al produsului în această campanie de soldare de la 01.08._14.
În acest fel, operatorul economic induce în eroare consumatorii, oferind informații false îi determină să ia decizii de tranzacționare în necunoștință de cauză, prezentând una dintre caracteristicile produsului ca fiind un avantaj. Prin cele descrise mai sus, operatorul economic utilizează în vânzarea produselor practici comerciale incorecte, constând în acțiuni înșelătoare, astfel cum sunt definite în Legea nr. 363/2007, art. 6 alin. 1.
Potrivit art. 6 alin. 1 Legea nr. 363/2007, O practică comercială este considerată ca fiind acțiune înșelătoare dacă aceasta conține informații false sau, în orice situație, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informațiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
a) existența sau natura produsului;
b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compoziția, accesoriile, asistența acordată după vânzare și instrumentarea reclamațiilor, modul și data fabricației sau prestării, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificațiile, originea geografică sau comercială, rezultatele care se pot obține din utilizarea sa, rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului;
c) perioada pentru care comerciantul se angajează, motivele utilizării practicii comerciale și natura desfășurării vânzării, precum și toate declarațiile sau toate simbolurile care ar induce o legătură între produs sau comerciant și o sponsorizare sau o aprobare, direct ori indirect;
d) prețul sau modul de calcul al prețului ori existența unui avantaj specific al prețului;
e) necesitatea service-ului, a unei piese separate, a înlocuirii sau a reparării;
f) natura, competențele și drepturile comerciantului sau ale reprezentantului său, cum ar fi: identitatea și patrimoniul, calificările sale, statutul, autorizarea, afilierea sau legăturile sale, drepturile de proprietate industrială, de autor sau comercială ori recompense și distincții primite;
g) drepturile consumatorului, inclusiv dreptul de a beneficia de reparare, de înlocuire sau de restituire a contravalorii ca urmare a rezoluțiunii contractului, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, sau riscurile pe care consumatorul le poate întâmpina.
Conform art. 15 alin. 1 Legea nr. 363/2007, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 50.000 lei, utilizarea de către comercianți a unor practici comerciale incorecte.
Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
De asemenea, instanța reține că petenta nu a invocat nici un viciu de nelegalitate al procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că petenta a fost sancționată pentru utilizarea unei practici comerciale incorecte, mai exact a unei acțiuni înșelătoare, constând în inducerea în eroare a consumatorilor, oferind informații false ce îi determină să ia decizii de tranzacționare în necunoștință de cauză, una dintre caracteristicile produsului fiind prezentată ca un avantaj. S-a reținut că reducerea de 70% afișată a fost stabilită prin raportare la prețul inițial și nu s-a avut în vedere prețul de referință.
Petenta a admis că procentul de 70% de reducere nu a fost stabilit prin raportare la prețul de referință însă a arătat că fapta nu se încadrează în noțiunea de acțiune înșelătoare astfel cum este definită prin dispozițiile Legii nr. 363/2007.
Cu titlu preliminar, instanța reține că art. 33 alin. 1 lit. a OG nr. 99/2000 prevede că Orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse sau servicii identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.
Conform art. 33 alin. 1 lit. g din același act normativ, Orice anunț de reducere de prețuri ce nu corespunde reducerii practicate efectiv în raport cu prețul de referință este considerat o formă de publicitate înșelătoare și este sancționat conform reglementărilor legale în vigoare.
Astfel, reducerea prețurilor de către comercianți fără a se raporta la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare constituie publicitate înșelătoare și este sancționată conform reglementărilor legale. Or, actul normativ ce sancționează publicitatea înșelătoare este Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă. În consecință, dispozițiile art. 33 alin. 1 lit. g OG nr. 99/2000 fac trimitere la Legea nr. 158/2008 ce sancționează formele de publicitate înșelătoare și nu la prevederile Legii nr. 363/2007.
Având în vedere cele de mai sus, instanța reține că stabilirea reducerilor de către operatorii economici fără a se raporta la prețul de referință nu se sancționează raportat la prevederile Legii nr. 363/2007 în baza trimiterii realizate de art. 33 alin. 1 lit. g OG nr. 99/2000 astfel încât pentru a se stabili incidența art. 15 Legea nr. 363/2007 se impune analiza întrunirii condițiilor prevăzute de art. 6 alin. 1.
Raportat la conținutul normei legale conținute de art. 6 alin. 1 Legea nr. 363/2007, pentru ca o practică comercială să fie considerată a fi acțiune înșelătoare, se desprinde ca o primă condiție ca practica comercială să conțină informații false ori să inducă în eroare sau să fie susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o.
În speță, petenta a stabilit reduceri prin raportare la prețul inițial și nu prin raportare la prețul de referință. Or, această acțiune nu conține informații false și nu induce în eroare consumatorul mediu astfel încât să îl determine să ia o decizie de tranzacționare pe care acesta nu ar luat-o altfel. Prețul final afișat pe etichetă este identic cu cel ce urma să fie achitat de către consumator dacă ar fi decis să achiziționeze produsul. Relevant este și că procentul de reduceri afișat a fost corect calculat prin raportare la prețul inițial practicat de către opreratorul economic astfel încât nu a fost indicat o reducere mai mare decât cea efectiv oferită.
Faptul că reducerea aplicată a fost stabilită prin raportare la prețul inițial și nu raportat la cel de referință nu este de natură a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o altfel. Decizia de a achiziționa un produs are la bază, într-adevăr, și reducerea aplicată unui produs deoarece, raportat la prețul inițial, consumatorul poate obține un produs superior calitativ la un preț redus. Astfel, criteriile avute în vedere de consumator sunt prețul final, ce urmează a fi suportat, și prețul inițial. Consumatorul mediu nu cunoaște faptul că operatorii economici trebuie să raporteze reducerile la prețul mediu practicat în ultimele 30 de zile astfel încât nu se poate susține că consumatorii aveau o așteptare legitimă ca reducerea să fie raportată la prețul de referință.
Dacă reducerea ar fi fost stabilită avându-se în vedere prețul de referință, situația de fapt ar fi fost diferită doar sub aspectul că consumatorii ar fi cunoscut faptul că reducerea prețului s-a realizat succesiv. Aceasta însă nu este un aspect esențial în formarea deciziei de tranzacționare, pentru consumator nefiind determinant modul de reducere al prețului, respectiv dacă reducerea a fost succesivă sau într-o singură etapă. Relevant este prețul inițial (raportat la care consumatorul își formează așteptările privind calitatea și caracteristicile produsului) și prețul final.
În consecință, instanța reține că afișarea unui procent de reducere prin raportare la prețul inițial practicat nu este de natură a deforma comportamentul consumatorului mediu astfel încât fapta reținută în sarcina petentei nu întrunește condițiile pentru a fi considerată acțiune înșelătoare conform art. 6 alin. 1 Legea nr. 363/2007.
Pentru aceste considerente, apreciind că prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție a fost răsturnată, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. B. C. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Cluj, și, în consecință, va anula procesul verbal de constatare a contravenției ._ nr. 178/1025 încheiat la data de 12.08.2014 de către intimat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, deși solicitate în cuprinsul plângerii contravenționale, instanța reține că la ultimul termen, reprezentanta petentei a învederat instanței că acestea vor fi solicitate pe care separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de catre petenta S.C. B. C. S.R.L., J40/_/2007, CUI_, cu sediul în București, Bld. C. C., nr. 2A, Unirea Parking, parter, biroul nr. 2 și sediul procesual ales la SPRL Portnoi, T. și Asociații în București, ., Sector 3 în contradictoriu cu intimatul COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR CLUJ, C._, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției ._ nr. 178/1025 încheiat la data de 12.08.2014 de către intimat.
Exonereaza petenta de plata amenzii în sumă de 5.000 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Cluj N..
Pronunțata în ședința publica, azi, 23.01.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
I. V. V. L.-M. M.
Red./Dact./I.V.V./2 ex/16.02.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 179/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 215/2015.... → |
|---|








