Evacuare. Sentința nr. 710/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 710/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 21705/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 710/2015
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Grefier R.-I. P.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul C. L. FLORESTI, în contradictoriu cu pârâtul P. H. V., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Instanța dispune luarea cauzei la a doua strigare în ordinea listei de ședință.
La a doua strigare făcută în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131 C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.
În temeiul art. 238 C. pr. Civ. apreciază durata procedurilor la un termene de judecată.
În temeiul art. 255 si art. 258 C.pr.civ instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Instanța reține cauza în pronunțarea, în baza cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, reține:
Prin cererea înregistrată la data de 02.10.2014 sub nr._, reclamanta C. L. FLOREȘTI, în contradictoriu cu pârâtul P. H. V. a solicitat instanței să constate reziliat de plin drept contractul pe care la-u încheiat părțile sub nr._/24.06.2011 pentru neexecutarea obligației de plată a chiriei. A solicitat, de asemenea, evacuarea pârâtului din imobilul închiriat, situat în Florești, . nr. 1, . și obligarea lui la plata chiriei restante, aferentă perioadei februarie – septembrie 2014, în sumă de 412,49 lei și penalitățile aferente, până la evacuarea efectivă.
Susține că pârâtul nu a achitat contravaloarea chiriei începând cu luna februarie a anului 2014, situație în care, în temeiul contractului, acesta este de drept reziliat.
În probațiune a depus contractul de închiriere și notificarea pârâtului.
Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1270 C.civ., art. 12 lit. b pct. 1 și 2, art. 13 Legea nr. 152/1998.
Pârâtul, citat în mod legal, nu a depus întâmpinare.
La data de 19.12.2014, prin înscrisul depus la registratură și la dosar la fila 22 reclamanta arată că renunță la cerere.
Față de cererea formulată de reclamantă, având în vedere prevederile art. 923 coroborat cu art. 406 C.pr.civ., instanța lua act de renunțarea la judecată.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Ia act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta C. L. FLOREȘTI, prin primar, cu sediul în Florești, .. 170, jud. Cluj, în contradictoriu cu P. H. V., cu dom. în Cluj-N., .-16, ..
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2015.
JUDECĂTOR, GREFIER
C. M. C. R. I. P.
Red. C.M.C./C.M.C., 4 ex., 2015-02-04
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 174/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 62/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








