Reexaminare anulare cerere. Sentința nr. 202/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 202/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 20433/211/2014/a1
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINTA CIVILA Nr. 202/2015
Ședința camera de consiliu de la 13 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E.-E. P.
GREFIER A. D. K.
Pe rol este pronunțarea asupra cererii de reexaminare formulate de petentul S. D. F. împotriva încheierii civile nr._/CC/2014 pronunțata în dosarul nr._ 14.
Solutionarea cererii are loc cu citarea petentului, în cameră de consiliu.
Procedura este legal indeplinita.
La apelul nominal facut în cauza se constata lipsa petentului.
S-a facut referatul cauzei, dupa care:
Judecatoria retine cauza in pronuntare.
INSTANȚA
Asupra prezentă cauze civile
La data de 2 decembrie 2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., cererea de reexaminare a încheierii civile nr._/CC/2014 pronunțată în dosar civil nr._ 14 formulată de contestatorul S. D. F. prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea încheierii civile mentionate mai sus.
In motivare, contestatorul a aratat ca nu a achitat diferenta de taxa de timbru in cuantum de 900 lei din cauza unei situatii particulare delicata din punct de vedere economic, insa face dovada achitarii acesteia si a indeplinirii celorlalte dispozitii ale instantei, cu ocazia depunerii prezentei cereri de reexaminare.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoarele :
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr._ 14 contestatorul a solicitat in contradictoriu cu intimatul AJFP Cluj anularea titlului executoriu nr._/30.08.2014 emis in dosarul executional al AJFP Cluj, anularea somatiei si a tuturor actelor de executare si a masurilor executorii si a formelor de executare si a executarii insasi, cu obligarea la plata cheltuielilor de jduecata.
Intrucât cererea de chemare in judecată a fost înregistrată ulterior datei de 15.02.2013, data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură C., cererea a urmat procedura prealabilă
Astfel, la data de 30.10.2014, s-a comunicat rezolutia presedintelui de complet prin care, s-au dispus în sarcina contestatorului urmatoarele obligatii:
- sa depuna diferenta de taxa de timbru de 900 lei conform OG nr. 80/2013
- sa precizeze persoana insarcinata cu primirea corespondentei la sediul procesual ales
- sa depuna cererea de chemare in judecata si inscrisurile depuse in probatiune in copii suficiente pentru comunicare cu ambele parti si un exemplar pentru instanta si sa certifice pentru conformitate cu originalul inscrisurile depuse in probatiune.
Având în vedere că termenul de complinire a lipsurilor s-a împlinit, la data de 10.11.2014 iar contestatorul nu a indeplinit dispozitiile instantei, s-a dispus prin încheierea civilă nr._/CC/2014 anularea cererii de chemare în judecată formulată de S. D. F..
Conform art.200 alin. 4-6 NCPC, „(4) îImpotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numaii cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării
(5)Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării incheierii.
(6)Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitatile au fost
înlăturate în termenul acordat potrivit alin (2).
(7)In caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit"
Pentru a stabili dacă măsura a fost dispusă eronat, judecătorul cererii de reexaminare trebuie să verifice, în primul rând, dacă neregularitățile invocate de completul inițial vizează elemente privitoare la forma și cuprinsul cererii prevăzute expres de art. 194-197 NCPC. În măsura în care anularea s-a dispus pentru lipsa altor elemente decât cele menționate în art. 194-197 NCPC, anularea a fost nelegală.
În al doilea rând, trebuie să verifice dacă neregularitatea chiar exista la momentul formulării cererii, fiind posibil ca judecătorul inițial să nu observe o anumită mențiune din cerere sau un anumit înscris care ar fi făcut satisfăcută cerința respectivă (de pildă, cu toate că reclamantul nu și-a indicat domiciliul sau CNP-ul, a atașat la dosar copia cărții sale de identitate).
În al treilea rând, trebuie să verifice dacă reclamantului i-a fost pus în vedere, corect, să îndeplinească neregularitatea. Respectiv, trebuie să existe concordanta între neregularitatea pentru care s-a dispus anularea și cea pusă în vedere reclamantului, din comunicarea adresată acestuia trebuind să reiasă clar și neechivoc ceea ce i se solicită reclamantului. Tot în acest context, trebuie verificat dacă au fost respectate prevederile legale privitoare la comunicare .
De asemenea, trebuie verificat faptul că i s-a asigurat reclamantului termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 2 NCPC, acest termen neputând fi redus asemănător termenelor pentru depunerea întâmpinării sau a răspunsului la întâmpinare, potrivit art. 201 NCPC.
In soluționarea cererii de reexaminare, judecătorul nu poate face evaluări asupra importanței elementului omis de reclamant în formularea cererii de chemare în judecată, a cărui lipsă a fost sancționată de completul inițial. Art. 200 alin. 2 teza a II-a NCPC exceptează expres de la sancțiunea anulării doar obligația de a desemna un reprezentant comun, subliniind astfel necesitatea anulării cererii pentru oricare dintre celelelalte elemente, alin. 3 al art. 200 prevăzând expres că “se dispune anularea cererii”.
Toate elementele prevăzute de art. 194-197 NCPC sunt prevăzute expres și obligatoriu, neexistând o ierarhie a importanței acestora, fiecare dintre aceste elemente fiind impuse dintr-o anumită rațiune (identificarea cu certitudine a părților, asigurarea drepturilor substanțiale sau procedurale ale acestora, celeritatea procedurii, administrarea eficientă a probatoriului, evitarea abuzului de drept, etc.), rațiune necenzurabilă de către instanță.
Nu se poate vorbi despre necesitatea unei abordări exagerat de stricte în procedura regularizării, însă trebuie făcută clar o distincție, pe de o parte, între maniera în care completul inițial asigură respectarea de către reclamant a exigențelor legate de forma și conținutul cererii sale, iar pe de altă parte, modul în care completul subsecvent verifică aplicarea dispozițiilor respective.
În măsura în care completul inițial a rămas în limitele trasate de dispozițiile art. 194-197 NCPC, anulând cererea pentru lipsa unuia dintre aceste elemente, completul învestit cu soluționarea cererii de reexaminare nu va putea reveni asupra măsurii pe considerente legate de “strictețe” sau “rigiditate” a completului inițial, ci va trebui să verifice, exclusiv, dacă au fost respectate dispozițiile legale.
Calea de atac a cererii de reexaminare pe temeiul art. 200 alin. 6 NCPC se distinge, din această perspectivă, de alte situații în care un complet controlează soluțiile altor complete ale aceleiași instanțe, când completul subsecvent poate și chiar trebuie să facă aprecieri impuse fie prin readministrarea și aprecierea probelor, fie prin verificarea elementelor constitutive ale abaterii judiciare și chiar individualizarea sancțiunii .
Sustinerea petentului cu privire la situatia delicata pe care o parcurge din punct de vedere financiar nu poate fi primita cu atat mai mult cu cat la indemana justitiabilului a fost adoptata OUG nr. 51/2008 care permite acestuia formularea unei cereri de acordare a facilitatilor la plata taxei de timbru in termen de 5 zile de la primirea comunicarii, de care contestatorul nu a uzat desi a fost citat cu aceasta posibilitate,beneficiind in acelasi timp si de serviciile unui avocat.
Avand in vedere cele de mai sus, cererea de reexaminare se va respinge, completul inițial pronunțând o soluție legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge cererea de reexaminare a Încheierii de anulare nr._/CC/2014, formulată de petentul S. D. F. cu domic. procesual ales la SCA B.&Partners, cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj.
DEFINITIVĂ.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2015.
P. GREFIER
E. E. P. A. D. K.
PEE./PEE./4 EX./04.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 62/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 179/2015. Judecătoria... → |
|---|








