Plângere contravenţională. Sentința nr. 7916/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7916/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 7916/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7916/2015
Ședința publica din data de 01.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. O.-M.
Grefier: păteanu adrian
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul S. C. M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:
Verificându-și competența, în temeiul art. 131alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform prevederilor articolului 94 pct. 4 din codul de procedură civilă raportat la art. 32 din OG nr. 2/2001.
Instanta arata ca s-a depus, la dosarul cauzei, o cerere de renunțare la judecată din partea petentului si, intrucat partile nu sunt prezente pentru a-si exprima pozitia procesuala cu privire la acest aspect, reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de renuntare la judecata.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată:
Prin plangerea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 29.06.2015, sub nr._, petentul S. C. M. a solicitat anularea procesului-verbal de contraventie . nr._ din data de 17.06.2015, exonerarea de plata amenzii si radierea punctelor de penalizare aplicate.
În esenta, in motivarea cererii, s-a arătat că nu exista fapta contraventionala imputata, intrucat obligatia sa de a acorda prioritate de trecere nu viza autoturismele care circula pe linia de tramvai.
A solicitat petentul instantei de judecata sa constate ca a fost rasturnata prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului-verbal si sa il exonereze de la plata amenzii.
In drept, au fost invocate prev. art. 16 si art. 31 din OG nr. 2/2001, art. 101 alin. 5 lit. a din OUG nr. 195/2002.
Plangerii i-au fost anexate înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata.
La data de 08.07.2015, petentul a înregistrat la dosarul cauzei o cerere de renuntare la judecata si instanta a fixat termen pentru a se pronunta cu privire la cererea petentului pentru data de 01.09.2015.
La data de 23.07.2015, prin serviciul registratură al acestei instanțe, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea comunicată de intimat. Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca fiind temeinic și legal încheiat.
A arătat intimatul că: sub aspectul legalității, procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității în cuprinsul art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001, iar, sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
A apreciat intimatul că, în cazul constatării accidentelor din care rezultă doar pagube materiale, agentul constatator nu are la îndemână pentru stabilirea împrejurărilor producerii impactului și, implicit, a stabilirii vinovăției, decât declarațiile părților implicate în evenimentul rutier, regulile de prioritate/circulație aplicabile în locul impactului și analiza poziționării avariilor la vehiculele de circulație, fiind extrem de rare situațiile în care acesta poate identifica eventuali martori oculari.
A mai solicitat intimatul instanței să constate că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând întotdeauna dovada până la proba contrară. Ori, petentul, prin susținerile sale, nu a reușit să facă dovada contrară stării de fapt reținute prin actul de constatare și sancționare a contravenției. În consecință, măsura aplicată de către agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul-verbal contestat este temeinic și legal încheiat.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-206, art. 249, art. 250, art. 223 alin. 3 și art. 315 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, OG nr. 2/2001 si OUG nr. 195/2002.
Intampinarii i-au fost anexate declaratiile celor doi conducatori auto implicati in accident si raportul agentului constatator.
La termenul de judecata din data de 01.09.2015, instanta a reținut cauza în pronunțare cu privire la cererea de renunțare la judecata.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, prin cererea de chemare în judecată depusă la dosar, petentul a investit instanta cu solutionarea unei plangeri contraventionale avand ca obiect anularea procesului-verbal de contraventie . nr._ din data de 17.06.2015. Anterior primului termen de judecată fixat in cauza, in etapa procedurii prealabile reglementata prin disp. art. 201 din Codul de Procedura Civila, petentul a inregistrat la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecata, formulata in scris si, la data de 01.09.2015, dupa realizarea procedurii de citare cu ambele parti, instanța a reținut cauza în pronunțare cu privire la aceasta cerere.
În drept, instanta va decide cu privire la cererea de renuntare la judecata prin raportare la prev. art. 406 din Codul de procedură civilă, pe baza carora: „(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă …(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. (4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți”.
Aplicând aceste considerente legale la speța dedusă judecății, instanța reține că solicitarea de renunțare la judecarea cauzei s-a facut de petentul reclamant, prin cerere scrisa, anterior primului termen de judecată, fiind corespunzătoare din punct de vedere legal pentru a putea fi considerată valabil făcută ca act de renunțare la judecată. Totodată, instanța arată că, față de momentul procesual la care s-a formulat cererea, nu este necesar acordul expres al celeilalte părți cu privire la renunțarea la judecata acțiunii. In sfarsit, instanta constata ca intimatul nici nu a formulat vreo cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata efectuate dupa ce i-a fost comunicata actiunea.
Pentru considerentele expuse, instanta considera ca sunt intrunite conditiile art. 406 din Codul de procedură civilă si va lua act de renunțarea reclamantului la judecata cererii de chemare in judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 406 din Codul de Procedură Civilă, ia act de renunțarea petentului S. C. M., avand CNP_, cu domiciliul in municipiul Cluj-N., .. 17, ., . la judecata plângerii contravenționale având ca obiect procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 17.06.2015, formulată în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, cu sediul în localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea și motivele de recurs se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.09.2015.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Păteanu A.
Red. D./Dact. D.
4 ex./01.09.2015
| ← Suspendare provizorie. Sentința nr. 7914/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7919/2015.... → |
|---|








