Pretenţii ca urmare a divorţului. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 10604/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 12 noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. I.
Grefier T. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. M. și pe pârât M. V., având ca obiect pretenții ca urmare a divorțului.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Potrivit. art. 131 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 31 alin. 3 din Legea nr. 248/2005, coroborat cu art. 107 alin. 1 C. pr. civ. raportat la art. 126 alin. 1 C.pr. civ., instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței sale teritoriale în soluționarea cererii și rămâne în pronunțare asupra excepției invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 02.07.2015 sub nr._, reclamanta M. M., CNP_, cu dom. ales în Cluj N., .. 4, ., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul M. V., CNP_, cu dom. în B. Vodǎ, ., jud. Maramureș, sǎ dispunǎ suplinirea acordului acestuia din urmă privind deplasarea, în viitor, a minorei M. Melisa B., CNP_, în S. U. A., în perioada de vacanțǎ, respectiv în lunile iulie - septembrie din fiecare an, pânǎ la împlinirea vârstei de 18 ani.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a indicat, în esențǎ, cǎ prin Sentința civilǎ nr. 531 din data de 25.09.2006 a Judecǎtoriei Dragomirești a fost desfǎcutǎ cǎsǎtoria încheiatǎ cu pârâtul, iar minora a fost încredințatǎ spre creștere și educare mamei, locuind împreunǎ cu aceasta din urmǎ, în Florești, jud. Cluj, însǎ pârâtul refuzǎ a-și exprima consimțǎmântul în fața notarului public pentru deplasarea fiicei sale pe durata vacanței. Pe de altǎ parte, s-a învederat de cǎtre reclamantǎ cǎ urmeazǎ a se cǎsǎtori cu un cetǎțean american de origine românǎ, astfel cǎ existǎ posibilitatea de a efectua anumite vizite de logodnǎ, atât pentru viitorul soț, cât și pentru copiii acestuia, context în care s-a evidențiat cǎ au fost efectuate anumite formalitǎți pentru obținerea unei vize, însǎ pârâtul a refuzat sǎ își exprime acordul pentru deplasarea fiicei sale, deși a fost notificat succesiv în acest sens, motiv pentru care a apreciat cǎ se aduce atingere dreptului la liberǎ circulație, precum și intereselor minorei.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 248/2005 și ale Legii nr. 272/2004
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a anexat cererii formulate înscrisuri ( f. 5 - 24 ).
Cererea a fost timbratǎ, fiind achitatǎ taxa în sumǎ de 20 lei ( f. 4 ).
Pârâtul a depus la 04.08.2015 întâmpinare ( f. 31 - 32 ), prin care a pretins respingerea acțiunii ca neîntemeiatǎ, cu acordarea cheltuielilor de judecatǎ constând în onorariul avocatului.
În susținerea poziției sale procesuale, pârâtul a învederat cǎ nu este de acord cu plecarea fiicei sale în S. U. A. întrucât reclamanta intenționeazǎ a se stabili în strǎinǎtate, ceea ce implicǎ imposibilitatea sa de a mai avea legǎturi personale cu minora, aceasta presupunând lipsirea tatǎlui de exercitarea autorității pǎrintești. Totodatǎ, s-a subliniat cǎ nu s-a făcut dovada reședinței unde va locui copilul și nici existența fondurilor necesare pentru șederea în strǎinǎtate, însǎși reclamanta având nevoie de o perioadǎ de timp pentru acomodare, mai ales cǎ nu existǎ date legate de persoana unde urmeazǎ a pleca minora împreunǎ cu mama sa, iar referitor la legǎturile față de copil, s-a apreciat cǎ acesta din urmǎ este atașat de tatǎ și de bunicii paterni.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 din C. proc. civ.
În probațiune, pârâtul a anexat un înscris ( f. 34 ).
Deși reclamantei i-a fost comunicatǎ întâmpinarea pârâtului ( f. 37 - 39 ), totuși, aceasta nu a depus răspuns la întâmpinare.
La data de 21.09.2015 ( f. 42 ), reclamanta a formulat o cerere prin care a învederat cǎ renunțǎ la judecarea cauzei, dat fiind cǎ pârâtul și-a exprimat consimțǎmântul în mod liber, anexând în acest sens un înscris ( f. 43 ).
Analizând, prioritar, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj N., invocată din oficiu, instanța reține urmǎtoarele:
Astfel cum rezultǎ din cuprinsul prevederilor art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, din reglementarea art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. reieșind că norma redată anterior are caracter de ordine privată, în pricinile referitoare la bunuri sau alte drepturi de care părțile pot să dispună, respectiv natura unei norme de competență de ordine publică, în procesele referitoare la persoane, altele decât cele care privesc ocrotirea individului, respectiv stabilirea filiaței sau obligația de întreținere, în ipoteza cărora este instituită o competență teritorială alternativă, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 1 și 2 din C. proc. civ., care își pǎstreazǎ, însǎ, natura de ordine publicǎ. Pe de altă parte, este de subliniat că, în baza art. 31 alin. (3) din Legea nr. 248/2005, Ieșirea din România a minorilor, în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 30 alin. (2) și (3), se permite numai după soluționarea neînțelegerilor de către instanța de judecată, în condițiile legii, din conținutul textului evidențiat decurgând concluzia că, referitor la acțiunea în justiție întemeiată pe dispozițiile menționate, legiuitorul nu a determinat, în mod precis, instanța competentǎ teritorial a o rezolva, ceea ce presupune cǎ, neîndoielnic, urmeazǎ a deveni incidente dispozițiile de drept comun în materie. Totuși, este necesar a remarca, pe de o parte, cǎ o pricinǎ ce vizeazǎ obținerea, pe calea justiției, a acordului unuia dintre pǎrinți pentru deplasarea minorului în strǎinǎtate, de cǎtre celǎlalt pǎrinte, implică valorificarea, respectiv îndeplinirea unor drepturi și obligații cu un caracter intuitu personae, ce revin acestora din urmǎ, de unde și caracterul de ordine publică al normei de competență teritorialǎ aplicabilǎ în asemenea litigii, cauza fiind una referitoare la persoane, iar nu la alte bunuri sau drepturi de care părțile raportului juridic litigios ar putea dispune, în mod liber.
Pe de altǎ parte, trebuie remarcat cǎ, astfel cum s-a amintit în precedent, legiuitorul a reglementat o ipotezǎ de competențǎ teritorialǎ alternativǎ exclusivǎ, în cadrul art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., de vreme ce a stabilit cǎ, Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, însă, cum normele de competență sunt de strictă interpretare și aplicare - idee ce decurge din împrejurarea că numai legiuitorul este îndreptățit a stabili cazurile în care anumite pricini trebuie sau pot fi tranșate de alte instanțe decât cele competente, potrivit regulii generale - este de subliniat că textul de la art. 114 alin. (1) din C. proc. civ. instituie o competență teritorială de ordine publică, însă numai prin referire la cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul Civil în competența instanței de tutelă și de familie, iar nu și relativ la acțiuni similare celei care formeazǎ obiectului dosarului de fațǎ, după cum se va argumenta în continuare. În acest sens, trebuie relevat că, în mod cert, în momentul în care a fost edictată reglementarea art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., s-a urmărit corelarea sa cu dispozițiile Codului Civil, or Cartea I Despre persoane, Titlul III Ocrotirea persoanei fizice cuprinde, în art. 104 - 186, anumite cereri în privința cărora, într-adevăr, este aplicabilă norma de competență menționată, însă aceasta nu poate avea semnificația că, de fapt, textul ar fi susceptibil de a deveni incident și în alte situații în care, în mod generic, s-ar putea discuta despre o anumită formă de ocrotire exercitată asupra unei persoane. Așadar, de vreme ce legiuitorul a individualizat, într-un titlu distinct al Cărții I din Codul Civil, cererile din materia ocrotirii persoanei fizice, titlu pe care l-a denumit ca atare, rezultă că numai prin referire la acestea se impune a fi aplicat textul art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu și prin luarea în considerare a unor acțiuni civile ce valorifică aspecte legate de familie, reglementate într-o carte diferită a Codului Civil. Ca atare, instanța apreciază că, în realitate, cererile plasate în Cartea a II a, Despre familie, Titlul IV din Codul Civil, Autoritatea părintească, nu pot fi calificate ca acțiuni privind ocrotirea persoanei fizice, conceptul în discuție având un înțeles restrâns, de vreme ce îndatoririle părinților, ce se includ în conținutul autorității părintești, potrivit art. 487 din C. Civ., au caracterul unor obligații legale, măsurile ce vizează raporturile dintre părinți și copiii lor minori fiind dispuse pe cale judecătorească numai în cazurile anume stabilite. De altfel, după opinia instanței, o asemenea interpretare este confirmată prin chiar dispozițiile art. 106 alin. (1) din C. Civ., în temeiul cărora Ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege, textul făcând o distincție netă între măsurile de ocrotire cu privire la minor, reglementate în cadrul Titlului III din Cartea I a Codului Civil, respectiv îndatoririle ce revin părinților, conform art. 483 alin. (1) din C. Civ., cu referire la persoana și bunurile copilului, ce se încadrează în noțiunea de autoritate părintească, tratate de legiuitor într-o altă carte a Codului Civil, după cum s-a arătat mai sus.
Așadar, relativ la litigiul de fațǎ, trebuie apreciat cǎ norma ce se impune a fi aplicatǎ în vederea determinǎrii instanței competente teritorial este reprezentatǎ de cea de la art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., ce dobândește, în cauzǎ, caracter de ordine publicǎ, dupǎ cum s-a demonstrat în precedent, raportat la obiectul concret al pretențiilor reclamantei nefiind incidentǎ reglementarea art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., mai ales cǎ, dupǎ cum se poate observa din cuprinsul Sentinței civile nr. 531 din data de 25.09.2006 a Judecǎtoriei Dragomirești, pronunțatǎ în dosarul nr._ ( f. 21 - 22 ) și a Deciziei civile nr. 207/A din data de 11.11.2010 a Tribunalului Maramureș, pronunțatǎ în dosarul nr._ ( f. 23 - 24 ), desfacerea căsătoriei prin divorț a fost dispusă sub imperiul C. fam., iar minora a fost încredințatǎ spre creștere și educare mamei ( f. 22 verso ), or nu s-a probat cǎ, dupǎ . C. Civ., ar fi intervenit vreo modificare sub aspectul relațiilor personale dintre cei doi pǎrinți și copilul lor minor, potrivit art. 46 din Legea nr. 71/2011 raportat la art. 403 din C. Civ., astfel cǎ, inclusiv din perspectiva discutatǎ, în litigiul de fațǎ nu este aplicabil textul art. 114 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere faptul cǎ, așa cum s-a indicat în cererea de chemare în judecatǎ formulatǎ, domiciliul pârâtului se aflǎ în .. Maramureș ( f. 1 ), localitate care nu se aflǎ în circumscripția teritorialǎ a instanței sesizate, trebuie apreciat cǎ, în realitate, Judecǎtoria Cluj N. nu este competentǎ teritorial a soluționa litigiul, ci numai Judecǎtoriei Dragomirești, în a cǎrei razǎ se aflǎ domiciliul pârâtului, îi revine, conform legii, o asemenea abilitare.
În consecință, observând dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., în baza art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj N. în soluționarea cererii, excepție ridicatǎ din oficiu și va trimite dosarul instanței competente, respectiv Judecǎtoriei Dragomirești, jud. Maramureș, în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecǎtoriei Cluj N. în soluționarea cererii de chemare în judecatǎ formulatǎ de cǎtre reclamanta M. M., CNP_, cu dom. ales în Cluj N., .. 4, ., în contradictoriu cu pârâtul M. V., CNP_, cu dom. în B. Vodǎ, ., jud. Maramureș, excepție invocatǎ de instanțǎ, din oficiu.
Trimite dosarul instanței competente, respectiv Judecǎtoriei Dragomirești, jud. Maramureș.
Definitivǎ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. T. A.
Red. / Tehn. MI
08.12.2015 - 4 ex.
| ← Tutelă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 30-07-2015,... → |
|---|
