Pretenţii. Sentința nr. 6867/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6867/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 9494/211/2014
DOSAR NR._
Operator date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 6867/2015
Ședința publică din data de 06 Iulie 2015
Instanța constituită din:
OREȘEDINTE: G. A. F.
GREFIER: C. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. BUCEGI 13, în contradictoriu cu pârâta T. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constatã lipsa pãrților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioarã a instanțelor judecãtorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005 instanța dispune lãsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Instanța dispune luarea cauzei la a doua strigare în ordinea listei de ședință.
La a doua strigare făcută în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța reține cauza în vederea pronunțării asupra perimării.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 06.05.2014, sub nr._, reclamanta Asociația de P. Bucegi 13, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâta T. C. la plata sumei de 600 lei, reprezentând onorariu avocațial achitat în dosarul nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj-N..
În fapt, reclamanta a arătat că în vederea recuperării debitului restant în sumă de 1.303,01 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor comune ale asociației de proprietari și a sumei de 151 lei, cu titlu de penalități de întârziere, a fost chemată în judecată pârâta, în dosarul nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj-N.. Urmare a inițierii acestui demers judiciar, pârâta a fost obligată la plata sumelor amintite, prin sentința civilă nr._/2013, acțiunea reclamantei fiind integral admisă. În consecință, pârâta, parte care a pierdut procesul, este ținută să suporte cheltuielile de judecată ale reclamantei, conform art.453 alin.1 C.proc.civ.
În drept, au fost invocate prevederile art.192, art.194 și art.453 C.proc.civ.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate înscrisuri (file 5-6, file 11-14).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 47 lei, conform art.3 alin.1 lit. b din O.U.G. nr.80/2013 (fila 16).
Deși legal citată, pârâta T. C. nu a depus întâmpinare în cauză.
Prin încheierea instanței din data de 04.09.2014, cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 pct.2 C.pro.civ., ca urmare a lipsei părților legal citate, care nu au solicitat judecarea în lipsă.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea discutării perimării cererii, fiind citate în acest sens ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 416 C.proc.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.
Conform art.420 alin.1 teza I C.proc.civ.: „Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate”.
Instanța reține că de la data de 04.09.2014 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, care nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat cerere de judecare în lipsă. De asemenea, nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, dintre cele prevăzute de art.417 și art.418 C.proc.civ.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de P. Bucegi 13, C.I.F._, cu sediul în Cluj-N., ., . și sediul procesual ales în Cluj-N., . nr.39, ., împotriva pârâtei T. C., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., având ca obiect pretenții.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare,
Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.07.2015.
Președinte,Grefier,
G. A. FodorCamelia M.
Red./Dact./G.A.F./4 ex/ 08.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6866/2015.... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7574/2015. Judecătoria... → |
|---|








