Pretenţii. Sentința nr. 951/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Judecătoria CLUJ-NAPOCA - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 951/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 33253/211/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 951/2015

Ședința publică din 30 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: F. I.

Grefier: T. R.

Pe rol este soluționarea cauzei civile formulat de reclamanta T. (fosta O.) I. M., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publica, se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea din ședința publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea succesiv pentru datele de 21.02.2105, 28.02.2015 apoi pentru astăzi 30.01.2015

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 16.12.2011 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus de reclamanta T. (FOSTĂ O.) I.-M., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A. prin Sucursala Cluj a solicitat instanței să dispună:

1. constatarea caracterului abuziv și al nulității absolute a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr._/AT/20.09.2007 încheiată între reclamanta T. (FOSTĂ O.) I.-M., în calitate de împrumutată și pârâta . în calitate de împrumutător:

Punctul 3 lit. d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „Condițiile speciale ale convenției", care prevede că "Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structura a ratei dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării"
punctul 5 lit. a) "COMISIONUL DE RISC" din Condițiile speciale ale convenției, care prevăd un comision de risc de "0,15 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a prezentei Convenției de credit";
pct. 3.5 COMISIONUL DE RISC - din Condițiile generale ale convenției, care prevede că "Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale"
pct. 3.10 D. din secțiunea 3 „Costuri” a condițiilor generale ale convenției care prevede că "D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10) "Costuri suplimentare" sau prin acordul părților
clauzele din Secțiunea 8, pct 8.1 lit. c): "în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției" și lit. d): "în cazul apariției unei situații neprevăzute, conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător" din Condițiile generale ale Convenției
clauzele din Secțiunea 10, "costuri suplimentare" din Condițiile generale ale Convenției.

2. Obligarea pârâtei la modificarea convenției de credit mai sus arătate, în sensul înlăturării clauzelor contractuale constatate nule absolut menționate la petitul. 1).

3. Obligarea pârâtei la modificarea scadențarului în ceea ce privește clauzele constatate abuzive menționate la petitul I, în sensul înlăturării acestora din cuprinsul noului scadențar, care va fi comunicat sub semnătură de primire reclamantei

4. Obligarea pârâtei la modificarea cuantumului D. - dobânda anuală efectivă, cuprinsă doar în planul de rambursare credit și prevăzută ca 6,45%, raportat la faptul că aceasta cuprinde și comisionul de risc, care urmează a nu mai fi achitat, în cazul desființării acestei clauze, potrivit petitelor de mai sus;

5. Obligarea părâtei la restituirea către reclamanta a tuturor sumelor încasate nelegal odată cu titl ude comision de risc pe peruoada noimebrie 2008-noiembrie 2011.

6. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că clauza de la pct. 3. d) din condiții speciale, este abuzivă, conform art. 1, lit. a) și g) din lista anexă la Legea 193/2000, deoarece pe lângă faptul că nu a fost negociată direct cu consumatorul și face parte dintr-un contract standard utilizat de Bancă, permite băncii să modifice unilateral dobânda fără a avea un motiv întemeiat, specificat în contract și dă Băncii dreptul exclusiv să interpreteze clauzele contractuale, privind majorarea ratei dobânzii, fără negociere, fără a fi stipulată în contract o limită maximă care să îi dea posibilitatea părții cocontractante (consumatorului) la încheierea contractului să prevadă obligații semnificativ majorate în sarcina sa. Astfel, se lasă loc voinței unilaterale și arbitrare a băncii, liberă să modifice cuantumul D.A.E. oricând, fără vreun criteriu real, obiectiv.

Astfel, s-a învederat faptul că potrivit pct. 1 lit. a) din lista anexă a Legii 193/2000: "sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract". Or, legea are în vedere indicarea/specificarea expresă în contract a motivului în funcție de care poate avea loc modificarea unilaterală a contractului, iar nu indicarea sa pur generică. Deși în "Condițiile generale" Banca a definit nu mai puțin de 28 de termeni - în secțiunea 1 "Definiții" nu a indicat ce se înțelege prin "schimbări semnificative pe piața monetară". D. fiind că posibilitatea modificării dobânzii nu este raportată la un indicator precis, individualizat și pentru că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care ne raportăm, Banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la un alt indicator, favorabil intereselor sale.

Potrivit reclamantei, clauzele contractuale (rezervarea dreptului) și definirea termenilor (motivațiile întemeiate) trebuie formulate într-un astfel de mod încât să ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului. Astfel cum este formulat art. 3 lit. d) îi oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a modifica dobânda, iar clauza supusă atenției este ab initio abuzivă, întrucât exclude posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde. Prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor care-i permit Băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, clauza din art. 3. d), încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să prejudicieze consumatorii.

Reclamanta susține că sintagma "schimbări semnificative pe piața monetară" nu este de natură a indica precis împrejurarea care ar da dreptul Băncii la modificarea unilaterală a dobânzii, modul de formulare servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă este necesară și proporțională scopului urmărit de creditor.

Astfel, se arată că clauza 3 d) din contract este evident abuzivă în lumina art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, întrucât creează un dezechilibru major între drepturile părților contractante.

În continuare, reclamanta arată că potrivit art. 10 lit. b) din O.G. 21/1992 "consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție iar potrivit art. 10, lit. c), "de a fi exonerați de plata produselor și serviciilor care nu au fost solicitate, precum și de achitarea prețurilor, tarifelor, taxelor, comisioanelor, dobânzilor și penalităților care nu au fost stipulate inițial în contracte sau în alte documente aferente contractelor". În cazul de față Banca a formulat clauzele contractului de adeziune referitoare la dobândă într-o manieră vagă, echivocă, permițând băncii să poată da prevederilor contractuale interpretări favorabile intereselor sale.

Dispozițiile art. 4 din Legea 193/2000 și ale art. 1 lit. a) din anexa acestui act normativ sunt imperative și ocrotesc un interes general, anume acela de a proteja consumatorii împotriva clauzelor abuzive menționate în contractele comerciale, și prin urmare încălcarea acestor norme este sancționată cu nulitatea absolută.

Reclamanta susține că banca i-a pus la dispoziție un formular tipizat de contract ale cărui clauze nu au putut fi negociate de către consumatori, întregul act juridic, fiindu-le impus în forma respectivă de bancă, indicându-li-se expres că ori îl acceptă așa cum este ori nu vor putea primi suma de bani solicitată spre creditare, contractul de credit fiind unul de adeziune.

Potrivit reclamantei, la punctul 5.1 lit. a) din condițiile speciale ale convenției și la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției este prevăzut comisionul de risc fr 0,15% aplicat la soldul creditului astfel încât pentru faptul că Banca își execută obligația, consumatorii sunt obligați să plătească acest comision de risc, lunar până la data rambursării integrale.

Reclamanta susține că această plată a comisionului de risc se face dincolo de prestația care reprezintă obligațiile consumatorilor-plata sumei împrumutate în anuități constante pe întreaga perioadă de derulare a creditului, cuprinzând suma principală și dobânda stabilită. Comisionul de risc a fost prevăzut în Convenția de credit fără să se specifice ce reprezintă acest comision de risc; de asemenea nu este identificat suficient de clar și pe interesul oricărei persoane, ce fel de riscuri presupune "punerea creditului la dispoziția împrumutaților.", clauza privind comisionul de risc nefiind niciodată negociată. De asemenea, se arată că reclamanta a adus garanții pentru executarea contractului, așa după cum rezultă din contractul de garanție reală imobiliară anexat iar totodată, imobilul adus ca garanție a fost asigurat conform art. 7 pct. b) din Condițiile speciale ale Convenției, polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor fiind cesionată în favoarea Băncii pe întreaga perioadă de derulare a Convenției.

În ceea ce privește clauzele din secțiunea 8, pct. 8.1. lit. c) și d) din Condițiile Generale ale convenției reprezintă clauze abuzive, deoarece stabilesc că în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate, respectiv în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, Codebitorului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.

Se arată că formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv „situație neprevăzută", „în opinia Băncii", „să devină improbabil", „garantat corespunzător", sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze lasă Băncii o mult prea largă, neindividualizată și abuzivă posibilitate de decretare a creditului ca fiind scadent, apreciere discreționară a acesteia, care nu este legată de niște criterii bine și clar specificate în contract, constituie de asemenea clauze abuzive în înțelesul Legii nr. 193/2000, fapt confirmat în multiple sentințe ale instanțelor judecătorești naționale.

În ceea ce privește clauzele din secțiunea 10 din Condiții Generale ale convenției și acestea reprezintă clauze abuzive, aceasta impunând în sarcina împrumutatului costuri ce pot apărea pentru Bancă, ca urmare a unor "modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementări aplicabile. O astfel de clauză creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ, între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr. 193/2000 face ca acele clauze care contravin dispozițiilor acestei legi să fie lovite de nulitate absolută, deoarece dispozițiile acesteia cuprinde norme imperative a căror încălcare este sancționată cu nulitate absolută.

În condițiile în se va constata nulitatea absolută a clauzelor menționate se impune și admiterea celorlalte capete de cerere, inclusiv a capătului de cerere nr. 1 și 3, respectiv modificarea cuantumului D., care cuprinde toate costurile și comisioanele, deoarece obligațiile de plată se vor circumscrie doar cu privire la principal și dobândă, comisionul de risc fiind eliminat.

Mai arată reclamanta că în jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Comunității Europene s-a pronunțat în repetate rânduri asupra interpretării Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, invocând cauzele: Oceano Grupo Editorial SA vs Rocio Murciano Quintero, E. M. Mostaza Claro c. Centro Movil Mileniura SL, Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G., C-70/10 TFUE de Krajsky suv v Presove.

În drept, s-au invocat: art. 969 cod civil 1864, art. 948 Cod Civil 1864, art. 969 Cod civil 1864 și art. 1, 2, 4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, art. 10 pct. 1 și 4, 274 C.pr.civ., Directiva 87/102/CEE, Directiva 93/13/CEE.

Reclamanta a depus înscrisuri (f. 8-15).

Pârâta a depus la dosar întâmpinare la data de 03.04.2012, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, excepția lipsei calității procesual pasive a sucursalei Volksban R. precum și excepția de conexitate.

Pe fond, a solicitat respingere cererii de chemare în judecată arătând că prevederile Legii nr. 193/2000 (ce face aplicarea Directivei 93/13/CEE) nu sunt incidente în cauză întrucât, prin prisma condițiilor de la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, contractul a fost deschis negocierii cu clienta.

Se arată că acest contract a fost încheiat de Banca cu bună-credință, urmărindu-se un scop legitim iar pentru a se putea vorbi de o clauză abuzivă, aceasta trebuie să fie stipulată, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, contrar cerințelor bunei-credințe.

Totodată, se arată că nu există niciun dezechilibru contractual semnificativ întrucât partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce o privește sau că a fost astfel reglementat de la data încheierii sale.

Prevederile Convenției de credit nu pot fi supuse controlului caracterului abuziv, câtă vreme respectă cele trei criterii evocate de art. 4 din L 193/2000 și anume: convenția a fost deschisă negocierii; Convenția a fost încheiată cu bună-credință, urmărind un scop licit și moral; Nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Se arată că comisionul de risc reprezintă o componentă a prețului creditului, fiind inclus în D. (dobânda anuală efectivă).

Pârâta susține că potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Comisionul de risc reprezintă contravaloarea unui serviciu efectiv oferit de Bancă, având totodată scopul de a acoperi marja de risc generată prin acordarea creditului; un astfel de comision nu poate fi considerat abuziv. Se arată că acest comision nu este echivalent garanției reale imobiliare, cele două noțiuni fiind distincte, comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea altor riscuri decât cel de neplată. Mai mult, se arată că această convenției de credit nu are caracter aleatoriu pentru niciuna dintre părți, acestea cunoscând de la data încheieierii sale, întinderea propriilor obligații iar prevederea acestui cost este una clară și fără echivoc, fiind însușită de reclamantă.

În continuare, pârâta arată că ulterior apariției OUG 50/2010, a procedat la modificarea contractelor de credit astfel încât să fie în concordanță cu noile dispoziții, reclamanta fiind notificată cu privire la modificarea Convenției iar actul fiind implementat tacit în condițiile în care reclamanta nu l-a semnat.

Totodată, potrivit pârâtei, anularea clauzelor nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor, sumele achitate neputând fi restituite. Astfel, se arată că potrivit teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produse efecte retroactive, instanța putând doar să stabilească limitele unui nou cadrul contractual, pe care ambele părți au libertatea să îl accepte sau nu, cu consecința posibilității V. de a solicita ulterior rezilierea Convenției de credit.

Mai departe, pârâta a învederat faptul că nici clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat nu este abuzivă întrucât neîndeplinirea obligațiilor de plată față de o altă instituție determină executarea silită a bunurilor și veniturilor împrumutatului și implicit o diminuare a bonității și garanțiilor oferite de acesta. Potrivit pârâtei, nici clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale nu este abuzivă întrucât de cele mai multe ori revine instanței dreptul de apreciere asupra caracterului esențial al neexecutării.

În continuare se arată că lipsește caracterul abuziv al clauzei privind posibilitatea declarării creditului scadent anticipat în cazul apariției unei situații neprevăzute întrucât nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. g din legea 193/2000 întrucât se referă la apariția unei situații de fapt neprevăzute care face imposibilă executarea obligațiilor contractuale, inclusiv cele cu privire la garantarea creditului.

Totodată, în privința clauzelor referitoare la costurile suplimentare se arată că odată cu . Actului adițional nr. 1, aceste dispoziții au fost considerate ca înlocuite în totalitate.

În drept, s-a invocat principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, legea nr. 193/2000, Decretul 167/1958, decretul 31/1954 precum și celelalte prevederi legale la care s-a făcut referire.

În dovedire, s-a solicitata administrarea probei testimoniale și a probei cu interogatoriu reclamante.

Ulterior, prin cererea formulată la data de 20.12.2011 și înregistrată sub nr. de dosar_/211/2011 reclamanta T. (FOSTĂ O.) I.-M., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A. prin Sucursala Cluj a solicitat instanței să dispună:

1. constatarea caracterului abuziv și al nulității absolute a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr._/IL/01.10.2008 încheiată între reclamanta T. (FOSTĂ O.) I.-M., în calitate de împrumutată și pârâta . în calitate de împrumutător:

•Punctul 3 lit. d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „Condițiile speciale ale convenției", care prevede că "Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structura a ratei dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării"

•punctul 5.1 lit. a) "COMISIONUL DE RISC" din Condițiile speciale ale convenției, care prevăd un comision de risc de "0,15 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a prezentei Convenției de credit";

•pct. 3.5 COMISIONUL DE RISC - din Condițiile generale ale convenției, care prevede că "Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale"

•pct. 3.11 D. din secțiunea 3 „Costuri” a condițiilor generale ale convenției care prevede că "D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10) "Costuri suplimentare" sau prin acordul părților

•clauzele din Secțiunea 8, pct 8.1 lit. c): "în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției" și lit. d): "în cazul apariției unei situații neprevăzute, conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător" din Condițiile generale ale Convenției

•clauzele din Secțiunea 10, "costuri suplimentare" din Condițiile generale ale Convenției.

2. Obligarea pârâtei la modificarea convenției de credit mai sus arătate, în sensul înlăturării clauzelor contractuale constatate nule absolut menționate la petitul. 1).

3. Obligarea pârâtei la modificarea scadențarului în ceea ce privește clauzele constatate abuzive menționate la petitul I, în sensul înlăturării acestora din cuprinsul noului scadențar, care va fi comunicat sub semnătură de primire reclamantei

4. Obligarea pârâtei la modificarea cuantumului D. - dobânda anuală efectivă, cuprinsă doar în planul de rambursare credit și prevăzută ca 6,98%, raportat la faptul că aceasta cuprinde și comisionul de risc, care urmează a nu mai fi achitat, în cazul desființării acestei clauze, potrivit petitelor de mai sus;

5. obligarea părâtei la restituirea către reclamanta a tuturor sumelor încasate nelegal odată cu titl ude comision de risc pe peruoada noiembrie 2008-noiembrie 2011.

6. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește starea de fapt prezentantă, reținând faptul că aceste clauze considerate ca fiind abuzive sunt identice celor atacate în dosarul_ iar motivarea oferită de reclamantă este absolut identică, instanța nu va reda conținutul acesteia ci doar va face trimitere la cele mai sus arătate, pentru e evita repetarea acelorași aspecte.

De altfel, pentru o mai bună soluționare a cauzei, la termenul din data de 23.05.2012 instanța a dispus conexarea celor două dosare.

La același termen, instanța a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a sucursalei Cluj a . și a dispus unirea cu fondul acțiunii a excepției prescripției dreptului reclamantei de a solicita înlăturarea clauzelor din contracte.

La data de 19.06.2012 pârâta a depus note de ședință în care a arătat valoarea comisionului de risc încasat în temeiul ambelor contracte până la data de 15.11.2011 și a precizat faptul că comisionul de risc reprezintă contravaloarea activității băncii de monitorizare și gestionare a riscului bancar, activitate necesară având în vedere faptul că împrumuturile de consum acordate de bancă au o durată medie de 25 de ani. Mai mult, se arată că o parte din sumele încasate cu acest titlu asugură constituirea de provizioane pentru acoperirea riscului generat de contractul de credit în legătură cu care se plătește comisionul.

Totodată, se arată că din rațiuni de transparență acest comision nu este inclus în rata dobânzii curente dar este inclus în costul total și final al creditului, exprimat prin dobânda anuală efectivă.

În ceea ce privește noțiune de schimbări semnificative pe piața monetară, pârâta susține că aceasta poate fi cel mai bine definită pornind de la exemplul crizei financiare resimțite la nivel mondial începând cu anul 2008 determinând fluctuații ale valutei, devalorizarea acută a activelor care constituie garanția băncii, îngreunarea condițiilor de funcționare ale Băncii etc.

Pârâta a depus actele adiționale propuse reclamantei (f. 51-66).

Cauza a fost suspendată succesiv la data de 20.06.2012 respectiv la data 05.02.2014 până la soluționarea unor cauze aflate pe rolul CJUE.

La termenul din data de 22.10.2014 instanța a respins cererea pârâtei de dispunere a unei noi suspendări în vederea pronunțării CJUE cu privire la o aaltă cerere asemănătoare.

La data de 18.11.2014 reclamanta a depus o precizare de acțiune prin care a învederat faptul că suma reținută de pârâtă cu titlu de comision de risc este de 6.975,68 CHF în perioada 01.10._14 ceea ce privește primul contract și de 6.713,26 CHF aferentă perioadei 01.10._14 în ceea ce p ivește cel de-al doilea contract. Astfel, reclamanta învederat că înțelege să solicite restituirea comisionului de risc pe întreaga perioadă contractuală și până în prezent, având în vedere consecințele constări nulității absolute a clauzelor abuzive, cererea introductivă urmând să fie modificată conform acestor precizări.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu interogatoriul reclamantei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între pârâta S.C. "V. R." S.A. și reclamanta T. (FOSTĂ O.) I.-M. s-a încheiat Convenția de credit nr._/AT/20.09.2007, având ca obiect acordarea unui credit imobiliar în valoare de 59.356 CHF, pentru o perioadă de 300 de luni. Ulterior, între aceleași părți a fost încheiată Convenția de credit nr._/IL/01.10.2008, având ca obiect acordarea unui credit imobiliar în valoare de 45.000 CHF, pentru o perioadă de 300 de luni.

Analizând cu prioritate excepțiile prescripției dreptului la acțiune privind acțiunea în anularea clauzelor abuzive și restituirea sumelor, excepții invocată de pârâtă prin întâmpinarea formulată instanța urmează a le respinge pentru următoarele considerente:

Deși Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. În acest sens, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective, iar cu privire la natura interesului protejat, instanța apreciază că norma respectivă ocrotește un interes general, și nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară (Decizia civilă nr. 686/21.02.2013 a Î.C.C.J. Secția civilă).

În acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ale cărei dispoziții, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, sunt de ordine publică. În consecință, neputând fi vorba de o nulitate relativă, ci de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, dreptul la acțiune al reclamantului nu este, în opinia instanței, prescris.

Mai mult, instanța va respinge și excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la restituirea sumelor achitate în temeiul clauzelor abuzive.

Astfel, instanța constată că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat este prescriptibilă în toate cazurile, nu doar în situația nulității relative, ci și a nulității absolute, dar termenul de prescripție de 3 ani pentru acțiunea în valorificarea dreptului de creanță al reclamantului începe să curgă la data constatării de către instanță a caracterului abuziv al clauzei și a anulării acestei clauze, cu consecința repunerii părților în situația anterioară (acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958). În consecință, având în vedere faptul că termenul de prescripție extinctivă pentru restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzelor abuzive nu a început să curgă, instanța apreciază că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la restituirea sumelor, excepție invocată de pârâtă.

Pe fondul acțiunii, după cum s-a arătat mai sus, având în vedere identitatea aproape completă în ceea ce privește petitele celor două acțiuni conexate, instanța va analiza o singură dată fiecare petit al cererii, oferind o motivare comună cu privire la clauzelor atacte din ambele contracte de credit. Astfel singurele diferențe în raport de prevderile contractuale atacte sunt constituite de faptul că în primul contract valoarea comisionului de risc este de 0,17% iar în cel de-al doilea de 0,22 % iar valoarea D. în primul contract este de 6,45% iar în cel de-al doilea este de 6,98%, aceste diferențe neavând nicio semnificație în planul analizei caracterul abuziv al acestor clauze.

Potrivit pct. 3 lit. a) din condițiile speciale ale convenției de credit, dobânda a fost stabilită la 4,25% pe an, respectiv 3,99 % în cel de-al doilea contract iar potrivit art. 3 lit. d) "banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării".

Potrivit pct. 5 lit. a) din aceleași condiții speciale, împrumutații datorează un comision de risc aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, iar potrivit art. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit "pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale".

Conform pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) respectiv 3.11 din cel de-al doilea contract, din cadrul secțiunii nr. 3 a condițiilor generale ale convenției, "D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10) "Costuri suplimentare" sau prin acordul părților.

Clauzele din Secțiunea 10, "costuri suplimentare" din Condițiile generale ale Convenției sunt redactate după cum urmează: 10.1. Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care:

a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimba baza de impozitare, pentru suma principala si dobânzi la creditele acordate, sau care se refera la orice alte sume datorate rezultând din Convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, in conformitate cu prevederile legale in baza cărora funcționează si este organizata banca,

b) impun, modifica sau considera aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerința similara (de exemplu în corelatie/legatura cu propunerea noului Acord de la Basel privind Capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere Băncilor de la Basel) afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile Băncii sau care impun Băncii orice alta condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite, al căror rezultat este:

(I) creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit;

(II) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii, in baza Convenției.

10.2. In oricare din cazurile, mai sus menționate, in termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat in scris de către Banca, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât sa compenseze Banca pentru creșterile costurilor, sau altor rambursări.

Clauzele din Secțiunea 8.1 din condițiile generale ale convenției dispun: „In cazul in care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci, in orice moment, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, Codebitorului si Garantului, sa declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreuna cu dobânda acumulata si toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției:” lit. c): "în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției" și lit. d): "în cazul apariției unei situații neprevăzute, conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător" din Condițiile generale ale Convenției.

În drept, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000 (forma în vigoare la momentul încheierii contractului): (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

De asemenea, potrivit lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care (...)dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.

În speță, raportat la clauza privitoare la comisionul de risc, instanța reține că se impune mai întâi să se stabilească dacă evaluarea acestei clauze intră sau nu sub incidența art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 astfel cum a susținut pârâta.

Cu privire la aplicabilitatea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 instanța consideră faptul că această clauza privitoare la comisionul de risc nu intră sub incidența acestui text de lege.

Astfel, față de redactarea destul de ambiguă a acestei norme legale, și ținând cont de faptul că Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern prevederile Directivei nr. 93/13/CEE, instanța reține că prevederile acestei directive pot fi utilizate pentru a se interpreta norma de drept intern în conformitate cu legislația Uniunii Europene. Textul art. 4 alin. (2) din directiva amintită, preluat de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, are următoarea redactare: aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Pe de altă parte, în expunerea de motive a directivei se arată că în sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate. Deși ideea exceptării de la controlul caracterului abuziv al clauzelor numai a obiectului principal al contractului nu se regăsește nici în legislația națională, nici în traducerea românească a directivei în discuție, ea se regăsește atât în expunerea de motive, cât și în textul art. 4 alin. (2) din alte traduceri ale directivei.

Astfel, trebuie stabilit, prin urmare, dacă clauza privitoare la comisionul de risc este o clauză care privește una dintre cele două categorii de mai sus. Or, obiectul principal al unui contract de credit îl constituie, pe de o parte, suma de bani acordată cu titlu de credit și, pe de altă parte, dobânda văzută ca "preț" al creditului. Orice alte chestiuni, precum cele referitoare la comisioane percepute pentru diferite servicii, deși pot constitui obiecte ale contractului de credit, nu pot fi decât obiecte secundare ale acestuia, fiind accesorii creditului acordat și având sens numai atâta vreme cât există creditul, văzut ca obiect principal. Cu alte cuvinte, și prin raportare la comisionul de risc în discuție, acesta nu poate fi privit ca un obiect principal al contractului, caracterul său accesoriu fiind evident atât timp cât este clar că părțile au încheiat contractul pentru a oferi, respectiv a obține un credit, și nu pentru a obține servicii de monitorizare a riscului și a plăti aceste servicii. De altfel, în lipsa obiectului principal, asemenea servicii nici nu și-ar avea sensul, ceea ce demonstrează, odată în plus, caracterul lor accesoriu. De asemenea, instanța reține că analiza comisionului de risc nu poate în niciun caz să fie considerată ca o analiză a raportului calitate/preț dintre prestațiile părților.

Raportat la faptul că comisionul de risc a fost inclus în D., instanța reține că acest lucru nu este suficient pentru a se considera că acesta este parte integrantă a obiectului principal al contractului. D. este un instrument menit să facă transparente contractele de credit, arătând consumatorului eventualele costuri ascunse ale unui asemenea contract. Însă, a considera că prin includerea în D. aceste costuri ascunse devin parte a obiectului principal al contractului ar fi de natură să îi lipsească pe consumatori de protecția oferită de lege.

Prin urmare, clauza privind comisionul de risc nu poate fi considerată ca intrând sub incidența textului art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, astfel că ea poate fi analizată chiar și în condițiile în care este exprimată în mod clar și inteligibil.

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 are aplicabilitate numai cu privire la clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul. În speță, instanța reține că toate clauzele supuse analizei au un caracter preformulat, astfel că, în conformitate cu art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000, pârâtei îi revine obligația de a proba faptul că aceste clauze au fost negociate. În speță, instanța apreciază că o asemenea probă nu a fost făcută, astfel că va considera clauzele în discuție ca nefiind negociate cu consumatorii.

În ceea ce privește susținerile pârâtei, potrivit cărora banca doar propune anumite condiții, în vreme ce consumatorii au posibilitatea de a negocia clauzele esențiale, cum ar fi suma împrumutată, durata, tipul dobânzii sau valuta, instanța reține că posibilitatea negocierii se referă la fiecare clauză în parte— a se vedea art. 4 al. 3 din Legea nr. 193/2000. Prin urmare, câtă vreme pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamanta a avut posibilitatea de a negocia clauzele supuse analizei, este fără relevanță că aceasta a putut negocia alte clauze. De asemenea, este irelevant faptul că consumatorii nu au obiectat împotriva acestor clauze la momentul încheierii contractului, câtă vreme pârâta nu a făcut proba că o asemenea obiecțiune ar fi putut influența includerea clauzelor în discuție în contract. Totodată, pentru aplicarea al. 2 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 în ipoteza unor clauze contractuale preformulate este suficientă lipsa negocierii—legea nu impune ca banca să fi refuzat o ofertă de negociere venită din partea consumatorilor, prin urmare o clauză contracuală preformulată va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorii indiferent dacă, în concret, a existat sau nu o încercare de negociere din partea consumatorilor, câtă vreme nu se dovedește că a existat o negociere.

Simplul fapt că reclamanta nu este consumator captiv și că a putut evalua ofertele mai multor instituții de credit nu este de natură să conducă la ideea că clauza în discuție a fost una negociată. Astfel, posibilitatea de a decide încheierea unui contract cu o anumită instituție de credit sau de a renunța la încheierea acestuia nu echivalează în niciun caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. A negocia o clauză contractuală înseamnă a se oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a dovedit că s-ar fi întâmplat. A decide în sens contrar, și anume că simpla posibilitate de a încheia sau nu un anumit contract înseamnă a îi negocia clauzele, ar însemna să se lase fără aplicabilitate practică reglementările privind clauzele abuzive, câtă vreme există foarte puține contracte (dacă nu chiar niciunul) pe care un consumator este obligat să le încheie. Soluția de mai sus nu este influențată de faptul că consumatorii ar fi putut să încheie contractul cu o altă bancă, acest fapt nefiind nici el echivalent cu o negociere a clauzelor contractului încheiat cu pârâta.

Fără îndoială că piața serviciilor în general și a serviciilor bancare, în special, urmărește simplificarea procedurilor de creditare, astfel încât procesul de acordare a împrumuturilor de consum să fie cât mai rapid și mai puțin birocratic, acesta fiind motivul pentru care în aceste materii contractele sunt de adeziune și nu negociate direct cu fiecare client în parte. Cu privire la aceste apărări, instanța subliniază că legea nu prezumă caracterul abuziv al clauzelor contractuale preformulate, ci doar faptul că asemenea clauze nu sunt negociate cu consumatorii. Astfel, ceea ce se reproșează bancii nu este faptul că a optat pentru folosirea unor contracte de adeziune, ci faptul că în redactarea contractelor a folosit clauze care sunt de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Totodată, faptul încheierii de către reclamantă a unui al doilea contract în care era prevăzut acest comision de risc nu conferă un caracter negociat contractului, după cum încearcă să arate pârâta.

Pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale art. 4 din Legea nr. 193/2000 impune ca acea clauză să fie de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În prealabil trebuie spus că, în conformitate cu art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000, în analiza caracterului abuziv al acestei clauze nu trebuie pierdut din vedere caracterul special al contractelor de credit bancar, de natură să îi pună pe consumatori într-o situație extrem de nefavorabilă. Astfel, aceste contracte se încheie cel mai adesea pentru obținerea unor sume mari de bani, sume de care consumatorul are, câteodată, neapărată nevoie (de exemplu, pentru achiziționarea unui imobil), și care urmează să fie rambursate de-a lungul unei perioade lungi de timp. Prin urmare, prin încheierea unui asemenea contract consumatorul devine, cel mai adesea, "prizonierul" său, neavând posibilitatea de a îi pune capăt înainte de termen întrucât nu este în măsură să returneze sumele împrumutate și, prin urmare, fiind nevoit să continue executarea unui asemenea contract pentru perioade foarte lungi. Toate acestea fac ca, spre deosebire de alte contracte încheiate între profesioniști și consumatori - fie pentru un termen scurt, fie cu posibilitatea consumatorului de a le pune capăt fără a fi expus unor pierderi financiare semnificative - contractele de credit bancar să reprezinte o situație specială, impunându-se ca clauzele cuprinse în acestea să fie analizate cu cea mai mare atenție și ca orice prevedere contractuală care ar putea avea o natură abuzivă să fie sancționată.

În ceea ce privește clauza privitoare la comisionul de risc instanța constată că a fost inserată în contract, pentru a masca o parte din dobândă, aspect care reiese mai ales din modul de percepere a comisionului de risc, care este identic cu cel al dobânzii, și anume periodic, procentual în funcție de soldul creditului, dar și din cuantumul ridicat al acestui „comision”. În plus, scopul perceperii acestui comision apare, cel puțin din informațiile pe care consumatorii le-ar fi putut deține la momentul încheierii contractului, cât se poate de obscur. Practic, singura mențiune privitoare la comisionul în discuție este că el se percepe pentru punerea la dispoziției a creditului, fără nici o altă justificare. Or, dacă orice persoană care solicită un credit știe că va trebui să plătească o dobândă pentru acesta, trebuie acceptat că în legătură cu celelalte costuri ale creditului, mai ales când asemenea costuri sunt aproape echivalentul dobânzii, persoana trebuie să aibă o reprezentare clară a motivului pentru care le plătește.

În prezentul litigiu pârâta a avansat, drept explicație a perceperii comisionului de risc, faptul că acesta este destinat a acoperi costurile necesare funcționării serviciilor specializate în monitorizarea riscului bancar. Fără a nega câtuși de puțin importanța unor asemenea servicii sau caracterul lor esențial pentru bancă, instanța observă că asemenea servicii nu justifică perceperea unui cost suplimentar de la clienții băncii. Astfel, prețul total al creditului, care include și costurile funcționării serviciilor din cadrul băncii, trebuie să se regăsească în dobânda percepută, neexistând nici o explicație logică pentru care unul singur dintre aceste servicii - cel de monitorizare a riscurilor - ar trebui plătit în mod separat de către clienți. Prin urmare, explicația pârâtei cu privire la perceperea comisionului de risc, dincolo de faptul că este ulterioară încheierii contractului, are un caracter pur artificial.

Deși explică pe larg importanța unui comision de risc și justificarea sa pentru funcționarea unei instituții de credit, pârâta nu explică nici măcar pentru un moment de ce un asemenea comision nu a fost inclus în prețul contractului, adică în dobândă, după cum era firesc. Fără îndoială că și alte instituții de credit au în vedere riscurile identificate de către pârâtă, însă, în mod obișnuit costurile aferente acestor riscuri sunt incluse în dobândă, practica pârâtei de a percepe separat un comision de risc fiind minoritară. Prin urmare, pârâta a înțeles să mascheze o parte din dobândă sub forma comisionului de risc, pentru a avea posibilitatea de a lansa pe piață o ofertă de credit cu dobândă atractivă și de a profita de vulnerabilitatea unor clienți mai puțin informați, care au fost atrași de dobândă, fără a verifica costurile ascunse ale creditului. Or, o asemenea practică este, cu siguranță și în ciuda a ceea ce susține pârâta, contrară cerințelor bunei-credințe, și este de natură să îi pună pe consumatori în postura de a achita, practic, două dobânzi - una ca atare, cea de a doua mascată sub forma comisionului de risc, ceea ce estede natură să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților(mai ales având în vedere cuantumul la care s-a perceput acest comision de risc).

Este cert că în speță există un oarecare echilibru contractual între drepturile și obligațiile părților (astfel cum reiese și din tabelul întocmit de pârâtă), dar instanța consideră că, în măsura în care cu privire la o anumită clauză contractuală se poate identifica un posibil dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, pentru a se constata că nu există un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților care să afecteze contractul în întregul său, este necesar să se identifice o altă clauză, care, creând un dezechilibru contractual invers, să echilibreze în fapt contractul. În speță, pârâta nu a indicat iar instanța nu a identificat o asemenea clauză. În acest context, instanța observă că toate „câștigurile” identificate de către pârâtă în favoarea consumatorului sunt în mod obișnuit într-un contract de credit acoperite de perceperea dobânzii de către bancă și nu de plata comisionului de risc.

Cu privire la clauza de la punctul 3 lit. d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „Condițiile speciale ale convenției",care prevede că "Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structura a ratei dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării", instanța constată că, astfel cum a indicat partea reclamantă, deși în "Condițiile generale" Banca a definit nu mai puțin de 28 de termeni - în secțiunea 1 "Definiții" nu a indicat ce se înțelege prin "schimbări semnificative pe piața monetară".

Analizând clauza supusă analizei, instanța constată că Banca își rezervă dreptul (nu și obligația) de a revizui rata dobânzii curente. Redactarea clauzei este deficitară, întrucât banca are posibilitatea să modifice rata dobânzii doar atunci când o atare modificare îi profită, nu și atunci când valoarea indicatorului de referință are o evoluție favorabilă consumatorului. O clauză de modificare a dobânzii în raport de un indicator precis (cum este dobânda de referință a valutei în care s-a contractat creditul) nu numai că nu este ilicită prin ea însăși, dar este o clauză uzuală în contractele de împrumut bancar. Totuși, pentru a fi valabilă, clauza trebuie să fie formulată astfel încât modificarea nivelului dobânzii să se facă automat (fără intervenția voinței părților) în funcție de modificarea indicatorului ales, indiferent de evoluția acestui indicator (în favoarea sau în defavoarea băncii). De altfel, caracterul ilicit al acestei prevederi rezultă și din aplicarea principiilor generale ale dreptului contractelor, întrucât modificarea dobânzii (ca element esențial al contractului de împrumut) nu poate depinde de voința uneia dintre părți, fără a fi afectată valabilitatea obligației.

În plus, instanța constată că nu s-a specificat care indicator(i) va fi avut în vedere, clauza fiind redactată astfel încât banca (indiferent de poziția consumatorului) să aibă posibilitatea să aleagă indicatorul care îi este favorabil, ceea ce creează un dezechilibru contractual. Totodată, instanța are în vedere că nu se specifică nici la cât timp de la intervenirea unei schimbări pe piața monetară ar trebui efectuată modificarea ratei dobânzii. În acest timp, consumatorul nu are posibilitatea de a iniția o procedură de recalculare a dobânzii, fiind supus voinței discreționare a băncii. De altfel, consumatorul nu are nici măcar posibilitatea de a verifica dacă modificarea ratei dobânzii dispuse de către bancă nu este abuzivă, întrucât Banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la un alt indicator, favorabil intereselor sale.

Mai mult, se poate observa că această clauză privitoare la dobândă este considerată în mod expres abuzivă chiar de legiuitor, încadrându-se printre clauzele la care face referire lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, și anume acele clauze care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral contractul, în lipsa unei motivații întemeiate. Or, referirea generică la "schimbări semnificative pe piața monetară", fără ca aceste schimbări să fie definite în vreun fel, nu poate reprezenta un motiv întemeiat, în sensul prevederilor amintite.

În ceea ce privește susținerile pârâtei, potrivit cărora evoluția pieței financiare pe un termen lung este imprevizibilă, instanța nu neagă justețea acestei constatări, dar nici nu consideră că aceasta este de natură să justifice includerea în contract a unei clauze precum cea analizată aici.Ceea ce se reproșează reclamantei nu este introducerea în contract a unei clauze de impreviziune, ci modul în care această clauză a fost redactată, fără a se stabili cu exactitate care sunt schimbările semnificative pe piața monetară și în ce condiții și în ce mod aceste schimbări sunt de natură să determine revizuirea ratei dobânzii. Deși pârâta susține că acest lucru nu ar fi fost posibil, instanța apreciază, din contră, că există suficienți indicatori obiectivi cu privire la piața monetară, care reflectă evoluția acesteia și în funcție de care ar fi putut fi redactată clauza de impreviziune. Prin urmare, deși legislația evocată de către pârâtă validează existența unei asemenea clauze, o face doar în măsura în care clauza prevede expres motivația întemeiată care poate duce la schimbarea unui element contractual, iar în speță nu este cazul.

Faptul că până în acest moment banca nu s-a prevalat de clauza în discuție și nu a modificat dobânda stabilită inițial nu are importanță câtă vreme constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale nu este condiționată de aplicarea respectivei prevederi, fiind suficient ca respectiva cauză să fie de natură a crea un dezechilibru contractual, chiar dacă dezechilibrul încă nu s-a produs.

Din evaluarea clauzelor contractului analizat, rezulta o disproporție vădită și semnificativă (întrucât clauza oferă băncii posibilitatea de a acționa chiar asupra nivelului dobânzii—element esențial al contractului) intre drepturile si obligațiile părților, neexistând nicio clauză in favoarea consumatorului care sa echilibreze disproporția creata prin inserarea în contract a clauzei de la punctul 3 lit. d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „Condițiile speciale ale convenției".

Considerentele expuse mai sus, sunt valabile prin asemănare și în cazul clauzelor din Secțiunea 8, pct. 8.1 lit. c): "în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției" și lit. d): "în cazul apariției unei situații neprevăzute, conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător" din Condițiile generale ale Convenției.

Astfel, nici „situațiile neprevăzute” nu sunt definite în nici un fel în contractul de credit, prin urmare și în acest domeniu banca are o putere absolută în a defini această noțiune iar consumatorul nu are nici o posibilitate de a critica interpretarea băncii.

Clauza are un evident caracter abuziv, întrucât nu există nici măcar aparența unor criterii obiective și clare în raport de care să se aprecieze cu privire la situațiile neprevăzute, totul depinzând de „opinia băncii”. De altfel, caracterul ilicit al acestei prevederi rezultă și din aplicarea principiilor generale ale contractelor, întrucât declararea scadenței anticipate a creditului (scadența fiind un element esențial al contractului de împrumut) nu poate depinde de „opinia” (i.e. voința) uneia dintre părți fără a fi afectată valabilitatea obligației.

Totodată, clauzele din Secțiunea 10, "costuri suplimentare" din Condițiile generale ale Convenției sunt redactate astfel încât să transfere riscurile rezultate din posibile modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile de la bancă către împrumutat. Prin inserarea acestei clauze în contract banca și-a rezervat posibilitatea ca în cazul unor modificări legislative care să afecteze activitatea băncii toate costurile suplimentare ale băncii să fie transferate asupra consumatorilor. Este evident că această clauză creează o disproporție vădită și considerabilă între drepturile părților în condițiile în care banca poate să majoreze costurile suplimentare ale creditului în cazul în care apar modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile în urma cărora cresc în orice fel costurile băncii, dar banca nu are obligația corelativă de a reduce costurile suplimentare ale creditului în cazul în care apar modificări (inclusiv de interpretare) în sens invers, prin care se reduc, chiar semnificativ, costurile băncii.

Totodată, în contract nu există o clauză simetrică prin care să fie posibilă transferarea costurilor suplimentare la care ar putea fi supus consumatorul pe seama băncii. Astfel, consumatorul este obligat să suporte singur orice eventuale costuri suplimentare în cazul în care apar modificări legislative, în timp ce banca are posibilitatea de a transfera aceste costuri pe seama consumatorului, inegalitatea contractuală a părților fiind vădită. În plus, banca poate imputa consumatorului chiar și costuri care nu se află în legătură directă cu contractul încheiat cu respectivul consumator (spre exemplu, pct. c. (I) face referire la „creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit”).

Instanța nu poate fi de acord cu pârâta care consideră, în esență, că având în vedere durata îndelungată a contractului, este perfect rezonabil și echilibrat ca situațiile neprevăzute, ce cresc costurile creditului să cadă în sarcina beneficiarului creditului, iar nu a băncii. Astfel, pârâta nu a explicat în ce fel consideră „echilibrat” un contract în care una dintre părți suportă toate riscurile și nici cum transferul oricărui risc în sarcina consumatorului ar fi „perfect rezonabil”, câtă vreme suntem în prezența unui contract sinalagmatic și nu în situația în care banca să acorde consumatorului un ajutor gratuit.

În ceea ce privește clauza de la pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției care prevede că "D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10) "Costuri suplimentare" sau prin acordul părților”, instanța constată că prevederile acestui articol nu sunt abuzive prin ele insele ci condiționat de aplicarea punctului 3 lit. d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „Condițiile speciale ale convenției" potrivit căruia banca poate modifica unilateral dobândă fără a exista consimțământul împrumutatului, respectiv prin aplicarea clauzelor din Secțiunea 10, "costuri suplimentare" din Condițiile generale ale Convenției.

În condițiile în care instanța a constatat caracterul abuziv al punctului 3 lit. d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „Condițiile speciale ale convenției" și a Secțiunii 10, "costuri suplimentare" din Condițiile generale ale Convenției, din contract, în speță nu subzistă criticile aduse de către reclamantă cu privire la pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției, întrucât, aceste prevederi nu sunt abuzive prin ele însele, ci numai împreună cu clauzele menționate anterior, clauze care vor fi îndepărtate din contract.

Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr. 193/2000 face ca acele clauze care contravin dispozițiilor acestei legi să fie lovite de nulitate absolută, după cum s-a arăta deja, pe larg, la termenul din data de 25.09.2014.

Pentru aceste motive, instanța urmează să constate nulitatea absolută a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr._/AT/20.09.2007 încheiată între reclamanta T. (FOSTĂ O.) I.-M., în calitate de împrumutată și pârâta . în calitate de împrumutător: punctul 3 lit. d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „Condițiile speciale ale convenției", punctul 5 lit. a) "COMISIONUL DE RISC" din Condițiile speciale ale convenției, pct. 3.5 COMISIONUL DE RISC - din Condițiile generale ale convenției, clauzele din SECȚIUNEA 8, pct. 8.1 lit. c) și lit. d) din Condițiile generale ale Convenției și clauzele din SECȚIUNEA 10, "costuri suplimentare" din Condițiile generale ale Convenției.

Totodată, instanța va constata nulitatea absolută a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr._/IL/01.10.2008 încheiată între reclamanta T. (FOSTĂ O.) I.-M. (fostă N.), în calitate de împrumutată și pârâta . în calitate de împrumutător: punctul 3 lit. d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „Condițiile speciale ale convenției", punctul 5.1 lit. a) "COMISIONUL DE RISC" din Condițiile speciale ale convenției, pct. 3.5 COMISIONUL DE RISC - din Condițiile generale ale convenției, clauzele din SECȚIUNEA 8, pct. 8.1 lit. c) și lit. d) din Condițiile generale ale Convenției și clauzele din SECȚIUNEA 10, "costuri suplimentare" din Condițiile generale ale Convenției.

Având în vedere cele deja constatate, instanța consideră că nu se mai impune o analiză a clauzelor constate ca fiind abuzive și din perspectiva presupusei cauzei ilicite, o asemenea analiză fiind inutilă. În ceea ce privește clauza inserată la pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) respectiv pct. 3.11 D. în cazul celui de-al doilea contract atacat, din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției instanța consideră că această prevedere contractuală îndeplinește toate condițiile impuse pentru valabilitatea convenției, inclusiv din perspectiva cauzei.

Având în vedere faptul că a fost constatată nulitatea acestor clauze se impune repunerea părților în situația anterioară. Cu privire la solicitarea de repunere a părților în situația anterioară instanța se va raporta la cererea reclamantei care privește doar restituirea către reclamantă a tuturor sumelor încasate nelegal odată cu achitarea ratelor conform planului de rambursare credit nu și alte costuri, cum ar fi dobânda legală, întrucât, în temeiul principiului disponibilității care guvernează dreptul civil, instanța nu poate acorda părții reclamante mai mult decât a cerut. Astfel, pârâta va fi obligată să restituie reclamantei toate sumele încasate pe parcursul derulării convenției de credit cu titlu de comision de risc.

Sub acest aspect, instanța observă faptul că reclamanta a solicitat pe de o parte restituirea comisonului de risc pe întreaga perioadă contractuală și pe de altă parte restituirea sumelor de 6975,68 CHF respectiv 6731,26 CHF calculate până în luna noiembrie a anului 2014. Întrucât, din modul de redactare al acțiunii rezultă faptul că reclamanta urmărește de fapt restituirea întregului comision iar nu doar a celui achitat până în noiembrie 2014, instanța va dispune restituirea tuturor sumelor reprezentând comision de risc achitate de reclamantă în baza celor două contracte, de la data încheierii acestora și până la data pronunțării prezentei.

Raportat la solicitarea reclamantei, de obligare a pârâtei la modificarea cuantumului D. raportat la faptul că aceasta cuprinde și comisionul de risc, instanța reține că acest lucru nu s-ar impune în mod normal, întrucât odată cu rămânerea definitivă a prezentei hotărâri pârâta ar fi obligată oricum să nu mai perceapă comisionul de risc. Cu toate acestea, pentru a evita o eventuală rea-credință a pârâtei în executarea prezentei hotărâri, ceea ce ar putea duce la un nou litigiu, instanța va dispune în sensul solicitat de către reclamantă. Totodată, instanța va admite solicitarea reclamantei de a obliga pârâta să refacă scadențarul în ceea ce privește clauzele constatate abuzive, în sensul înlăturării acestora din cuprinsul noului grafic.

Instanța nu va dispune cu privire la obligarea pârâtei la modificarea convenției de credit în sensul înlăturării clauzelor abuzive constatate nule absolut întrucât, ca urmare a rămânerii definitive a prezentei hotărâri respectivele clauze vor fi lipsite de orice efect nemaifiind necesară o intervenție ulterioară din partea băncii, motiv pentru care instanța va respinge această solicitare a reclamantei.

Totodată, instanța va respinge si solicitarea, lipsită de orice temei legal, de a obliga pârâta la comunicarea noului scadențar, sub semnătură de primire.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 453 C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Având în vedere soluția ce se va pronunța pe fondul cauzei (cererea va fi admisă în cea mai mare parte, petitele respinse fiind cele lipsite de semnificație juridică) și întrucât reclamanta a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată în sumă de 4000 lei, reprezentând onorariu de avocat, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei întreaga sumă de 4000 lei. În ceea ce privește susținerea pârâtei privind necesitatea reducerii onorariului de avocat întrucât au fost introduse două cereri identice pe rolul Judecătoriei, instanța o apreciază ca nefiind întemeiată întrucât cele două dosare ar putut să nu fie conexate (procedura de conexare nu este obligatorie pentru instanță), caz în care reprezentanta reclamantei ar fi trebuit să o reprezinte pe clientă în ambele procese, onorariul achitat de reclamantă în sumă de 2000 de lei pentru un dosar (identic de altfel cu cel cerut de pârâtă) fiind astfel unul potrivit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului material al reclamantei de a solicita înlăturarea clauzelor din contractul de credit și restituirea sumelor achitate în baza clauzelor considerate ca fiind nelegale.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T. (fostă O.) I.-M., împotriva pârâtei S.C. V. R. S.A. având sediul în București, ., . 10, sec. 2 cu sediul procesual ales la S.C.A. Nemeti și Asociații situat în Cluj-N., ., ..

1. Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr._/AT/20.09.2007 încheiată între reclamanta T. (fostă O.) I.-M., în calitate de împrumutată și pârâta . în calitate de împrumutător:

Punctul 3 lit. d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „Condițiile speciale ale convenției"; punctul 5 lit. a) "COMISIONUL DE RISC" din Condițiile speciale ale convenției; pct. 3.5 COMISIONUL DE RISC - din Condițiile generale ale convenției; clauzele din Secțiunea 8 pct 8.1 lit. c) și lit. d) „SCADENȚA ANTICIPATĂ”, din Condițiile generale ale Convenției precum și toate clauzele din Secțiunea 10, "COSTURI SUPLIMENTARE" din Condițiile generale ale Convenției.

Obligă pârâta la modificarea Convenției de Credit nr._/AT/20.09.2007 în sensul înlăturării clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive.

Obligă pârâta să refacă scadențarul în ceea ce privește clauzele constatate abuzive, în sensul înlăturării acestora din cuprinsul noului grafic.

Obligă pârâta să modifice cuantumul D. aferent Convenției de Credit nr._/AT/20.09.2007, în sensul recalculării ratelor datorate de reclamantă ca urmare a eliminării comisionului de risc.

Obligă pârâta să restituie reclamantei toate sumele încasate pe tot parcursul derulării convenției de credit nr._/AT/20.09.2007 cu titlu de comision de risc.

2. Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr._/IL/01.10.2008 încheiată între reclamanta T. (fostă O.) I.-M., în calitate de împrumutată și pârâta . în calitate de împrumutător:

Obligă pârâta la modificarea Convenției de Credit nr._/IL/01.10.2008 în sensul înlăturării clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive.

Obligă pârâta să refacă scadențarul în ceea ce privește clauzele constatate abuzive, în sensul înlăturării acestora din cuprinsul noului grafic.

Obligă pârâta să modifice cuantumul D. aferent Convenției de Credit nr._/IL/01.10.2008, în sensul recalculării ratelor datorate de reclamantă ca urmare a eliminării comisionului de risc.

Obligă pârâta să restituie reclamantei toate sumele încasate pe tot parcursul derulării convenției de credit nr._/IL/01.10.2008 cu titlu de comision de risc.

Respinge restul pretențiilor reclamantei ca neîntemeiate.

Obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.01.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

F. IULIATOTH R.

Red. /Tehnored. F.I. 4ex./24.02.2015

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 326/2015....		Contestaţie la executare. Sentința nr. 275/2015. Judecătoria... →

Pretenţii. Sentința nr. 951/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 951/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA