Reexaminare anulare cerere. Sentința nr. 1100/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1100/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 25473/211/2014/a1
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. /211/2013
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINTA CIVILĂ NR. 1100/2015
Ședința camerei de consiliu din 03.02.2015
Instanța constituită din :
JUDECATOR: P. VICTORIȚA P.
GREFIER: A. M.
Pe rol fiind solutionarea cererii de reexaminare a incheierii civile nr._/CC/12.12.2014, pronuntata in dosar nr._/211/2014 de Judecatoria Cluj N., cerere formulata de reclamanta D. I..
La apelul nominal făcut în cauză se prezinta reclamanta asitata de av. B. D..
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
În temeiul art.131/ alin.1/ NCPC, analizând din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere de reexaminare si in temeiul art. 238/ NCPC raportat la inscrisurile aflate la dosar apreciaza ca prezenta cauza se poate solutiona la acest termen de judecata.
Reprezentanta reclamantei invedereaza instantei ca sustine cererea asa cum a fost formulata. Paratul a revenit in tara si are domiciliul in .. 214, ..
Instanta nefiind exceptii de invocat si alte cereri in probatiune de formulat in temeiul art. 260/ NCPC incuviinteaza proba cu inscrisurile aflate la dosar, declara inchisa faza probatorie si acorda cuvantul in dezbateri pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicita admiterea cererii de reexaminare asa cum a fost formulata, sa se dispuna continuarea judecatii dosarului de fond.
In temeiul art. 394/alin.1/NCPC, declara inchise dezbaterile si retine cauza in pronuntare, pe baza actelor de la dosar.
JUDECĂTORIA
Prin cererea de reexaminare a încheierii civile nr._/CC/12.12.2014 formulată la data de 13.01.2015 reclamanta D. I. D. a solicitat revenirea asupra măsurii anulării acțiunii .
Prin rezoluția instanței din dosarul_ 14 completul învestit cu soluționarea cauzei a solicitat reclamantei să precizeze adresa pârâtului din Austria, în vederea citării acestuia. Reclamanta a precizat că nu cunoaște domiciliul pârâtului din Austria, acesta neavând un loc de muncă stabil și niciun domiciliu stabil. A mai solicitat citarea acestuia la adresa din ..214, ..
La termenul din data de 03.02.2015, fixat pentru soluționarea cererii de rexaminare a măsurii anulării, reclamanta a precizat că pârâtul s-a întors în țară și locuiește la adresa indicată, unde solicită a se îndeplini procedura de citare.
Instanța constată că încheierea civilă nr._/CC/12.12.2014 a fost comunicată la data de 29.12.2014, f. 25, astfel că cererea de reexaminare este introdusă în termenul legal prev. de art. 200, al 5 C..
In ceea ce privește domiciliul pârâtului, cf art.194 C., acesta trebuie indicat de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Art.155, pct.13 C. prevede că persoanele care se află în străinătate, dacă au domiciliul sau reședința cunoscută, se citează prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire. Dacă domiciliul sau reședința celor aflați în străinătate nu este cunoscut, citarea se face potrivit art.167.
. putea imputa reclamantei că nu a făcut dovada demersurilor pentru a afla domiciliul pârâtului ce se afla în străinătate, aceasta doar afirmând că nu îl cunoaște, fără a indica instanței eventuale adrese efectuate la anumite instituții pentru a putea afla adresa pârâtului din Austria. Insă, având în vedere faptul că în prezent pârâtul nu mai lucrează și nu mai locuiește în Austria, ci la domiciliul indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, .. 214 ., instanța apreciază că se impune admiterea cererii de reexaminare, citarea pârâtului la domiciliul din România și continuarea judecății.
Instanța apreciază că a dispărut cauza de nulitate a cererii, aceea de a nu fi indicat domiciliul pârâtului în vederea citării efective, este posibilă efectuarea procedurii de citare pe teritoriul României, iar o soluție contrară ar duce doar la tergiversarea nejustificată a soluționării cauzei într-un termen rezonabil.
Pentru toate aceste aspecte, instanța va admite cererea de reexaminare a încheierii civile nr._/CC/12.12.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea de reexaminare a încheierii civile nr._/CC/12.12.2014, formulată de către reclamanta D. I. D. cu dom. în .. 17 A, .. Cluj.
Retrimite dosarul completului inițial învestit, C5.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.02.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
P. Victorița P. A. M.
RED. DACT. PVP/ 03.02.2015
| ← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 1877/2015.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 1933/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








