Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7300/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7300/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-07-2015 în dosarul nr. 3770/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7300/2015

Ședința publică de la 13 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. C.

Grefier R.-I. P.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.-N..

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent M. C.-N. și pe intimat AGRHELUȘ D., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. 1 C.proc.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 C.pr.civ.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.

Reprezentanta Ministerului Public solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în baza art. 258 C. proc. civ. coroborat cu art. 255 C. proc. civ. încuviințează pentru proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii și înlocuirea sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității.

Instanța apreciază cauza în stare de soluționare, declară închisă faza dezbaterilor, în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă și reține cauza pentru deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, petentul M. C.-N. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța si in contradictoriu cu intimatul AGRHELUȘ D. sa dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii in cuantum de 1090 lei, aplicata prin procesele verbale de contravenție întocmite de INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C. C., cu sancțiunea muncii in folosul comunitarii.

Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare la dosar si nici nu s-a prezentat in instanța pentru a-si formula poziția.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine in fapt ca prin procesele verbale de contravenție întocmite de INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C. atașate în copie la dosar a fost sancționat contravențional intimata cu amenda contravenționala in cuantum de 1090 lei.

Actele de sancționare au devenit definitive prin neexercitarea cailor legale de atac, iar intimatul nu a achitat amenda contravenționala in termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 9 din OG 2/2001.

Pe de alta parte, potrivit procesului verbal neemis de Serviciul Executori Bugetari, Direcția Venituri din cadrul Primăriei de domiciliu s-a constatat starea de insolvabilitate a intimatului

In drept, instanța retine ca potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, in cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii si nu exista posibilitatea executării silite, in condițiile in care exista consimțământul expres al celui sancționat, instanța poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități in folosul comunitarii.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 din O.G. 55/2002, „Activitatea in folosul comunității se prestează in domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor si a drumurilor, păstrarea curteniei si igienizarea localităților, desfășurarea de activitatea in folosul căminelor pentru copii si bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor si al altor așezăminte social-culturale” iar la art. 3 se prevede că „ (1) Sancțiunea prestării unei activității în folosul comunității se execută după programul de munca ori, după caz, programul școlar al contravenientului, pe o durata cuprinsa intre 50 de ore si 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar in zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi.”.

Pentru a se putea dispune asupra înlocuirii amenzii cu prestarea unei munci în folosul comunității, instanța are obligația, de asemenea, în temeiul art. 13 din O.G. nr. 55/2002 să stabilească natura activităților ce vor fi prestate de acesta in folosul comunității, pe baza datelor comunicate de primarul localității in care contravenientul își are domiciliul sau reședința, ținând seama de aptitudinile sale fizice si psihice, precum si de nivelul pregătirii profesionale.

Ținând cont de aceste împrejurări instanța va admite cererea și va transforma amenda de 100 lei în muncă în folosul comunității constând în 109 de ore ce se vor executa în cadrul primăriei de domiciliu.

Calea de atac și motivele se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulata de reclamanta M. C.-N., prin primar, cu sediul în C.-N., Calea Moților nr. 3-7, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul ARGHEUȘ D., CNP_, cu dom. în C.-N., ., .

Transforma amenda în cuantum de 1090 lei, aplicata prin procesele verbale de contravenție în 109 ore de munca în folosul comunității.

Obligă pârâtul să achite reclamantei 200 lei cheltuieli de judecată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publica din 13 iulie 2015.

JUDECĂTOR, GREFIER

C. M. C. R. I. P.

Red. C.M.C./C.M.C., 4 ex., 2015-07-13

C.C. 13 Iulie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7300/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA