Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6447/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6447/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 13134/211/2014

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILĂ NR. 6447/2015

Ședința publică din 24 iunie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. N.

GREFIER: C.-M. D.

Ministerul Public este reprezentant prin procuror L. A. din cadrul Parchetului de pe lânga Judecătoria Cluj-N..

S-a luat in examinare actiunea civila formulata de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ in contradictoriu cu intimata D. B. M., avand ca obiect inlocuirea amenzii cu munca in folosul comunitatii.

La apelul nominal se constata lipsa reprezentantului petentului și a intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu intimatul prin afisare.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Instanta constata ca prezenta cauza a fost suspendata la termenul de judecata din data de 17 septembrie 2014 pe motiv ca petentul nu și-a indeplinit obligația trasata in sarcina acestuia de a plati remuneratia cuvenita curatorului special ce se impune a fi numit în cauză pentru a reprezenta interesele intimatei, iar de la acel moment a trecut o perioada mai mare de 6 luni, dosarul ramanand in nelucrare.

F. de aceste considerente, instanța, în temeiul disp. art. 420 alin. 2 NCPC, invoca din oficiu exceptia perimarii.

Reprezentanta Ministerului Public solicita instantei sa constate perimarea cererii de inlocuire a amenzii cu munca in folosul comunitatii.

In baza art. 394 și art. 395 NCPC, instanta declara dezbaterile inchise si retine cauza in pronuntare.

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 13 iunie 2014, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ a solicitat in contradictoriu cu intimata D. B. M. inlocuirea amenzilor dispuse în sarcina acestuia prin procesele-verbale de constatare a contraventiei indicate în cuprinsul cererii de inlocuire a amenzii cu munca in folosul comunitatii.

Prezenta cauza a fost suspendata in baza disp. art. 242 alin. 1 NCPC la data de 17 septembrie 2014.

Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:

Din analiza prevederilor art.416 alin. 1 si 2 NCPC, rezulta ca perimarea este o sanctiune procedurala ce determina stingerea procesului in faza in care se gaseste, datorita ramanerii lui in nelucare, din vina partii, un anumit timp, prevazut de lege.

Pentru a opera aceasta sanctiune, este necesar a fi indeplinite cumulativ trei conditii, anume: investirea instantei cu o cerere care a declansat o judecata in prima instanta sau . atac, aceasta pricina sa fi ramas in nelucrare timp de 6 luni, ceea ce presupune si sa nu fi intervenit cauze de intrerupere sau suspendare a cursului perimarii, iar lasarea pricinii in nelucrare sa se datoreze culpei partii, care nu a staruit in judecata.

In prezenta cauza, instanta retine ca a fost investita cu o cerere de inlocuire a amenzii cu munca in folosul comunitatii formulata de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, iar pricina a ramas in nelucrare timp de peste 6 luni, ulterior suspendarii cauzei, prin incheierea de sedinta din data de 17 septembrie 2014, lipsind orice activitate procesuala referitoare la solutionarea cauzei. Instanta mai constata ca nu pot fi retinute cauze de intrerupere sau suspendare a cursului perimarii.

De asemenea, in tot timpul suspendarii cauzei, partile nu au facut niciun act in vederea repunerii cauzei pe rol.

Constatand ca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 416 alin. 1 si 2 NCPC, instanta, in temeiul art. 421 alin. 2 din acelasi act normativ, va admite excepția perimarii și va constata perimarea cererii de inlocuire a amenzii cu munca in folosul comunitatii formulata de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia perimarii.

Constata perimata actiunea civila formulata de petentul IPJ CLUJ, cu sediul in ., jud.Cluj in contradictoriu cu intimata D. B. M., cu ultimul domiciliu in Cluj-N., ., jud.Cluj, citata si la adresa din Cluj-N., Valea Fanatelor f.n., jud.Cluj si prin afisare la usa instantei, avand ca obiect inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu prestarea de munci in folosul comunitatii.

Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.

Calea de atac exercitata si motivele invocate se inregistreaza la Judecatoria Cluj-N..

Pronuntata in sedinta publica din 24 iunie 2015.

JUDECATOR,GREFIER,

A. NEAMȚCORA-M. D.

Red./dact./AN/CMD

4ex./25.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6447/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA