Plângere contravenţională. Sentința nr. 5501/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5501/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 1282/211/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 5501/2015
Ședința publica din data de 2 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:T. R. V.
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind solutionarea plangerii formulata de petentul CIOTLĂUS I.-O. in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal se prezinta reprezentantul petentului av. M. Ș. și martora A. Ariadna G., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care
Instanța sub prestare de jurământ religios procedează la audierea martorei A. Ariadna G., declarația acesteia fiind atașată la dosar f.26.
La solicitarea instanței, reprezentantul petentului arată că nu mai are alte probe de propus.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, declară inchisă faza cercetarii judecătoresti și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul pretentului solicită instanței admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție pentru motivele arătate in plângere. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 27.01.2015, sub nr. de mai sus, formulată de petentul C. I.-O. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ incheiat la data de 12.01.2015 de către organul constatator I.P.J. Cluj, iar in subsidiar inlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea cererii, petentul a arătat că cele retinute in procesul verbal nu corespund adevarului deoarece la momentul la care a traversat trecerea de pietoni mentionata in procesul verbal, pe nici una dintre cele trei benzi de pe sensul sau de mers nu se afla vreun pieton. A sustinut ca pe celalat sens de mers era angajat un pieton in trecerea drumului, insa acesta s-a oprit la scuarul dintre sensuri, cand a traversat el.
În drept au fost invocate prev. art. 118 alin. 1 din OUG 195/2002, art. 7 si 21 din OG 2/2001.
In probatiune a depus inscrisuri, a solicitat efectuarea unei adrese la Municipiul Cluj-N. pentru a comunica inregistrarile video si audierea martorei A. A..
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind legal timbrată.
Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, a depus la data de 09.02.2015, întâmpinare care a fost comunicata petentului si prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului.
In fapt, intimatul a aratat ca la data de 12.01.2015, fiind in exercitarea atributiilor de serviciu, agentul de politie a constatat ca autoturismul marca Peugeot, cu nr. de inmatriculare_ condus de petent, pe . din Cluj-N. cu directia de deplasare inspre centrul orasului, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversarea pe sensul sau de mers a trecerii pentru pietoni, marcata si semnalizata corespunzator, amplasata dupa sensul giratoriu.
Intimatul a mai arătat că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și nr. 259/2007.
În drept a invocat prev. art. 205-206, art. 223 alin. 3, art. 249 și art. 315 alin. 1 NCPC, OG 2/2001, OUG 195/2002.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri depuse de către părți si declaratia martoriei A. A. G. (f.26).
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ incheiat la data de 12.01.2015 de către organul constatator I.P.J. Cluj, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei și sanctiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 12.01.2015, pe ., in Cluj-N. a condus auto marca Peugeot, cu nr. de inmatriculare_ și la trecerea de pietoni dupa sensul giratoriu, pe directia inspre centru, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului prin loc special amenajat si semnalizat corespunzator, de la stanga la dreapta, aflati pe sensul sau de mers.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ incheiat la data de 12.01.2015 de către intimat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Potrivit, art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002: ” Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;.”
Petentul a sustinut că cele mentionate in procesul verbal nu corespund realitatii deoarece pietonii au traversat sensul de mers opus celui pe care se deplasa si s-au oprit pe insula, astfel incat la momentul la care a traversat masina sa nu se afla niciun pieton pe trecere.
Instanta retine ca acest lucru a fost sustinut de petent si la momentul incheierii procesului verbal fiind consemnat la obiectiuni in acest act. Martora A. A. G. (f.26), care se afla in masina cu petentul, a declarat ca a vazut personal ca celei doi pietoni se afalu pe insula dintre sensurile de mers si povesteau, fara a avea intentia de a traversa.
Analizând subiectivitatea declarației martorei A. A. G., instanța consideră că, nu există nici un element care să indice vreo neconcordanță între cele susținute de petent, și cele relatate de martora, având în vedere motivele plângerii contravenționale, iar din întrebările adresate acestuia de către instanța, martorul a avut o atitudine sinceră, fiind de bună-credință.
Instanța reține că, potrivit celor mentionate mai sus, procesul verbal se bucură de prezumtia de temeinicie, prezumtie care este relativă si poate fi răsturnată de petent. În cauză, petentul a făcut dovada contrara, astfel incat a reusit sa rastoarne prezumtia de temeinicie a procesului verbal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 instanța va admite plângerea contravențională formulata de petentul C. I.-O. împotriva intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, va anula procesul verbal . nr._ incheiat la data de 12.01.2015 de către I.P.J. Cluj și va exonera petentul de la plata amenzii de 390 lei si sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
In temeiul art. 453 C.p.c. instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. I.-O., CNP_, cu domiciliul in Cluj-N., ., nr. 124, . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN CLUJ cu sediul in mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, si în consecinta:
Anuleaza procesul verbal . nr._ incheiat la data de 12.01.2015 de intimat.
Exonereaza petentul de la plata amenzii de 390 lei si sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
T. R.-V. S. E.
Red. /Dact. TRV/SE
4 ex./26.06.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 6534/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5512/2015.... → |
|---|








