Revendicare imobiliară. Sentința nr. 5124/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5124/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 5124/2015
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 5124/2015
Ședința publică din 22 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. Păsculeț
Judecător: C. G. C.
Grefier: A. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanții S. M. și S. B. JR. împotriva pârâtului M. C. N. PRIN PRIMAR, având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 08.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea consecutiv pentru data de 15.05.2015 și 22.05.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 30 octombrie 2012, sub nr. de mai sus, reclamanții S. M. și S. B. jr. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. C.-N., să se constate că sunt coproprietari cu titlu de moștenire asupra terenului în suprafață de 435 mp înscris în CF nr._ C.-N., nr. top. 3462, curte și grădină situate în ., să fie obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 20 mp care face parte integrantă din acest imobil și să se dispună grănițuirea între acest teren și terenul proprietate a statului.
În motivarea cererii s-a arătat că o parte din terenul moștenit de reclamanți este ocupată, fără a fi făcut obiectul vreunei exproprieri. De asemenea, s-a arătat că reclamanții au făcut demersuri pentru restituirea terenului și că acesta nu a fost niciodată expropriat, astfel că statul îl folosește fără drept.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555 și urm., art. 560, art. 561, art. 563 C. civ..
Pentru dovedirea cererii de chemare în judecată s-au solicitat proba cu înscrisuri, proba cu martori, proba cu interogatoriu și proba cu expertiză.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate: certificat de moștenitor (f. 6), carte de identitate (f. 7), schițe (f. 8-9), încheiere (f. 10), extrase CF (f. 11-13), decret (f. 14-19).
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
La data de 26 martie 2013 pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că pârâtul înțelege să invoce excepția inadmisibilității acțiunii deoarece reclamanții au la îndemână o procedură judiciară specială, că trecerea dreptului de proprietate la stat nu se realizează pe calea înscrierii în carta funciară și că o cerere în constatare nu poate fi primită. De asemenea, față de primul capăt de cerere s-a invocat excepția lipsei de interes întrucât reclamanții dețin un certificat de moștenitor. Asupra fondului s-a arătat că acțiunea în grănițuire trebuie să se bazeze pe dreptul de proprietate al reclamantului.
La termenul din 11 iunie 2013 instanța a unit cu fondul excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, a admis excepția inadmisibilității raportat la primul capăt de cerere și a respins ca lipsită de obiect excepția lipsei de interes.
La data de 6 mai 2014 la dosarul cauzei a fost depus raport de expertiză (f. 84-92).
La data de 28 noiembrie 2014 la dosarul cauzei a fost depus răspuns la obiecțiuni (f. 110-115).
La data de 9 ianuarie 2015 pârâtul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, arătând că reclamanților le poate fi reconstituit dreptul de proprietate doar asupra terenului în suprafață de 58 mp, pe care îl au în posesie.
Au fost anexate următoarele înscrisuri: hotărâri (f. 121-125).
La data de 18 februarie 2015 reclamanții au depus la dosarul cauzei note de ședință, arătând că sunt proprietari prin moștenire asupra unui teren de 435 mp, că la data dobândirii calității de moștenitor erau în imposibilitatea de a mai uza de căile legilor speciale, că antecesorul lor a făcut demersuri în acest sens, că în mod abuziv statul a ocupat o parte din capătul sudic al grădinii, că terenul nu aparține domeniului public și că a solicitat grănițuirea față de domeniul public.
La data de 19 februarie 2015 la dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: hotărâre (f. 138-139), adresă (f. 140), contestație (f. 141-142), adresă (f. 143), cerere (f. 144), adresă (f. 145), dovadă de comunicare (f. 146), extras CF (f. 147), schiță (f. 148), referat (f. 149), cereri (f. 150-151), carte funciară (f. 152), declarații (f. 153-154), cereri (f. 155-156), adrese (f. 157-159), certificat de moștenitor (f. 160), extrase CF (f. 161-163), decret (f. 164), extras CF (f. 165), planuri (f. 166-167).
La data de 24 martie 2015 reclamanții au depus la dosarul cauzei note scrise, arătând că înțeleg să invoce excepția de nelegalitate cu privire la actele administrative de care se prevalează pârâtul, deoarece trecerea în domeniul public a imobilelor s-a realizat în mod nelegal și fără a se respecta condițiile Legii nr. 33/1994.
La data de 2 aprilie 2015 pârâtul a depus la dosarul cauzei note de ședință, arătând că trebuie să se verifice dacă acțiunea este una în constatare sau în realizare, că trebuia urmată calea procedurală prevăzută de Legea nr. 10/2001, ceea ce reclamanții nu au făcut, astfel că pretențiile lor sunt inadmisibile, că în fapt a fost expropriată o suprafață de 120 mp, fiind irelevant faptul că decretul de expropriere nu a fost înscris în cartea funciară.
Au fost anexate următoarele înscrisuri: proces-verbal (f. 179-181), schiță (f. 182), tabel centralizator (f. 183).
La data de 17 aprilie 2015 reclamanții au depus la dosarul cauzei note de ședință, arătând ucă nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate prin expropriere, că nu a fost probat faptul că antecesorul lor ar fi fost despăgubit, că limita exproprierii a fost extinsă abuziv, că reclamanții sunt proprietari asupra terenului prin moștenire, că la data dobândirii dreptului de proprietate nu au mai putut uza de calea deschisă de legile speciale, că antecesorul lor a făcut demersuri pentru obținerea terenului și că prin expertiză a fost determinată limita reală a proprietăților.
La termenul din 8 mai 2015 instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând cu prioritate excepția de nelegalitate invocată de reclamanți, reține următoarele:
Reclamanții au înțeles să invoce excepția de nelegalitate a HCL C.-N. nr. 133/2005 și a HG nr. 193/2006 sub aspectul includerii în domeniul public al municipiului C.-N. a suprafețelor de teren revendicate în prezentul dosar.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 una dintre condițiile de admisibilitate a invocării excepției de nelegalitate este ca de actul administrativ împotriva căruia această excepție a fost invocată să depindă soluționarea pe fond a litigiului.
În speță, instanța reține că această condiție nu este îndeplinită. Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată este revendicare, iar împrejurarea că un bun aparține sau nu domeniului public este irelevantă, acest lucru neputând paraliza acțiunea în revendicare. Caracteristica domeniului public de a fi inalienabil se referă la orice tip de înstrăinare, în vreme ce admiterea unei acțiuni în revendicare nu echivalează cu o înstrăinare, ci cu recunoașterea faptului că statul sau unitatea administrativ-teritorială nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra imobilului și, prin urmare, în lipsa unui titlu valabil se va considera că bunul nu a fost niciodată în domeniul public.
În concluzie, succesul acțiunii reclamanților nu este în niciun fel legat de apartenența la domeniul public a imobilului pe care îl revendică, astfel că actele administrative atacate nu au nicio legătură cu soluționarea fondului litigiului. Prin urmare instanța va respinge excepția invocată ca inadmisibilă.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității formulării acțiunii în revendicare, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
În concluzie, pentru a se stabili dacă o acțiune în revendicare este admisibilă trebuie să se stabilească dacă bunul ce se revendică face sau nu obiectul unei legi speciale de reparație.
Având în vedere și faptul că potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001 acest act normativ este aplicabil, printre altele, atât imobilelor preluate de către stat cu titlu valabil, cât și oricăror alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și celor preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat, rămâne de stabilit care sunt condițiile în care reclamanții au pierdut posesia asupra terenului pe care îl revendică și dacă acest teren poate fi considerat un imobil preluat în mod abuziv în sensul Legii nr. 10/2001.
În acest sens instanța reține, în primul rând, că, după cum chiar reclamanții au arătat prin cererea de chemare în judecată, terenul revendicat este folosit de către statul român în baza Decretului nr. 195/1983 începând din anul 1983. Analizând acest decret (f. 14-19) se observă că el prevedea că se expropriază o . suprafețe de teren, printre care, la poziția 38, apare suprafața de 120 mp situată în C.-N., ., proprietate a antecesorului reclamanților, S. B..
De asemenea, din raportul de expertiză efectuat în cauză (f. 84-92) reiese că terenul reclamanților este menționat în Decretul nr. 195/1983, în baza căruia imobilul urma a fi expropriat cu 120 de mp. Prin răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză (f. 112-115) expertul a arătat că exproprierea nu s-a produs scriptic în cartea funciară, iar faptic s-a efectuat pe o suprafață de 62 mp și nu de 120 mp, cum prevedea decretul. Suprafața expropriată de 62 mp figurează în anexa 3 la raportul de expertiză, fiind compusă din trei suprafețe: S2, S3, respectiv S4.
Din analiza anexei 3 la care face referire expertul se observă că suprafața S2 are 36 mp, pe ea fiind edificate niște garaje, iar suprafața S3 are 7 mp, cuprinzând un punct gospodăresc, acestea reprezentând terenul pe care reclamanții îl revendică. Or, câtă vreme acest imobil a făcut obiectul unui decret de expropriere și a fost preluat în mod efectiv de către stat, antecesorul reclamanților pierzând posesia asupra imobilului încă din anul 1983, este evident că acesta trebuie considerat un imobil preluat abuziv, care face obiectul Legii nr. 10/2001. Prin urmare, reclamanții ar fi trebuit să urmeze calea deschisă de această lege specială de reconstituire, iar formularea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun apare ca fiind inadmisibilă.
Având în vedere faptul că, după cum au arătat chiar reclamanții la termenul din 9 ianuarie 2015, capătul de cerere vizând grănițuirea este subsidiar celui având ca obiect revendicare, reiese că respingerea ca inadmisibilă a celui din urmă atrage după sine și respingerea celui subsidiar. Împrejurarea că prin notele de ședință depuse la data de 17 aprilie 2015 aceștia s-au răzgândit și au arătat că petitul principal al acțiunii este de grănițuire este irelevantă, câtă vreme, dacă au pierdut posesia asupra suprafeței de teren în litigiu încă din anul 1983, singura modalitate de a realiza o grănițuire care să includă și această suprafață este formularea unei acțiuni în revendicare. De altfel, susținerea potrivit căreia nu pot revendica terenul pentru că nu au pierdut niciodată proprietatea asupra lui este un non-sens juridic, știut fiind că acțiunea în revendicare aparține proprietarului care nu mai este posesor, având tocmai scopul redobândirii posesiei, și nu pe acela al dobândirii unui drept de proprietate.
Nu pot fi reținute susținerile reclamanților potrivit cărora pentru ca exproprierea să fi fost una efectivă ar fi fost necesar ca statul să își înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară. Astfel, potrivit art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, aplicabil la momentul exproprierii, drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, și expropriere. Prin urmare, statul a dobândit în mod valabil dreptul de proprietate prin intermediul decretului de expropriere chiar și în lipsa unei înscrieri în cartea funciară.
De asemenea, chiar dacă s-ar accepta teza reclamanților - deși contrazisă de raportul de expertiză efectuat în cauză, care a stabilit că terenul în litigiu a fost vizat de Decretul nr. 195/1983 - potrivit căreia au pierdut terenul doar în fapt, acesta fiind luat cu depășirea limitelor decretului de expropriere, imobilului în discuție are continua să i se aplice Legea nr. 10/2001, întrucât acest act normativ se aplică și imobilelor preluate în mod abuziv, în lipsa oricărui titlu sau prevedere legală.
În ceea ce privește faptul că demersurile întreprinse de reclamanți în temeiul Legii nr. 247/2005 ar fi fost respinse deoarece terenul nu ar fi fost expropriat efectiv, instanța reține că acestea sunt nereale. Din hotărârea nr. 316/2011 emisă de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. (f. 138-139) reiese că cererea vizând același teren (înscris în CF 1915, nr. top. 3462, situat pe . și pe care sunt edificate garaje) a fost respinsă de către Comisia locală de fond funciar motivat de faptul că imobilul solicitat nu face obiectul legilor fondului funciar, regimul juridic fiind reglementat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, soluție însușită și de către Comisia județeană. De altfel, trebuie observat că în chiar contestația care a stat la baza emiterii acestei hotărâri (f. 141-142) reclamanta S. M. a arătat că imobilului în litigiu îi este aplicabilă Legea nr. 10/2001 și că doar din eroare a fost formulată o cerere în temeiul Legii nr. 18/1991.
În legătură cu susținerile reclamanților potrivit cărora la data dobândirii calității de moștenitor erau în imposibilitate de a mai uza de calea legilor speciale, instanța reține că ele sunt irelevante întrucât de aceste căi ar fi trebuit să uzeze antecesorul lor. De altfel, reclamanții susțin că antecesorul lor ar fi făcut demersuri potrivit Legii nr. 247/2005 astfel că, în măsura în care aceste demersuri nu ar fi fost finalizate, ar fi liberi să le continue în calitate de moștenitori, nu însă și să introducă o acțiune în revendicare.
Raportat la faptul că reclamanții ar fi proprietari prin moștenire asupra terenului pe care îl revendică, acesta fiind înscris în certificatul de moștenitor, instanța reține că și în materie succesorală funcționează principiul potrivit căruia nimeni nu poate da mai mult decât are. Or, câtă vreme acest teren a fost expropriat de la antecesorul reclamanților, iar dreptul de proprietate s-a transmis către stat în chiar momentul emiterii decretului de expropriere, rezultă că la momentul decesului antecesorul reclamanților nu mai avea dreptul de proprietate asupra terenului și, prin urmare, acest drept nici nu se putea transmite prin moștenire.
În ceea ce privește faptul că prin expertiză s-ar fi stabilit granița între terenul reclamanților și cel al statului, instanța reține că expertul a făcut asta pornind de la premisa că acțiunea în revendicare va fi admisă. Or, câtă vreme acest lucru nu s-a întâmplat, granița indicată de expert nu are nicio valoare și niciun suport în realitatea juridică.
Pentru aceste motive instanța urmează să admită excepția inadmisibilității formulării acțiunii în revendicare și să respingă cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de nelegalitate invocată de reclamanți, ca inadmisibilă.
Admite excepția inadmisibilității formulării acțiunii în revendicare, invocată de pârât.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții S. M. și S. B. jr., cu domiciliul procesual ales în C.-N., .. 2, ., în contradictoriu cu pârâtul M. C.-N., cu sediul în C.-N., .-3, jud. C., ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2015.
Președinte Grefier
I. PĂSCULEȚ A. B.
Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./ 6 iulie 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5129/2015. Judecătoria... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 5186/2015.... → |
|---|
