Validare poprire. Sentința nr. 3993/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3993/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 3993/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR. 3993/2015
Ședința publică din data de 23.04.2015
Instanța constituită din:
P.: A. L.
GREFIER: A. M. F.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii privind cererea formulată de petentul B. E. JUDECĂTORESC L. V. în contradictoriu cu terțul poprit S.C. NIC B. HTN CONSULTING S.R.L. și debitorul B. N., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de părți au fost consemnate în cuprinsul încheierii ședinței publice din data de 17.04.2015, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de azi 23.04.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 07 octombrie 2014 sub nr._, petentul B. E. Judecătoresc L. V. a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitorul B. N. și terțul poprit S.C. NIC B. HTN CONSULTING S.R.L. validarea popririi asupra sumelor de bani pe care terțului poprit le datorează debitorului până la concurența sumei de 750 euro (echivalent în lei la cursul BNR din data plății), 1.258,11 lei din care 579,24 lei cheltuieli de judecată și 678,87 lei cheltuieli de executare silită, sume la care se vor adăuga costuri suplimentare, eventuale cheltuieli de judecată, inclusiv cheltuielile de executare silită ce se vor ivi până la ultimul act de executare, potrivit titlurilor executorii.
În motivare, petentul a învederat că prin adresa de înființare a popririi nr. 219 din data de 31.07.2014, la cererea creditorului urmăritor R. N. A., a solicitat terțului poprit S.C. NIC B. HTN CONSULTING S.R.L. înființarea popririi asupra veniturilor lunare pe care le datorează sau le va datora în viitor debitorului B. N. în calitatea de administrator al terțului poprit.
A menționat că deși a primit adresa de înființare a popririi la data de 05.08.2013 pe baza semnării acesteia de către asociatul unic B. M. (mama debitorului), terțul poprit nu a procedat la înființarea popririi cu toate că debitorul este înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca și administrator al terțului poprit în baza contractului individual de muncă din data de 24.07.2013, potrivit adresei I.T.M. Cluj nr. 219/03.02.2014.
În continuare, petentul a arătat că terțul poprit are ca și asociat unic pe mama debitorului, d-na B. M. astfel cum rezultă din certificatul O.R.C.
A precizat că a comunicat aceluiași terț poprit și alte adrese de înființare a popririi primite la data de 06.02.2014 și la data de 31.07.2014. Deși a discutat telefonic de mai multe ori cu debitorul, în calitate de administrator al terțului poprit, sumele poprite nu au fost consemnate la dispoziția executorului judecătoresc.
Urmare a refuzului terțului poprit de a înființa poprirea potrivit adreselor emise în acest sens de către executorul judecătoresc, petentul a solicitat pronunțarea unei hotărâri de validare a popririi. Considerând că terțul poprit a refuzat cu rea credință să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi prin aceea că a profitat de relațiile de rudenie dintre asociatul unic și administratorul terțului poprit precum și de faptul că administratorul terțului poprit are și calitatea de debitor urmărit, în temeiul art. 789 alin. (9) C. pr.civ. a solicitat amendarea terțului poprit cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei.
În drept, a invocat dispozițiile art. 789 C. pr.civ.
Pentru dovedirea cererii s-a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate înscrisuri (f. 5-18).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 25 lei (f. 4).
La data de 25 noiembrie 2014, creditorul a depus un înscris denumit întâmpinare (f. 32) prin care a arătat că își însușește în totalitate cererea de validare a popririi formulată de către petent împotriva terțului poprit și debitorului și a solicitat admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
Deși au fost legal citați, nici debitorul și nici terțul poprit nu au formulat întâmpinare.
La data de 16 ianuarie 2015, petentul a depus copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 219/2013 aflate pe rolul B.E.J. L. V. (f. 39-97).
La termenul de judecată din data de 12 februarie 2015, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Câmpina, invocată din oficiu și, în consecință, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub același număr unic de dosar la data de 25 martie 2015.
La data de 17 aprilie 2015, terțul poprit S.C. NIC B. HTN CONSULTING S.R.L., prin administrator B. N., a depus întâmpinare (f. 11) prin care a invocat cu prioritate excepția tardivității introducerii cererii de validare a popririi arătând că cererea a fost introdusă după expirarea termenului imperativ de 1 lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă.
Pe fondul cauzei, a precizat că își va expune apărările de fond în urma administrării de probe.
În probațiune, a solicitat încuviințarea și administrarea probelor cu înscrisuri, martori și expertize.
La termenul de judecată din data de 17 aprilie 2015, instanța a respins ca neîntemeiată cererea terțului poprit și debitorului de amânare a judecății în vederea angajării unui avocat.
Instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii cererii invocată de terțul poprit prin întâmpinare.
Față de data depunerii întâmpinării, respectiv 17.04.2015, instanța a invocat din oficiu decăderea terțului poprit din dreptul de a propune probe și a respins cererile acestuia în probațiune ca fiind tardiv formulate.
La același termen de judecată, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către petent: cerere de executare silită formulată de creditorul R. NICALAIE A. (f. 5, f. 90), sentința civilă nr._/2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 29.12.2011 în dos. nr._/300/2010 (f. 6-8, f. 93-95); încheierea civilă nr._/CC/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. la data de 29.11.2013 în dos. nr._/211/2013 (f. 9, f. 85), încheierea nr. 219 din 16.12.2013 de stabilire a cheltuielilor de executare silită în dos. execuțional nr. 219/2013 aflat pe rolul B.E.J. L. V. (f. 10-11, f. 83-84), adresă de înființare a popririi din data de 31.07.2014 și dovadă de comunicare către S.C. NIC B. CONSULTING S.R.L. (f. 12-13, f. 43, f. 45, f. 57), adresă de înființare a popririi din data de 03.02.2014 și dovadă de comunicare (f. 14-15, f. 57), certificat O.R.C. (f. 16-17, f. 54-55), adresa I.T.M. Cluj (f. 18), adresă emisă de OTP BANK (f. 44), dovezi de comunicare adresă de înființare a popririi (f. 46, f. 47, f. 48, f. 68, f. 69, f. 70, f. 71, f. 73, f. 74) fișă clienți (f. 49), adresă către Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj (f. 50, f. 63, f. 86), adresa emisă de Primăria ./07.06.2014 (f. 51-53), adresă emisă de BRD GROUPE SOCIETE GENERALE (f. 58, f. 60, f. 61), dovadă de plată a taxei de timbru (f. 59), adresă emisă de ANAF – D.J.F.P. CLUJ (f. 62), adresă emisă de VOLKSBANK (f. 64), adresă de înființare a popririi și proces verbal de înmânare către B. N. (f. 65-66, f. 72), adresă emisă de RAIFFEISEN BANK (f. 67), adresă către C.E.J. Cluj (f. 75-76, f. 77), adresă către UNICREDIT Ț. BANK (f. 78), RAIFFEISEIN BANK (f. 79, B.C.R. (f. 80), adrese către B. N. (f. 81, f. 82, extras portal just (f. 87), cerere de încuviințare a executării silite (f. 88), încheierea nr. 219/25.11.2013 de admitere a cererii formulate de creditor și deschidere a dosarului de executare silită nr. 219/2013 (f. 89), chitanță de plată (f. 91), certificat de grefă (f. 92), declarație olografă (f. 96), carte de identitate (f. 97).
Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Încheierea civilă nr._/CC/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. la data de 29.11.2013 în dos. nr._/211/2013 (f. 9, f. 85), a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorului B. N. în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr._/2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 29.12.2011 în dos. nr._/300/2010 (f. 6-8, f. 93-95) pentru suma de 750 EUR (la cursul BNR din ziua plății) și 579, 24 lei în oricare din modalitățile de executare prevăzute de lege pentru realizarea drepturilor creditorului R. N. A.. A fost autorizat creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu.
Din certificatul O.R.C. (f. 16-17) instanța reține că debitorul B. N. este administratorul cu puteri depline al terțului poprit S.C. NIC B. CONSULTING S.R.L. din data de 05.03.2013.
Prin adresa de înființare a popririi din data de 31.07.2014 emisă în dosarul execuțional nr. 219/2013 (f. 12), B.E.J. L. V. a dispus ca terțul poprit S.C. NIC B. HTN CONSULTING S.R.L. să poprească 1/3 din venitul lunar pe care îl datorează debitorului B. N., până la concurența sumelor de 750 EUR (la cursul BNR din ziua plății), 579,24 lei reprezentând cheltuieli de judecată și 678.97 lei cheltuielile de executare silită prevăzute în titlurile executorii Sentința civilă nr._/2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 29.12.2011 în dos. nr._/300/2010 și Încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, în termen de 5 zile de la primirea popririi, în vederea satisfacerii creanței creditorului R. N. A. și recuperării cheltuielilor generate de executarea silită.
Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 05.08.2014 (f. 13).
Din adresa emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale înregistrată de B.E.J. L. V. sub nr. 219/03.02.2014 reiese că debitorul B. N. figura la data de 28.01.2014 ca administrator al terțului poprit S.C. NIC B. CONSULTING S.R.L. fiind angajat în baza contractului de muncă nr. 1 încheiat la data de 23.07.2013 pe o durată nedeterminată.
În drept, conform art. 789 alin. 1 din codul de procedură civilă dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
În speță, din înscrisul emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale înregistrat de B.E.J. L. V. sub nr. 219/03.02.2014 (f. 18) precum și din întâmpinarea depusă la data de 17.04.2015 (f. 11) rezultă că terțul poprit are calitatea de angajator al debitorului în baza contractului individual de muncă nr. 1/23.07.2013 încheiat pe o durată nedeterminată.
Terțul poprit a primit înștiințarea de poprire la data de 05.08.2014 (f. 13) așadar în timpul executării contractului individual de muncă încheiat cu debitorul la data de 23.07.2013. Prin urmare, avea obligația de a vira cota de 1/3 din venitul lunar datorat debitorului în contul special de consemnări deschis pe numele executorului judecătoresc de la data exigibilității fiecărei obligații datorate debitorului cu titlu de salariu, astfel cum i-a fost comunicat prin înștiințarea de poprire emisă în dosarul execuțional nr. 219/2013.
În consecință, instanța va admite cererea și va dispune validarea popririi înființate prin adresa de înființare a popririi emisă la data de 31.07.2014 în dosarul execuțional nr. 219/2013 al B.E.J. „L. V.”.
Va obliga terțul poprit să înființeze o poprire în cotă de 1/3 din venitul net lunar pe care îl datorează sau îl va datora cu titlu de salariu debitorului până la concurența sumelor de 750 EUR (echivalent în lei la cursul BNR din data plății) și 1.258,11 lei din care 579,24 lei cheltuieli de judecată și 678,87 lei cheltuieli de executare silită reprezentând debit datorat creditorului R. N. A., pe care să le vireze în contul executorului judecătoresc.
Instanța va admite solicitarea petentului de aplicare a unei amenzi terțului poprit în temeiul art. 789 alin. (9) C. pr. civ. deoarece B. N. este atât administratorul cu puteri depline al terțului poprit cât și debitorul obligațiilor executate silit astfel că prin cea dintâi calitate a urmărit neexecutarea obligațiilor stabilite prin titlurile executorii în sarcina sa.
Prin urmare, în baza art. 789 alin. 9 C. pr.civ., va aplica terțului poprit o amendă în cuantum de 2.000 lei.
În temeiul art. 453 C. pr.civ., instanța va obliga terțul poprit să plătească petentului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în vederea promovării prezentei cereri conform chitanței de la fila 4 întrucât culpa procesuală în ocazionarea litigiului îi incumbă în totalitate prin neîndeplinirea obligațiilor de poprire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de validare a popririi formulată de către petentul B. E. JUDECĂTORESC L. V., cu sediul în Cluj-N., . nr. 34, ., cont bancar RO66RNCB_0005 deschis la B.C.R. Cluj-N. în contradictoriu cu terțul poprit S.C. NIC B. HTN CONSULTING S.R.L. având C.U.I._, înregistrată la O.R.C. sub nr. J_ cu sediul în loc. Bordenii M., .. 95, . și cu debitorul B. N., C.N.P._, cu domiciliul în Cluj-N., .. 11, ..
Dispune validarea popririi înființate prin adresa de înființare a popririi emisă la data de 31.07.2014 în dosarul execuțional nr. 219/2013 al B.E.J. „L. V.”.
Obligă terțul poprit să înființeze o poprire în cotă de 1/3 din venitul net lunar pe care îl datorează sau îl va datora debitorului până la concurența sumelor de 750 EUR (echivalent în lei la cursul BNR din data plății) și 1.258,11 lei din care 579,24 lei cheltuieli de judecată și 678,87 lei cheltuieli de executare silită reprezentând debit datorat creditorului R. N. A., C.N.P._, cu domiciliul în Mun. R., ., ., ., pe care să le vireze în contul executorului judecătoresc.
Aplică terțului poprit o amendă în cuantum de 2.000 lei.
Obligă terțul poprit să plătească petentului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 23 Aprilie 2015.
Președinte, Grefier,
A. LITEANADRIANA M. F.
Red. A.L./Dact. A.L.
6 ex./ 08.05.2015
| ← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 3983/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3987/2015.... → |
|---|








