Obligaţie de a face. Sentința nr. 1809/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1809/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1809/2015
Operator de date cu caracter personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
Dosar nr._
Sentința civila nr.1809
Ședința publică din 18.02.2015
Instanta constituita din:
P.: D. G. R.
Grefier: F. C.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamantul MUNICIPIULUI C.-N., prin primar, în contradictoriu cu paratul B. C., precum și cu intervenienții accesorii JULECHEȚEAN D. și JULECHEȚEAN I. P., având ca obiect - obligație de a face.
Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din 11.02.2015, fiind consemnate in incheierea ce face parte integranta din prezenta sentinta, termen la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 18.02.2015, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /12.04.2013 reclamantul MUNICIPIULUI C.-N., prin primar a solicitat, în contradictoriu cu paratul B. C., autorizarea sa de a îndeplini pe cheltuiala debitorului măsurile cuprinse în sentința civilă nr.8327/29.10.2007 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul nr._, ce formează obiectul dosarului execuțional nr.149/2011 al B.E.J. Ș. I. C., respectiv desființarea lucrărilor de construcții executate nelegal în mun. C.-N., .; de asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata debitului, precum și a cheltuielilor de executare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin hotărârea judecătorească mai sus menționată a fost admisă cererea sa de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului din prezentul dosar, dispunându-se obligarea acestuia din urmă la desființarea lucrărilor de construcții executate nelegal în mun. C.-N., ., în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, precum și la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 8,30 lei.
Sentința civilă în discuție a rămas definitivă și irevocabilă prin admiterea de către Curtea de Apel C. a recursului formulat de către M. C.-N..
În urma învestirii cu formulă executorie, sentința a fost transmisă spre executare silită B.E.J. Ș. I. C., formând obiectul dosarului execuțional nr.149/2011.
În temeiul art.387 C. proc. civ., debitorul a fost somat să își îndeplinească obligația cuprinsă în titlul executoriu în termen de 10 zile de la primirea somației executorului judecătoresc. Acesta nu și-a executat de bunăvoie obligația în termenul specificat, după cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 07.06.2012.
În drept, au fost invocatr disp. art. 903 și 904 N.C.P.C.
Prin întâmpinarea depusă la filele 62, 63 din dosar pârâtul a invocat, în principal, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, precum și excepția prescripției dreptului reclamantului de a obține executarea silită - excepție ce au fost respinse de către instanță, ca neîntemeiate, prin încheierea de ședință din 22.12.2014.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantului, ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că el deține doar o cotă de 3/10-a parte din imobilul în litigiu, cealaltă cotă de 7/10-a parte fiind deținută de către numiții JULECHEȚEAN D. (cota de 3/10) și JULECHEȚEAN I. P. (cota de 4/10), după cum rezultă din CF nr._ C.-N.. Toți cei trei coproprietari au construit acea cameră de 10 mp, pentru care au efectuat demersuri în vederea obținerii autorizației de construire. Ca atare, nu se poate autoriza desființarea respectivei lucrări, atât timp cât doar unuia dintre cei 3 coproprietari îi este opozabilă sentința civilă nr.8327/2007.
Prin cererea de intervenție principală depusă la filele 55, 56 din dosar numiții JULECHEȚEAN D. (cota de 3/10) și JULECHEȚEAN I. P. au solicitat respingerea acțiunii formulată de către reclamant, ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au fost invocate în esență aceleași considerente de fapt și de drept ca cele expuse prin întâmpinare de către pârât pe fondul cauzei.
În ședința publică din 17.12.2014 intervenienții, prin reprezentant, au precizat verbal cererea de intervenție formulată ca fiind o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului - cerere ce a fost admisă în principiu de către instanță în aceeași ședință publică.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Conform înscrisurilor din dosarul execuțional nr.149/2011 al B.E.J. Ș. I. C., obiect al procedurii de executare derulată în acest dosar îl constituie aducerea la îndeplinire pe cale silită a obligației de a face stabilită în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr.8327/29.10.2007 pronunțată de către Judecătoria C.-N. în dosarul nr._ (rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1948/R/13.10.2008 pronunțată de către Curtea de Apel C. în același dosar), și anume aceea de a desființa lucrările executate fără autorizație de construire pe . din C.-N., descrise în procesul-verbal de contravenție nr.151/_/07.10.2015 încheiat de M. C.-N. - Direcția Poliția Comunitară, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței (filele 16, 17).
Conform CF nr._ C.-N. (fila 60), imobilul cu nr. topo 5523/2/3/S/III, constând în construcție (apartament) situat în C.-N., ., jud. C., este deținut în coproprietate de către pârât (cu o cotă-parte de 3/10) și intervenienții accesorii JULECHEȚEAN D. (cu o cotă-parte de 3/10) și JULECHEȚEAN I. P. (cu o cotă-parte de 4/10), fiind dobândit în baza sentinței civile nr.8876/2005 pronunțată de către Judecătoria C.-N. în dosarul nr.6565/2005.
Prin urmare, având în vedere calitatea de bun comun a acestui imobil și ținând cont de faptul că titlul executoriu în litigiu nu le este în niciun fel opozabil intervenienților accesorii, față de împrejurarea că aceștia nu au fost parte în dosarul în care a fost pronunțată sentința civilă nr.8327/29.10.2007 a Judecătoriei C.-N., rezultă că punerea în executare silită a acestei hotărâri judecătorești este nelegală, întrucât este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate deținut de către intervenienți asupra imobilului mai sus menționat, fapt nepermis în condițiile în care aceasta au calitatea de terți față de raportul juridic de conflict ce a făcut obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei C.-N..
Mai mult decât atât, ținând cont că obligația de a face stabilită în sarcina pârâtului prin sentința civilă ce constituie titlul executoriu în litigiu derivă din săvârșirea contravenției prevăzută de art.26 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991 reținută în sarcina acestuia prin procesului-verbal de contravenție nr.151/_/07.10.2015 încheiat de M. C.-N. - Direcția Poliția Comunitară, instanța apreciază că prin exinderea efectelor sentinței civile nr.8327/29.10.2007 a Judecătoriei C.-N. și asupra intervenienților accesorii s-ar aduce atingere și principiului caracterului personal al răspunderii contravenționale, câtă vreme reclamantul nu făcut dovada sancționării contravenționale și a intervenienților pentru săvârșirea aceleiași contravenții.
Prin urmare, pentru motivele anterior expuse, instanța apreciază ca fiind neîntemeiată cererea dedusă judecății de către reclamant, urmând să o respingă ca atare.
De asemenea, pentru aceleași considerente, instanța va admite cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenienții J. D. și J. I. P..
Ținând cont de disp. art.274 alin.1 C. proc. civ., precum și de taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial achitat de către intervenienții accesorii conform dovezilor depuse la dosar, instanța va dispune obligarea reclamantului la plata în favoarea intervenienților accesorii a sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (din care 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, iar 500 lei reprezentând onorariu avocațial).
Cât privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către pârât, în condițiile în care acesta nu a făcut dovada suportării unor astfel de cheltuieli, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea principală formulată de către reclamantul M. C.-N., prin primar, cu sediul în C.-N., ., jud. C., în contradictoriu cu paratul B. C., cu domiciliul în C.-N., ., jud. C..
Admite cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenienții J. D. și J. I. P., ambii cu domiciliul în C.-N., ., jud. C., în contradictoriu cu reclamantul M. C.-N., prin primar.
Obligă reclamantul la plata în favoarea intervenienților accesorii a sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (din care 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, iar 500 lei reprezentând onorariu avocațial).
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către pârât, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea apelului se va depune la Judecăoria C.-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. R. F. C.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1822/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3959/2015.... → |
|---|








