Acţiune în constatare. Sentința nr. 5661/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5661/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 18892/212/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr_
SENTINȚA CIVILĂ NR 5661
ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 17.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. B.
GREFIER: M. B.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare nulitate absoluta, acțiune formulată de reclamanții C. G. și C. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat D. Ghiuler Constanta, .. 117, . in contradictoriu cu pârâta . - SUCURSALA CONSTANTA, cu sediul în Constanta, ., nr. 99, J. C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10.04.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, pentru a se depune concluzii scrise și apoi având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.04.2013 și 17.04.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra prezentei cauze constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 19.07.2011 sub nr._, reclamanții C. G. și C. C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta . să se dispună:
- constatarea nulității absolute a clauzei înscrise la punctul 3 lit. d din convenția de credit nr._/6.11.2007;
- constatarea nulității absolute a clauzei înscrise la punctul 5 lit. a din convenția de credit nr._/6.11.2007, privind aplicarea comisionului de risc, ca fiind abuzivă, cu consecința obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de risc, actualizate în raport cu data inflației, precum și la plata dobânzii legale aferente debitului;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că la data de 6.11.2007, între părți s-a încheiat convenția de credit nr._, având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare totală de 105.000 lei, rambursabil în 264 luni. Reclamanții au precizat faptul că, deși potrivit art. 3 lit. a din convenția menționată, rata dobânzii are cuantum fix, potrivit art. 3 lit. d, banca poate modifica rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, clauză considerată de către reclamanți abuzivă, în raport de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, având în vedere că nu a fost negociată direct cu consumatorul.
În ceea ce privește art. 5, lit. a, clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,32%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit, clauza este considerată abuzivă. S-au arătat în continuare considerentele acestei aprecieri cu privire la caracterul abuziv al clauzei, respectiv faptul că respectiva convenție are caracterul unui contract standard preformulat, făcând parte din categoria contractelor de adeziune, fără posibilitatea pentru reclamanți de a influența în orice mod condițiile convenției de împrumut. Au invocat că față de dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 și ale literei b a punctului 1 din Anexa la Legea nr. 193/2000 clauza respectivă este clar una abuzivă, nefiind negociată de părți.
S-a mai invocat faptul că respectivul comision de risc nu reprezintă contravaloarea unui serviciu bancar oferit de bancă odată cu împrumutul acordat ori un cost aferent contractului pentru acordarea unor servicii suplimentare.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 193/2000, OUG 50/2010, fiind solicitată judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în data de 13.12.2011, pârâta . a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere referitor la restituirea prestațiilor, având în vedere că este vorba de un contract cu executare succesivă, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivare pârâta a susținut că la data încheierii convenției de credit reclamanții au luat la cunoștință de toate clauzele și prevederile contractuale, declarând expres sub semnătură acest lucru, contractele au fost întocmite cu respectarea principiului libertății contractuale, comisionul de risc fiind introdus de la început în calculul D. și având drept scop acoperirea posibilelor riscuri în derularea contractului de credit, respectiv a riscului de credit și a riscului de piață. Pârâta a mai arătat că Legea 193/2000 prevede posibilitatea încheierii de contracte preformulate, reclamanții trebuind să dovedească afirmațiile privind caracterul abuziv al clauzei. De asemenea, s-a susținut că adeziunea vizează exclusiv condițiile generale de bancă, iar clauzele reglementate de secțiunea „condiții speciale” a contractului de credit au fost negociate. S-a mai învederat faptul că, precum alte comisioane, comisionul de risc este un element al prețului Băncii, riscul bancar fiind un element de care Banca este obligată să țină cont și să încerce să-l acopere. Acoperirea riscurilor se face prin intermediul societăților de asigurare, însă costurile aferente acestora trebuie suportate de beneficiarul final, respectiv de către client.
La termenul din data de 2.05.2012, pârâta a invocat excepția lipsei de interes pentru primul capăt de cerere, având în vedere faptul că împrumutul a fost achitat, precum și excepția prescripției capătului trei de cerere.
Prin note de ședință, în motivarea excepției lipsei de interes, pârâta a arătat că dobânda stabilită prin convenție, în cuantum inițial de 5.95% p.a. nu fost revizuită până la rambursarea integrală a împrumutului.
La termenul din data de 11.07.2012, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției și a dispus unirea excepției lipsei de interes cu fondul.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției lipsei de interes și asupra fondului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei de interes a primului capăt de cerere, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente. La data de 25.01.2011, reclamanții au rambursat integral creditul acordat. Dobânda stabilită prin convenție, în cuantum inițial de 5.95% p.a. nu fost revizuită până la rambursarea integrală a împrumutului, astfel cum reiese și din graficul de rambursare a creditului, dar și din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Interesul - ca si condiție de exercițiu a acțiunii civile ( precum si a oricarei forme procedurale ce intra in conținutul acesteia) – apare ca fiind folosul practic urmarit de cel care recurge la promovarea acesteia. La randul sau interesul trebuie sa indeplineasca mai multe conditii si anume: sa fie legitim, nascut si actual ( in sensul ca partea s-ar expune la un prejudiciu numai daca nu ar recurge in acel moment la actiune - aceasta conditie urmand a subzista atat in raport de momentul sesizarii instantei, dar si in raport de fiecare moment procesual in parte, inclusiv in faza dezbaterilor), sa fie direct si personal ( in sensul ca folosul practic trebuie sa-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurala, iar nu pe adversarul său sau pe o terta persoana). In speta dedusa judecatii, fata de motivele invocate, situatia de fapt retinuta de instanta, interesul reclamanților nu este actual, având în vedere faptul că până la data rambursării integrale a împrumutului, dobânda stabilită prin convenție, în cuantum inițial de 5.95% p.a. nu fost revizuită. Prin urmare, reclamanții nu justifică nici un interes pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei privind posibilitatea băncii de a revizui dobânda, motiv pentru care primul capăt de cerere urmează a fi respins ca fiind lipsit de interes.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, instanța reține că potrivit art. 5 lit. a din convenția încheiată între părți, împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,32%. Acest comision de risc este aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată perioada de derulare. Noțiunea de comision de risc este definit în cadrul condițiilor generale ca fiind „costul punerii la dispoziție a creditului acordat”.
La data analizată de instanță, contractul părților își încetase efectele, iar pe toată perioada derulării contractului de credit, cât și la data încheierii lui, nu exista nicio prevedere legală care să interzică perceperea unui comision de risc, părțile fiind libere să perfecteze un contract care să cuprindă un atare comision.
Reclamanții și-au întemeiat în drept acțiunea pe prevederile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Potrivit art.4 alin. l din Legea nr.193/2000,o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Însă, pentru a se putea reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art.4 alin.6 din lege se prevede că „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară, prevăzută la art. 4 alin.- 2 conform căreia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil".
De altfel, rațiunea economică ce justifică solicitarea comisionului de risc (de administrare), este existența riscului de credit, element de care banca este obligată să țină cont și să încerce să îl acopere. Prin dispozițiile art.3 alin.1 lit.g) din Normele BNR nr.17/18.12.2003, riscul de credit este definit ca fiind „riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia”.
Riscul de credit este asumat în urma analizei economico- financiare a solicitantului de credit, iar principala activitate pe care o are o bancă, în momentul și ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.
Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, în raport cu serviciul furnizat, pe de altă parte, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Aceasta a fost și opinia exprimată de Curtea Supremă a Marii Britanii în cauza The Office of Fair Trading v Abbey N. pic & Qthers, în care instanța a decis că acele comisioane bancare percepute pentru depășirea limitei de creditare, reprezintă o componentă esențială a considerației băncilor, făcând astfel parte din obiectul contractului de credit. Curtea a concluzionat asupra faptului că dispozițiile naționale referitoare la controlul caracterului abuziv, nu li se aplică acestor clauze.
Tot astfel, decizia Curții Supreme a Germaniei nr. XI ZR 167/96, a aplicat dispoziția corespunzătoare din legislația aplicabilă și a considerat că nu poate verifica caracterul abuziv al unor comisioane de retragere de la bancomat și a clauzei prin care Banca își rezervă dreptul de a modifica aceste comisioane în mod unilateral, considerând că aceste clauze fac parte din obiectul însuși al contractului și, mai mult, din prețul contractului.
Dobânda anuală, comisioanele, etc. intră în sfera noțiunii de „preț a contractului de credit”, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Potrivit definițiilor cuprinse la Art.3 lit.g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE:
(g) „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale...".
(i) dobânda anuala efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului...".
Riscul de credit este în strânsă legătură cu riscul de diminuare a valorii creanței, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputațional și riscul operațional, cum sunt acestea reglementate de art. 126 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Din această perspectivă, instituțiile de credit trebuiau să dispună de un nivel al fondurilor proprii, care să se situeze în permanență cel puțin la nivelul cerințelor de capital stabilite pentru acoperirea acestor riscuri.
Ulterior nașterii raportului juridic dedus judecății, ca o transpunere în legislația națională a Directivei 2008/48/CE, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50 din 22 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care elimină, conform enumerării cuprinse la art.36, comisionul de risc.
Cu privire la aceasta, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat prin Hotărârea C-602/10 că, un stat membru UE poate limita comisioanele bancare percepute de creditor.
Inițial, după . Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2010, cu obligarea băncilor de a percepe doar patru tipuri de comisioane la credite, dispozițiile sale s-au aplicat atât pentru creditele noi acordate, cât și pentru cele în derulare, prin încheierea unor acte adiționale cu clienții.
Prin Legea nr.288/2010 însă a fost eliminată obligația băncilor de a limita comisioanele și la creditele în derulare.
Așadar, comisionul de risc avea rolul de a acoperi prima de risc asociată finanțării unui anumit client de către instituția financiară.
Acesta constituie un element al prețului și, în speță, prevederea perceperii acestui comision a fost clară și fără echivoc,.,fiind însușită de consumatori, prin semnarea contractului și a planului de rambursare care face parte integrantă din contract, devenind potrivit art.969 Cod civil, lege între părți.
Astfel, se va reține totodată că, acest comision de risc a fost calculat procentual la soldul lunar al creditului, acest fapt era cunoscut de către reclamanți la data încheierii convenției de credit astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorilor de a aprecia costurile creditului.
În speță, consumatorii nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reala de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora.
Prin urmare, atât comisionul de risc, ca și componentă a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului este exceptat, în speță, de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la acest element ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
În consecință, fiind incidentă în speță excepția prevăzută de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, nu se poate trece la controlul asupra caracterului abuziv al acestei clauze din perspectiva art.4 alin.1 din lege, cu referire la lipsa negocierii, existența dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, precum și absența bunei - credințe.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiat al doilea capăt de cerere.
Ca parte căzută în pretenții, în baza art. 274 C.pr.civ., reclamanții urmează a fi obligați și la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în cuantum de 1488 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei de interes a primului capăt de cerere, acțiune formulată de reclamanții C. G. și C. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat D. Ghiuler Constanta, .. 117, . in contradictoriu cu pârâta . - SUCURSALA CONSTANTA, cu sediul în Constanta, ., nr. 99, J. C..
Respinge primul capăt de cerere ca lipsit de interes.
Respinge al doilea capăt de cerere ca neîntemeiat.
Obligă reclamanții la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în cuantum de 1488 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. B. M. B.
Red / dact jud CB:23.07.2013
5 exemplare
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Validare poprire. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
