Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 07/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 26435/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 07.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: L. A.
S-a luat în examinarea cererea formulată de petenta V. M., având ca obiect restituire cauțiune, în cauza civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 266, cu sediul în C., ., ., . pe pârâții V. M. cu domiciliul în C., ., ., ., județul C. și V. G., cu domiciliul în C., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petentă, procuristul M. A. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța procedează la verificarea identității procuristului petentei, M. A. I., care se legitimează cu cartea de identitate . nr._, CNP_.
Întrebat fiind, procuristul petentei arată că solicită restituirea cauțiunii din dosarul civil înregistrat sub nr._/212/2012, și din eroare a formulat cerere pentru restituirea cauțiunii în prezenta cauză.
Instanța constată că din eroare petenta a solicitat restituirea cauțiunii în prezenta cauză, corect fiind în dosarul civil nr._/212/2012, motiv pentru care invocă excepția nulității cererii având în vedere lipsa obiectului și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Instanța constată că petentul, prin mandatar, a arătat că cererea de restituire cauțiune privește o cauțiune depusă într-un alt dosar al Judecătoriei C., respectiv că nu solicită restituirea vreunei cauțiuni în prezentul dosar.
Conform art.133 C.proc.civ. adoptat în anul 1865, cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, ca și din susținerea petentei, prin mandatar, rezultă că cererea depusă la data de 03.09.2013 nu are obiect, fiind formulată din eroare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția nulității cererii.
Anulează cererea având ca obiect restituire cauțiune, formulată de petenta V. M., în cauza civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 266, cu sediul în C., ., ., . pe pârâții V. M. cu domiciliul în C., ., ., ., județul C. și V. G., cu domiciliul în C., ., județul C., ca fiind lipsită de obiect.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER,
D. C. L. A.
← Pretenţii. Hotărâre din 11-04-2013, Judecătoria CONSTANŢA | Acţiune în declararea simulatiei. Sentința nr. 4775/2013.... → |
---|