Acţiune în declararea simulatiei. Sentința nr. 4775/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4775/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 23373/212/2011
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA CONSTANTA
SECTIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal nr.3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4775
Sedinta publica din 02.04.2013
Completul compus din:
P.: C.-M. T.
Grefier: D. S.
Pe rol, solutionarea cauzei civile având ca obiect acțiune în declararea simulației/constatarea nulității absolute/radiere ipotecă, acțiune formulată de reclamanții Ș. M. și Ș. Ș., ambii domiciliați în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții T. D., domiciliată în C., .. 33, jud. D., Ș. I., domiciliat în C., A. P., nr. 10, jud. C., și P. E., domiciliat în București, sector 6, ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 15.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 22.03.2013, 29.03.2013 și la data de 02.04.2013, când,
I N S T A N T A
Asupra cererii de față,
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C., sub nr._, reclamanții Ș. M. și Ș. Ș. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Țâțu D. și Ș. I. ca instanța să constate caracterul simulat al contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 541 din 21 februarie 2011, autentificat la B.N.P. Tragone G., să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 541 din 21.02.2011, autentificat la B.N.P. Tragone G., să dispună radierea înscrierii dreptului real de ipotecă din partea a III-a a Cărții funciare a imobilului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că, pe la jumătatea anului 2009, pe fondul unor grave probele financiare ale unchiului său – Ș. I. (se împrumutase de la cămătari), acesta l-a rugat pe reclamant să meargă la numitul P. I. A. pentru a împrumuta bani care au totalizat suma de_ Euro. Inițial, împrumutul nu s-a materializat în formă scrisă dar ulterior s-a încheiat contractul autentificat sub nr. 863/28.09.2009 în care figura drept împrumutat reclamantul deși beneficiarul sumei era unchiul său, din cauza insistențelor lui P. I. A..
Suma nu a fost restituită integral, rămânând de achitat 45.950 Euro, motiv pentru care împrumutătorul a demarat procedura executării silite împotriva reclamantului. În această situație, unchiul reclamantului a luat legătura cu pârâta Țâțu D. solicitându-i acesteia să îi împrumute suma de_ Euro. Reclamantul o cunoștea pe pârâtă încă din anul 2006 cand îi mai împrumutase unchiului său 2 miliarde lei cu camătă.
Cu o zi înainte de a fi organizată licitația de vânzare a imobilului în care locuiește reclamantul, a fost încheiat cu pârâta contractul de împrumut nr. 653/20.04.2010, autentificat la biroul notarial al împrumutătorului. La aceeași dată, pârâta a dat o declarație în care se specifica în mod expres că reclamanții sunt împrumutați cu suma de 45.950 Euro. La data de 21.04.2011, s-a formulat cerere de încetare a executării silite demarate împotriva reclamanților.
Întrucât o parte din suma împrumutată provenea de la un văr al reclamantei, P. E., la solicitarea pârâtei, în data de 16 iulie 2010 a fost încheiat actul notarial denumit „declarație” la B.N.P. Tragone G., în care se stipula că a fost înapoiată suma de 72.000 Euro prevăzută în contractul de împrumut nr. 653/20.04.2010 și astfel s-a stins respectiva datorie deși acest aspect nu corespundea realității. S-a încheiat un nou contract la data de 21.02.2011, autentificat la același birou notarial sub nr. 541, în care s-a menționat suma de 60.000 Euro. Deși adevăratul împrumutat este pârâtul Ș. I., acesta refuză să achite datoria către pârâta Țâțu D., reclamanții fiind din nou în pericol să își piardă locuința.
Susțin reclamanții că, în cauză, pe de-o parte sunt întrunite condițiile simulației prin interpunere de persoane iar pe de altă parte contractul de împrumut are o cauză ilicită întrucât se urmărește perceperea unei dobânzi de 23% pentru cele două luni în care trebuia restituită suma. Existând interdicția expresă prevăzută de Legea nr. 313/1879, clauza penală este sancționată cu nulitatea absolută, deoarece este expresia unei cauze ilicite.
Mai arată reclamanții că suntem în prezența unei activități cămătărești, având în vedere perioada foarte scurtă în care trebuia restituită suma și dobânda foarte mare percepută iar ipoteca instituită ca și garanție imobiliară reprezintă de fapt o clauză penală deghizată.
În drept, au fost indicate Legea nr. 313/1879, art. 5, 966, 968, 1175, 1088 C.civ., O.G. nr. 9/2000.
În susținere, au fost depuse înscrisuri.
Legal citată, pârâta Țâțu D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În motivare, se arată că în mod mincinos și defăimător a fost numită de reclamanți „d-na cămătar” și că, în realitate, suma împrumutată este de 60.000 Euro, lucru confirmat de actul autentic. Declarația la care fac referire reclamanții nu a fost semnată de pârâtă iar din coroborarea sa cu celelalte înscrisuri nu rezultă nici că aceasta are valoarea unui contraînscris, nici că adevăratul împrumutat este Ș. I., conivența dintre acesta și reclamanți fiind foarte probabilă.
Mai arată reclamanta că în contractul de împrumut s-a menționat expres suma împrumutată iar dacă s-ar primi ca atare susținerile reclamanților, s-ar concluziona că și notarul a săvârșit un fals intelectual.
Legal citat, pârâtul Ș. I., a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamanți, în integralitatea ei. Totodată, a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat ca instanța să constate că pârâta Țâțu D. nu are împotriva sa un drept de restituire a sumei de 45.950 Euro, cerere în privința căreia instanța a admis excepția netimbrării la termenul din data de 08.06.2012.
Pentru termenul din data de 17.02.2012, reclamanții au formulat precizări în sensul că, în ziua de 16.07.2010, la B.N.P. Tragone G., a fost încheiat contractul de împrumut cu garanție imobiliară nr. 1107/16.07.2010, întrucât, conform susținerilor pârâtei, suma de 90.000 lei provenea de la un văr de-al său, P. E.. Ulterior, pârâta a arătat că i-a plătit această sumă vărului său și reclamanții i-au mai achitat numai dobânda de 25.000 lei.
Totodată, s-a solicitat introducerea în cauză a lui P. E., în calitate de pârât care, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată îndreptate împotriva sa întrucât nu a fost parte în contractele a căror analiză este supusă judecății în prezenta cauză.
În cauză, au fost încuviințate probele cu înscrisuri, interogatoriul, testimonială și cu expertiza grafologică.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. E., instanța apreciază că aceasta este întemeiată și o va admite întrucât cererea de chemare în judecată privește contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 541/21.02.2011 la B.N.P. Tragone G., în care acesta nu are calitate de parte.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța constată următoarele:
Prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 541/21.02.2011 la B.N.P. Tragone G., reclamanții Ș. M. și Ș. Ș. au declarat că au primit de la pârâta Țâțu D. în numerar anterior prezentării la biroul notarial și semnării contractului, suma de 60.000 Euro ce urma să fie restituită la data de 21.04.2011.
Instanța apreciază că, pentru soluționarea cererii ce face obiectul prezentei cauze, este necesară analiza raporturilor juridice contractuale anterioare ale părților, și a împrejurărilor în care au fost încheiate aceste contracte, așa cum rezultă din actele aflate la dosar dar și din celelalte probe administrate pe parcursul soluționării acestuia.
Astfel, la data de 28.09.2009, între P. I. A. pe de-o parte, în calitate de împrumutător și reclamantul Ș. Ș. pe de altă parte, în calitate de împrumutat, a fost încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 863 la B.N.P.A. P. R. și P. C.-C. – fila 11 dosar, conform căruia reclamantul a primit de la împrumutător suma de 72.100 Euro pe care urma să o restituie până la data de 09.10.2009.
La data de 20.04.2010, conform contractului de împrumut autentificat sub nr. 653/20.04.2010 la biroul notarial aparținând împrumutătorului din contractul anterior (P. I. A.), sub nr. 653 – fila 14 dosar, reclamanții au declarat că au primit la data autentificării de la pârâta Țâțu D. suma de 72.000 Euro ce urma a fi restituită până la data de 20.10.2010.
În ziua următoare încheierii acestui contract, respectiv 21.04.2010, P. I. A. a înaintat către B.E.J. B. I. la dosarul de executare nr. 151/2010, o declarație pe proprie răspundere – fila 12 dosar, în sensul că i s-a achitat integral de către reclamanți suma rămasă de restituit, în cuantum de 45.950 Euro, din contractul nr. 863/2009.
Ulterior, pârâta Țâțu D. a declarat pe propria răspundere, că a primit de la reclamanți suma de 72.000 Euro reprezentând contravaloarea împrumutului ce a făcut obiectul dosarului nr. 653/2010 și că nu mai are nicio pretenție de la aceștia cu privire la contractul menționat (declarația autentificată sub nr. 1105/16.07.2010 la B.N.P. Tragone G. – fila 16 dosar).
La aceeași dată și în fața aceluiași birou notarial, s-a încheiat contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1107/16.07.2010, conform căruia pârâții Țâțu D. și P. E. au împrumutat reclamanților, în cote indivize egale de câte ½, suma de 60.000 Euro, fără dobândă, sumă ce urma a fi restituită până la data de 30.10.2010.
La data de de 21.02.2011, pârâta Țâțu D. a declarat, de asemenea, pe propria răspundere, alături de pârâtul P. E., (declarația autentificată sub nr. 540/21.02.2011, la B.N.P. Tragone G. – fila 78 dosar), că au primit de la debitorii lor, reclamanții, suma de 60.000 Euro, ce a făcut obiectul contractului de împrumut nr. 1107/16.07.2010 și că sunt de acord cu radierea ipotecii instituite pe imobilul acestora.
Tot la data de 21.02.2011 și la același birou notarial, s-a încheiat contractul autentificat sub nr. 541 – dedus judecății – pentru aceeași sumă de 60.000 Euro ce urma a fi restituită până la data de 21.04.2011.
Instanța apreciază că nu a fost dovedită în cauză incidența simulației în ceea ce privește acest din urmă contract.
Simulația reprezintă o excepție de la opozabilitatea contractului față de terți, reglementată prin art.1175 C.civ., potrivit căruia Actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra altei persoane.
Din analiza textului normativ mai sus evocat, rezultă condițiile simulației, respectiv existența simultană a două convenții: actul aparent, denumit contract simulat, prin care se creează o aparență juridică ce nu corespunde realității, și actul secret (ocult), denumit contraînscris, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public simulat, stabilind adevăratele raporturi juridice dintre ele. De esența simulației este ca actul secret să se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent.
Ca și formă a simulației, interpunerea de persoane ascunde persoana uneia dintre părțile contractante. Ca operațiune juridică, simulația prin interpunere de persoane pune în evidență o structură trinomică, rezultată din faptul că există trei participanți, și anume: beneficiarul real al dreptului (interponentul), persoana interpusă și terțul contractant.
În doctrină și în jurisprudență s-a statuat, cu deplin temei, că, în cazul simulației prin interpunere de persoane, formă a simulației relative subiective, este absolut necesar ca acordul simulatoriu să se realizeze între toți cei trei participanți la această construcție juridică. Prin urmare, actul public se încheie între terțul contractant și persoana interpusă, iar în actul secret figurează o a treia persoană, interponentul, cu privire la care toți trei au convenit să rămână ascunsă și care este adevăratul beneficiar al operațiunii; terțul contractant cunoaște, așadar, că a încheiat actul public cu o persoană interpusă, adevăratul său cocontractant fiind interponentul.
În ceea ce privește deghizarea, ca și formă a simulației, când aceasta este parțială, contractul aparent se mărginește a face să fie ignorate numai anumite elemente ale contractului secret (în speța de față, se susține că suma împrumutată este de_ Euro în loc de 60.000 Euro cât s-a menționat în contract).
Până la proba contrarie, actul aparent sau public (contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 541/21.02.2011 la B.N.P. Tragone G.) este prezumat a exprima adevărul, adică voința reală a părților. Această probă contrarie revine reclamanților, în temeiul principiului actori incumbit probatio, instituit de art.1169,C.civ., conform căruia Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Or, reclamanții, în speța de față, nu au dovedit existența contraînscrisului din care să rezulte calitatea de parte contractantă pentru o altă persoană sau o altă sumă împrumutată decât cea inserată în contract.
Nu pot fi primite susținerile reclamanților conform cărora declarația aflată la fila 15 dosar, reprezintă un astfel de act secret din următoarele motive: pe de-o parte, această declarație (în cuprinsul căreia se afirmă că pârâta Țâțu D. a împrumutat reclamanții, la data de 20.04.2010, cu suma de 45.950 Euro ce reprezintă datoria acestora către P. I. A.) nu este semnată de toate părțile actului public precum și de interponent pentru a fi considerată contraînscris în lumina considerentelor teoretice expuse anterior; pe de altă parte, unica semnătură de pe această declarație s-a dovedit că nu aparține pârâtei Țâțu D., conform raportului de expertiză criminalistică nr. 254/13.08.2012, întocmit în cauză de expert criminalist A. F. – fila 152 dosar.
Ca urmare, instanța apreciază ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 541/21.02.2011, la B.N.P. Tragone G..
Nu aceeași concluzie se impune în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a acestuia, din perspectiva lipsei cauzei actului juridic.
Cauza sau scopul actului juridic reprezintă o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit de părți la încheierea acestuia10. Reglementarea cauzei o regăsim în art. 948 pct. 4 din C. civ. care vorbește despre o cauză licită și art. 966 C. civ. care dispune că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect.
Structura cauzei prezintă două elemente și anume scopul imediat și scopul mediat. Scopul imediat este abstract și invariabil în cadrul anumitor categorii de contracte. Scopul mediat, element concret și variabil de la o categorie la alta de acte juridice, constă în motivul determinant al încheierii actului juridic.
Ca și cerință a valabilității cauzei actului juridic, aceasta trebuie să existe. Când lipsa cauzei se datorează lipsei scopului imediat, atunci lipsește un element esențial al actului juridic civil iar lipsa scopului imediat se răsfrânge și asupra scopului mediat, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute.
În speța de față, contractul supus analizei este unul de împrumut, contract real al cărui scop imediat este predarea sumei de bani ce face obiectul împrumutului.
Din probele administrate în cauză, rezultă că la momentul încheierii contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 541/21.02.2011 la B.N.P. Tragone G. nu s-a acordat reclamanților nicio sumă de bani cu titlul de împrumut.
Atât reclamanții cât și pârâții au susținut că singura sumă remisă efectiv de pârâta Țâțu D. cu acest titlu reclamanților este cea aferentă contractului nr. 653/20.04.2010 în care se menționează suma de 72.000 Euro (divergența asupra cuantumului său fiind mai puțin relevantă din perspectiva analizei de față).
Astfel, din răspunsul pârâtei Țâți D. la interogatoriu – fila 169 dosar, rezultă că i-a acordat un împrumut reclamantului Ș. Ș. întrucât spunea că după ora 0.00 îi ia casa. Această afirmație se coroborează cu declarația martorului P. I.-A., audiat în cauză – fila 226 dosar, conform căreia, cu o zi înainte de scoaterea la licitație a apartamentului reclamanților (în cadrul executării silite declanșate la cererea creditorului P. I.-A.), chiar la biroul notarial al martorului s-a încheiat contractul nr. 653/20.04.2010 dintre reclamanți și Țâțu D.; în aceeași zi, ulterior încheierii acestui contract, reclamanții au achitat datoria către martor.
Pârâta a arătat în continuare, la întrebarea nr. 5, că motivul pentru care între părți au fost încheiate trei contracte de împrumut autentice era dat de faptul că s-a dorit ca și P. E. să figureze ca și împrumutător și deci nu pentru a se împrumuta noi sume de bani.
Acest scop al încheierii contractelor ulterioare – inclusiv al celui supus analizei - este afirmat și prin răspunsul pârâtei la întrebarea nr. 11 – fila 171 dosar.
Ba mai mult, pârâta recunoaște că a dat, tocmai din acest motiv, declarația autentică nr. 1105/16.07.2010, pe propria răspundere, cunoscând sancțiunile legii penale privind falsul în declarații, prin care a afirmat că i s-a restituit suma împrumutată prin contractul nr. 653/2010 deși restituirea nu avusese loc (răspunsul la întrebarea nr. 12).
Și pârâtul P. E. confirmă că a dorit să aibă calitatea de parte contractantă și a solicitat refacerea contractului de împrumut pentru că împrumutul s-a făcut fără garanții (fila 172, răspunsul la întrebarea nr. 1) iar ulterior, pentru că pârâta Țâțu D. îi restituise partea din sumă ce făcuse obiectul cotnribuției sale, a dorit să nu mai figureze în contractul de împrumut (răspunsul la întrebarea nr. 4).
Sunt de reținut cu privire la natura raporturilor juridice dintre părți și declarațiile pârâtei Țâțu D., date cu ocazia suplimentării interogatoriului la termenul din data de 14.09.2012, conform cărora Ș. Ș. și notarul (P. I.-A., creditor în contractul nr. 863/28.09.2009), au convenit să se treacă în contract (cel cu nr. 653/20.04.2010) suma de 72.000 Euro, în loc de 60.000 Euro explicându-i-se că suma este fictivă și oricum este târziu, urma a se reface contractul pe suma reală. Cu toate acestea, P. I.-A. a declarat că suma de 72.000 Euro s-a numărat în fața sa și s-a remis reclamantului Ș. Ș. – fila 226 verso.
Concluzionând, în mod indubitabil, pârâta a acordat o singură dată o sumă cu titlul de împrumut reclamanților, cu prilejul încheierii contractului nr. 653/20.04.2010 și niciodată ulterior, deși au mai fost încheiate încă două contracte de împrumut în formă autentică, inclusiv cel cu nr. 541/21.02.2011 în care reclamanții figurează ca și împrumutați.
Deși contract real, care presupune predarea bunului (a sumei de bani) care face obiectul împrumutului, acesta din urmă nu a mai fost însoțit de remiterea sumei de bani împrumutate, lipsindu-i tocmai scopul imediat.
Nu se poate reține nici că suma de trebuie restituită este cea acordată în baza contractului nr. 653/20.04.2010 (în care s-au menționat 72.000 Euro) întrucât pârâta Țâțu D. însăși a dat o declarație autentică că acea sumă i-a fost restituită integral – fila 16 dosar.
Față de cele arătate, instanța va constata nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 541/21.02.2011, autentificat la B.N.P. Tragone G..
Instanța va respinge, însă, cererea reclamanților de radiere a înscrierii dreptului real de ipotecă din partea a III-a a Cărții funciare a imobilului situat în Mun. C., ., ., ca neîntemeiată, întrucât aceasta s-a instituit în baza contractului nr. 1107/16.07.2010, cu privire la legalitatea căruia instanța nu a fost învestită să se pronunțe (Încheiere O.C.P.I. nr._/20.07.2010 – fila 20 dosar).
Avand în vedere că pârâta a căzut în pretenții, în sensul art. 274 C.pr.civ., instanța o va obliga la plata către reclamanți a sumei de 7636 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Deși Ș. I. are calitatea de pârât alături de pârâta Țâțu D., acesta nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată întrucât, potrivit cu dispozițiile art. 275 C.pr.civ., aceasta a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamanților.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată în cauză de pârâtul Ș. I., față de admiterea excepției netimbrării la termenul din data de 08.06.2012, instanța va dispune anularea acesteia, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. E..
Respinge cererea formulată de reclamanții Ș. Ș. și Ș. M.,, ambii domiciliați în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. E., domiciliat în București, sector 6, ., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte cererea formulată de reclamanții Ș. Ș. și Ș. M. în contradictoriu cu pârâții Ț. D., domiciliată în C., .. 33, jud. D., și Ș. I., domiciliat în C., A. P., nr. 10, jud. C..
Constată nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 541/21.02.2011, autentificat la B.N.P. Tragone G..
Respinge cererea reclamanților de constatare a caracterului simulat al contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 541/21.02.2011, autentificat la B.N.P. Tragone G., ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamanților privind radierea înscrierii dreptului real de ipotecă din partea a III-a a Cărții funciare a imobilului situat în Mun. C., ., ., ., jud. C., ca neîntemeiată.
Obligă pârâta Ț. D. la plata către reclamanți a sumei de 7636 lei cu titlul de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Anulează cererea reconvențională formulată de pârâtul Ș. I. în contradictoriu cu reclamanții Ș. Ș., Ș. M. și pârâta Țâțu D., ca netimbrată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.04.2013.
P.,GREFIER,
C.-M. T. D. S.
Red.jud.C.M.T.
Tehnored, D,.S,/10.04.2013
Emis 5 comunicări, la data de
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 07/2013.... | Cerere necontencioasă. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria... → |
---|