Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 16926/212/2013

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 15.11.2013

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

P. – L. M.

GREFIER – C. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare/ suspendare executare, acțiune formulata de contestatoarea S.C. Y. T. S.R.L. cu sediul în C., ., având CUI_, cu sediul procesual ales în București,..3, ., sector 6 în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE . în .-62, Ploiești, județul Prahova, S.C. R. D. S.R.L. cu sediul în Prahova, ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publica din data de 08.11.2013, si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 15.11.2013, pentru când s-a dat următoarea soluție.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 26.06.2013, contestatoarea S.C. Y. T. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ..C. R. D. S.R.L., a solicitat desființarea măsurii dispusă prin adresa de înființare a popririi nr. 4294/11.04.2013, precum și suspendarea executării silite.

În motivare, contestatoarea a arătat că nu este debitoarea societății R. D. S.R.L., creanța acesteia nu este certă lichidă și exigibilă, iar Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2002/11.04.2013 nu a fost comunicată, deși s-a precizat în adresa nr. 4294/11.04.2013 că ar fi anexată.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 150, alin. 1, art. 129 alin. 11, art. 172 din OG nr. 92/2003.

În probațiune, contestatoarea a depus în copie adresa de înființare a popririi asiguratorie nr. 4294/11.04.2013.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea cererii, iar în probațiune, a fost depus în copie certificată, dosarul de executare.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

La termenul din 27.09.2013 contestatoarea a arătat că nu mai insistă în cererea de suspendare a executării silite.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 14.06.2011 a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii prin care a fost stabilit în sarcina intimatei S.C. R. D. S.R.L un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă totală de 1.855.786 lei reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată, majorări de întârziere TVA.

În cuprinsul acesteia se precizează că a fost efectuat un control în data de 31.05.2011 constatându-se că, în perioada ianuarie – martie 2011, societatea verificată, intimata S.C. R. D. S.R.L a înregistrat achiziții de marfă, marfă care a fost comercializată integral către S.C. Y. T. S.R.L. Ploiești, stabilindu-se modul de aducere la îndeplinire, respectiv poprire asiguratorie asupra sumelor datorate debitorului de către terți, respectiv beneficiar S.C. Y. T. S.R.L, în temeiul art. 129 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, decizie comunicată debitoarei.

La data de 11.04.2013 a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2002 prin care a fost stabilit în sarcina intimatei S.C. R. D. S.R.L un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă totală de 5.848.118 lei reprezentând impozit pe profit majorări impozit pe profit, penalități impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, majorări TVA, penalități TVA, fiind precizate și modalitățile de aducere la îndeplinire, în temeiul art. 129 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, decizie comunicată debitoarei.

La data de 11.04.2013 a fost emisă adresa nr. 4294 de înființare a popririi asiguratorie către contestatoare.

Conform art. 94 alin. 2 lit. h din Codul de procedură fiscală, „inspecția fiscală are următoarele atribuții: h) dispunerea măsurilor asigurătorii în condițiile legii”.

Potrivit art. 129 alin. 3 din Codul de procedură fiscală „Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii”

Din interpretarea acestor dispoziții legale, se constată că pentru emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nu este necesară existența unui titlu de creanță, respectiv declarație fiscală sau decizie de impunere, măsurile asiguratorii putând fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, cu ocazia efectuării unor controale, cum este cazul în speță.

Față de posibilitatea inexistenței titlului de creanță, se constată neîntemeiate susținerile contestatoarei.

Față de dispozițiile art. 129 alin. 2 din Codul de procedură fiscală potrivit cu care măsurile asiguratorii se pot institui „când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. ”, se constată că măsurile asiguratorii și decizia de instituire a acestora, având un caracter de conservare a patrimoniului contribuabilului, astfel încât comunicarea acestor măsuri contribuabilului ulterior adoptării acestora nu este de natură a afecta legalitatea acestor decizii.

Instanța nu poate reține incidența dispozițiilor art. 150 din OG nr. 92/2003 acestea fiind aplicabile în cazul popririi ca măsură de executare silită și nu în cazul măsurii popririi asiguratorii, cum este cazul în speță.

Față de toate acestea instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestator.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestator S.C. Y. T. S.R.L. cu sediul în C., ., având CUI_, cu sediul procesual ales în București,..3, ., sector 6 în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE . în .-62, Ploiești, județul Prahova, S.C. R. D. S.R.L. cu sediul în Prahova, ..

Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.11.2013.

P., GREFIER,

L. M. C. C.

Red.jud.L.M. 18 Noiembrie 2013

Tehnored..C.C. 18.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria CONSTANŢA