Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 15292/1748/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din data de 06.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de reclamanta D.-A. A. M., domiciliată în C., ., ., ., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/ 02.05.2012, emis de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța, în temeiul art. 1591 Cod pr. civ., procedând la verificarea competenței sale raportat de locul constatării faptei contravenționale, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., prin raportare la dispozițiile art. 31 alin.2 din O.G. nr. 2/ 2001 și rămâne în pronunțare.
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată inițial la Judecătoria Fetești sub număr dosar 4919/ 229/ 2012, petenta D.-A. A. M. a contestat mai multe procese-verbale de constatare și sancționare a contravenției emise de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.R. S.A.), solicitând anularea acestora.
Prin sentința civilă pronunțată la data de 15.11.2012 în dosarul nr. 4919/ 229/ 2012, instanța a disjuns plângerea promovată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/ 02.05.2012, iar față de locul săvârșirii faptei contravenționale sancționate prin acest proces-verbal, respectiv Glina, județ Ilfov, Judecătoria Fetești a declinat competența de soluționare a acestei plângeri în favoarea Judecătoriei Cornetu.
La rândul său, prin Sentința civilă nr. 2928/ 22.04.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cornetu a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei C..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de trimitere a reținut incidența disp. art. XXIII alin. 1) din Legea nr. 2/ 2013, pe care le-a coroborat cu cele ale art. III din același act normativ.
La termenul din data de 06.09.2013, verificându-și din oficiu competența, această instanță a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C..
Analizând cu precădere, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1) Cod procedură civilă, excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
Plângerea contravențională formulată de petenta D.-A. A. M. a fost introdusă pe rolul instanțelor judecătorești, mai exact al Judecătoriei Fetești, la data de 29.05.2012.
La acel moment erau în vigoare dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 15/ 2002, potrivit cărora „Contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/ 2002, cu modificările ulterioare”, precum și cele ale art. 32 alin. 2) din O.G. nr. 2/ 2001, potrivit cărora plângerea trebuia introdusă la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Ulterior, prin Legea nr. 2/ 2013, au fost modificate prevederile mai sus enunțate, în sensul că potrivit art. III din lege, „După articolul 10 din Ordonanța Guvernului nr. 15/ 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/ 2002, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 101, cu următorul cuprins: «Art. 101 Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/ 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/ 2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul». ”
De asemenea, conform art. XXIII din Legea nr. 2/ 2013, „(1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”.
În temeiul acestor două texte de lege, Judecătoria Cornetu a invocat și admis excepția de necompetență teritorială, declinând soluționarea plângerii în favoarea Judecătoriei C., ca instanță în circumscripția căreia își are domiciliul petenta.
Din perspectiva acestei instanțe, dispozițiile anterioare nu sunt aplicabile în speță, pentru motivele ce succed.
Unul din principiile fundamentale privind aplicarea legii civile în timp este acela al incidenței asupra tuturor situațiilor născute pe timpul activității sale. Retroactivitatea, ca și ultraactivitatea, sunt excepții de la acest principiu, care pentru a opera, trebuie să fie în mod expres prevăzute de lege.
O astfel de situație este reglementată de prevederile art. XXIII din Legea nr. 2/ 2013, care prevăd că noile dispoziții normative se vor aplica și litigiilor începute anterior intrării în vigoare a legii, sub imperiul altor dispoziții procedurale referitoare la competență.
Cu toate acestea, în aprecierea instanței prevederile art. XXIII se referă strict la cererile și căile de atac în materie de contencios administrativ, fără a exista posibilitatea extinderii aplicării lor, prin analogie, și sferei contravenționale.
Faptul că legiuitorul nu a asimilat în această situație materia contravențională cu cea a contenciosului administrativ rezultă fără echivoc din chiar denumirea marginală a art. III din Legea nr. 2/ 2013, respectiv „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”. În mod evident, dacă am urma raționamentul instanței de trimitere și am accepta că plângerile contravenționale se circumscriu, potrivit voinței legiuitorului, sferei contenciosului administrativ și fiscal, denumirea mai sus amintită ar fi fost redundantă, fiind suficient a se intitula „modificarea și completarea unor acte normative în materia contenciosului administrativ și fiscal”, fără se mai face vreo distincție între cele două categorii.
Concluzia este susținută, în aprecierea instanței și de alineatele 2 și 3 ale art. XXIII din Legea nr. 2/ 2013, care detaliază aplicarea primului alineat, în sensul că „(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel. (3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”. Rezultă așadar că doar în materia contenciosului administrativ și fiscal operează excepția privind aplicarea legii în timp, respectiv aplicarea dispozițiilor referitoare la competență și la procesele deja începute, fără ca plângerile contravenționale să intre în sfera acestei materii.
Nu în ultimul rând, urmează a fi reținut și argumentul derivat din Legea nr. 554/ 2004, act normativ ce constituie dreptul comun în materie de contencios administrativ și a cărui aplicare nu este atrasă de nicio dispoziție legală asupra plângerilor contravenționale, a căror modalitate de soluționare este guvernată de O.G. nr. 2/ 2001.
Pentru aceste considerente, reținând că față de momentul formulării plângerii contravenționale, competența de soluționare a acesteia era determinată în raport de prevederile art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001 și că art. XXIII nu se aplică la speța de față, instanța urmează a admite excepția invocată și a declina prezenta cauză în favoarea Judecătoriei Cornetu.
În egală măsură, în baza dispozițiilor art. 21 Cod procedură civilă, raportat la art. 20 alin. 2 din același cod, instanța urmează a constata ivit conflictul negativ de competență și a dispune înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată din oficiu.
Declină, în favoarea Judecătoriei Cornetu, competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de reclamanta D.-A. A. M., domiciliată în C., ., ., ., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/ 02.05.2012, emis de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Constată intervenit conflictul negativ de competență.
Sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență și dispune înaintarea dosarului către această instanță.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. M. C. B.
red. jud. G.M. 11.09.2013
thn. red. C.B. 11.09.2013/ 2 ex.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 23/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8048/2013.... → |
|---|
