Contestatie la executare. Sentința nr. 4486/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4486/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 6587/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR: 4486

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 28.03.2013

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: C. I. B.

GREFIER: M. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestatie la executare, acțiune formulată de contestatoarea B. G. SOCIETE GENERALE SA SUCURSALA CONSTANTA cu sediul in Constanta, ., J. C. în contradictoriu cu intimații F. G. și F. E., ambii domiciliați în Constanta, ., .. B, ., J. C. si B. E. JUDECATORESC B. I. cu sediul in Constanta, ., ., ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata F. E. personal, lipsă fiind contestatoarea și intimatii F. G. și B. B. I..

Procedura este nelegal îndeplinită cu intimații F. G., F. E. și B. B. I. prin nerestituirea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare la dosarul cauzei.

S –a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța procedează la idnetificarea intimatei F. E., CI:KT, nr._, CNP:_.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea contestatoarei să se prezinte in sedinta de judecată si să se conformeze dispozitiei instanței.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii, având în vedere faptul că, partea contestatoare, deși legal citată nu a achitat taxa de timbru și timbrul judiciar dispus prin rezoluție si acordă cuvântul asupra acestei excepții.

Intimata F. E. solicită respingerea excepției invocate de instanță.

În temeiul art. 137 C.pr.civ., instanța rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii, invocată din oficiu.

INSTANȚA,

Asupra excepției de netimbrare a cererii de chemare în judecată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._, contestatoarea B. G. SOCIETE GENERALE SA SUCURSALA CONSTANTA a formulat o actiune în contradictoriu cu intimatii F. G., F. E. si B. E. JUDECATORESC B. I., având ca obiect contestatie la executare.

Conform art. 1 din Legea 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, sunt supuse taxelor judiciare de timbru și se taxează diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 18 din aceeași lege, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar potrivit art. 20, (1) Taxele de timbru se plătesc anticipat.(…) (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În speță, partea contestatoare, deși a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, sub sancțiunea anulării cererii, nu a depus la dosar dovada achitării acestei taxe judiciare de timbru.

Prin urmare, față de dispozițiile imperative ale textului de lege citat, instanța va admite excepția de netimbrare a cererii și va dispune anularea acesteia ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia de netimbrare.

Anuleaza ca netimbrata cererea de chemare in judecata formulată de contestatoarea B. G. SOCIETE GENERALE SA SUCURSALA CONSTANTA cu sediul in Constanta, ., J. C. în contradictoriu cu intimații F. G. și F. E., ambii domiciliați în Constanta, ., .. B, ., J. C. si B. E. JUDECATORESC B. I. cu sediul in Constanta, ., ., ., ..

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica,a zi, 28 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. I. B. M. C.

Red.jud.CIB12.04.2013

Tehnored.g.MC.12.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestatie la executare. Sentința nr. 4486/2013. Judecătoria CONSTANŢA