Obligaţie de a face. Sentința nr. 4173/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4173/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 276/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civila Nr. 4173
Ședința publică de la 21 martie 2o13
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. S.
GREFIER: A. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. S. MAZARE PRIMAR AL MUNICIPIUL CONSTANTA PRIN AVOCAT A. STANGA SI L. H. și pe pârât ., având ca obiect: obligație de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. C., pentru reclamant, în baza delegației de substituire depusă la dosar, lipsă fiind societatea pârâtă .
Procedura este legal îndeplinită conform art. 85 și urm. C.pr.civ
Acțiunea este legal timbrata cu taxă timbru în cuantum de 8 lei conform OP Nr. 5988/2O12 și timbru judiciar de 0, 3 lei, anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier
Instanța constată depusă prin serviciul registratură din partea societății pârâte demersurile efectuate pentru obținerea autorizației de construire .
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul partilor, pe fondul cauzei, pentru dezbateri
Reprezentantul reclamantului, având cuvântul, solicită admiterea cererii, cu cheltuieli de judecată Depune la dosar dovada achitarii onorariu avocat .
In temeiul disp.art 150 Cod procedura civila instanta declara incheiate dezbaterile si ramane in pronunțare .
INSTANȚA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamantul Primarul Municipiului C. a solicitat obligarea pârâtei . la desființarea lucrărilor de construire realizate ilegal, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în cadrul acțiunilor de control efectuate de inspectorii Direcției Corp Control la imobilul din C., s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 26 alin.2 din Legea nr. 50/1991, privind executarea de lucrări fără autorizație de construire, pârâtul fiind sancționat contravențional prin procesul-verbal nr._/31.08.2009, dispunându-se obținerea autorizației de construire pentru lucrările realizate. Întrucât acesta nu s-a conformat, reclamantul a solicitat instanței obligarea sa la desființarea lucrărilor într-un anumit termen, în caz contrar abilitarea Primarului să desființeze pe cale administrativă, cu recuperarea cheltuielilor de la pârât.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 32 din Legea 50/1991.
În susținerea cererii s-au depus la dosar înscrisuri.
În probațiune instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, în cadrul căreia pârâtul a depus la dosar, în copie, a procesului-verbal contestat.
Analizând acțiunea reclamantului prin prisma materialului probator al cauzei, instanța reține că este rămasă fără obiect, pentru următoarele considerente:
Inspectorii din cadrul Direcției Corp Control din subordinea Primarului Municipiului C. au întocmit procesul – verbal de contravenție prin care l-au sancționat pe pârât, reținând în sarcina sa executarea de lucrări de construire, respectiv amplasare firmă luminoasă, fără a deține autorizație de construire conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 50/1991.
Pe lângă sancțiunea amenzii aplicate pârâtului, prin procesul-verbal menționat s-a dispus oprirea lucrărilor, obținerea autorizației de construire în termen de 60 de zile de la data comunicării procesului-verbal, iar în caz contrar aducerea imobilului la stare inițială, în termen de 30 zile de la expirarea termenului de 60 de zile.
Instanța reține că pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor din procesul verbal de contravenție, în sensul că după expirarea termenelor stabilite prin procesul-verbal a început demersurile legale pentru obținerea autorizației de construire, demersurile sale fiind soldate însă cu refuzul de emiterea autorizației de construcție. Ca atare petenta a procedat la desființarea firmei luminoase.
Prin urmare, față de executarea de bună-voie a dispozițiilor din procesul-verbal de contravenție, chiar dacă tardivă, acțiunea reclamantului de inițiere a modalității specifice de executare a măsurilor luate în cazul contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea 50/1991, respectiv a sesizării instanței judecătorești potrivit art. 32 din același act normativ, pentru a dispune desființarea construcțiilor realizate nelegal, este rămasă fără obiect.
Pentru considerentele anterioare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamantului.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant, conform art. 274 Cod procedură civilă, instanța constată culpa procesuală a pârâtului, care a inițiat demersurile pentru obținerea autorizației după formularea acțiunii de către reclamant și primirea acesteia de către pârât, astfel că îl va oblige pe acesta din urmă la plata cheltuielilor către reclamant, în sumă de 550 lei, onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE actiunea formulată de reclamant R. S. MAZARE PRIMAR AL MUNICIPIUL CONSTANTA, în contradictoriu cu societatea pârâtă ., cu sediul în localitatea C., .. 9, județ C., ca fiind rămasa fara obiect.
OBLIGA parata . la plata catre reclamanta a sumei de 55o lei, onorariu avocat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 martie 2o13.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. S. A. A.
Red. E.S./01.04.2013
2 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013.... | Drept de retenţie. Sentința nr. 9640/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|