Pensie întreţinere. Sentința nr. 6293/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6293/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 5784/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR: 6293

Ședința publică din data de 29.04.2013

Completul constituit din:

Președinte: C. M. G.

Grefier: M. P.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie având ca obiect pensie întreținere modificare pensie intretinere, acțiune formulată de reclamantul G. O. cu domiciliul în Constanta, . D, ., . în contradictoriu cu pârâtul G. A. C. prin reprezentant legal T. A. cu domiciliul în Constanta, .. 31B, J. C..

Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 15.04.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la data de 22.04.2013 și apoi având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la data de 29.04.2013, hotărând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii deduse judecății, constată:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.02.2013 sub nr._, reclamantul G. O. a solicitat în contradictoriu cu pârâta G. A. C. să se dispună modificarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilă nr.2940/2011 a Judecătoriei C..

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 2940/2011 a Judecătoriei C. a fost obligat la acordarea unei pensii în favoarea pârâtei în cotă procentuală de 25% din veniturile nete lunare. Reclamantul a mai arătat că împrejurări noi survenite după divorț l-au determinat să solicite modificarea pensiei și că pârâta, prin reprezentant legal, este de acord cu aceasta.

Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 531 C.civ.

În probațiune a fost solicitată proba cu înscrisuri.

În ceea ce o privește pe pârâtă, acesta, prin reprezentant legal a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii.

În cauză, instanța a administrat la cererea părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Pârâta, prin reprezentant legal, a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a arătat că este de acord cu cererea.

Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:

Pârâta este fiica minoră, din căsătorie a reclamantului. P. sentința civilă nr. 2940/2011 a Judecătoriei C., reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea pârâtului, în cotă procentuală de 25% din venitul net lunar până la majorat.

Potrivit dispozițiilor art.529 alin.2 C.civ.„când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.”

În temeiul dispozițiilor art. 531 „(1) Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.

Potrivit art. 436 alin.1 C.proc.civ. „Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre, în măsura recunoașterii”.

Analizând situația de fapt prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța constată acordul pârâtei la pretențiile reclamantului și va pronunța o hotărâre în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul G. O. cu domiciliul în Constanta, . D, ., ., J. C. în contradictoriu cu pârâtul G. A. C. prin reprezentant legal T. A. cu domiciliul în Constanta, .. 31B, J. C..

Ia act de recunoașterea de către pârâtă prin reprezentant a pretențiilor reclamantului.

Obligă reclamantul la plata lunară către pârât a unei pensii de întreținere de 500 lei lunar de la pronunțarea hotărârii și până la majoratul minorei.

Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica, astăzi, 29.04.2013.

.

P. GREFIER

C. M. G. M. P.

Red. Jud C.M.G.. /29.04.2013

M.P. 10 Mai 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 6293/2013. Judecătoria CONSTANŢA