Pensie întreţinere. Sentința nr. 6499/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6499/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 5828/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6499

Ședința publică din data de 08 mai 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L.-V. M.

GREFIER: F. M.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pensie întreținere, cerere formulată de reclamanta M. V. ( S. V. ) cu domiciliul in comuna Cogealac, ., jud Constanta in calitate de reprezentant legal al minorului HUSEYN – EMRE P. în contradictoriu cu pârâtul P. T. cu domiciliu necunoscut, Turcia – cartierul Pendik și prin afisare pe portalul instantei reprezentat de curator special avocat G. A. E., cu sediul la Baroul de Avocat Constanta.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă curator special G. A. E. pentru pârât, lipsind reclamanta.

Procedura este legal îndeplinită.

Curatorul special depune la dosarul cauzei delegație pentru curator special eliberată de Baroul C..

Instanța în conformitate cu disp. art. 392 n.c.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Curatorul special al pârâtului solicită respingerea cererii având în vedere că nu este motivată în drept și acordarea onorariului de avocat.

Instanța în conformitate cu disp. art. 394 n.c.pr.civ. constată încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare.

I N S T A N T A

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea precizata si înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta sub nr._ reclamanta M. V. ( fosta S.) in calitate de reprezentanta legala a minorului Huseyn – Emre P. a chemat în judecată pe paratul P. T. pentru ca in baza probeler administrate sa se dispuna obligarea paratului in favoarea minorului la plata unei pensii de intretinere in cuantum legal din venitul realizat .

In motivare se arata ca paratul a parasit tara din anul 1998, iar de atunci si pana in prezent nu a mai luat legatura cu fiul sau si nu a participat la intretinerea acestuia .

A anexat :copie certificat de nastere .

In raport de dispozitiile art 194 NCPC instanta pus in vedere reclamantei sa faca dovada domiciliului paratei, aceasta aratand inca odata ca nu stie nimic de acesta din anul 1998 .

In conformitate cu dispozitiile art 58 NCPC cu ref la rat 167 alin 3 NCPC instanta a desemnat in vederea apararii intereselor paratului un curator special in persoana avocatului G. A. E., plata acesteia urmand sa fie realizata de catre reclamanta in calitatea de reprezentant legal .

In conformitate cu dispozitiile art 167 alin 2 NCPC paratul a fost citat si la usa instantei si pe portalul instantei de judecata competente .

In temeiul art 258 cu ref la art 255 NCPC instanta a incuviintat pentru reclamant proba cu inscrisurile depuse, apreciindu – le pertinente, concludente si utile cauzei .

Potrivit disp. art.15 lit.c din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prezenta cerere este scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Din certificatul de nastere depus la dosar, se va retine ca la data de 14 februarie 1997, la Bucuresti, s –a nascut minorul P. Huseyn – Emre, avand ca parinti pe P. T. si S. V. .

In ceea ce priveste obligatia de intretinere datorata de parintele patern descendetului sau, instanta va avea in vedere ca, tatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinere copilului lor minor, asigurandu – i cele necesare traiului, precum si educatia, invatatura si pregatirea profesionala, dacă se află în stare de nevoie, dispoziție prevazuta in art.524 cu ref la art 525 C.civ . care arata că descendentul, cât timp este minor, are drept de întreținere, numai cel care se afla in nevoie, nepunatndu – se intretine din munca sau din bunurile sale .

Astfel, prin prevederile legale instituite, legiuitorul a stabilit ca ambii părinți au aceleași îndatoriri față de copiii lor minori, fiind astfel instituit principiul egalității în obligații a părinților cu privire la contribuția acestora la cheltuielile legate de creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a minorilor în raport de veniturile pe care le realizează, dar tinand totodata seama si de situatia in care minorul nu se poate intretine din munca sa si cu respectarea prevederilor legale privind dreptul la munca .

În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, din prevederile art. 529 alin1, 2 C . civ, rezultă că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar atunci când este datorată de un părinte, întreținerea se stabilește până la o pătrime din câștig sau din muncă, în cazul unui singur copil, o treime din venit, in cazul a doi copii si jumatate din venit atunci cand are trei sau mai multi copii, precum și faptul că, fiind vorba de o obligație de întreținere, debitorul este pus de drept în întârziere odată cu formularea cererii, potrivit art 530 cu ref la art 533 alin 1 c civ, tot din acest moment prezumându-se ca existând starea de nevoie a creditorului.

In cauza, nu au fost facute dovezi din care sa rezulte ca in intretinerea paratului se mai afla si alti copiii minori sau aflati in continuarea studiilor si nici ca a contribuit de la nastere si pana in prezent, fapt pentru care, va obliga paratul sa plateasca reclamantei si in folosul minorului o pensie de intretinere lunara in cuantum de 25 % din venitul realizat dar nu mai putin de venitul minim pe economia national, incepand cu data introducerii actiunii – 21.02.2013 si pana la majorat.

In conformitate cu dispozitiile art 58 NCPC in ceea ce priveste plata curatorului special - numit obligatoriu in astfel de situatii, instanta va stabili ca plata acestuia sa fie facuta de reclamanta in calitate de reprezentant legal al minorului beneficiar al contributiei de intretinere .

La luarea acestei decizii, va avea in vedere ca, potrivit art 58 alin 4 NCPC, legiuitorul nu a lasat la latitudinea statului prin acoperirea acestor cheltuieli din fondurile Ministerului de Justitie, raportandu – se strict doar la remunerarea lui si obligatia impusa in sarcina uneia sau alteia dintre partile litigante .

In aceasta situatie, desi, prin numirea curatorului special sunt aparate drepturile paratului la un proces rezonabil si echitabil si cu respectarea art 6 CEDO cu ref la art 13 NCPC, prin promovarea actiunii, reclamanta in calitatea de reprezentant legal al minorului a investit instanta cu solutionarea prezentei cauze .

Avand in vedere considerentele arătate mai sus, instanta va admite cererea .

Văzând și disp. art. 466 cu ref la art 468 NCPC

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulata de reclamanta M. V. ( S. V. ) cu domiciliul in comuna Cogealac, ., jud Constanta in calitate de reprezentant legal al minorului HUSEYN – EMRE P. în contradictoriu cu paratul P. T., cu domiciliu necunoscut, Turcia – cartierul Pendik și prin afisare pe portalul instantei reprezentat de curator special avocat G. A. E., cu sediul la Baroul de Avocat Constanta .

Obligă pârâtul către reclamantă și în folosul minorului la plata unei contribuții de întreținere lunare în cuantum de 25 % din venitul net realizat dar nu mai putin de venitul minim pe economia nationala din Romania, începând cu data introducerii actiunii - 21.02.2013 si până la majorat .

Obligă reclamanta la plata sumei de 300 lei reprezentand onorariu curatorului special desemnat de instanta din cadrul Baroului de Avocati Constanta în persoana doamnei avocat G. A. – E., conform imputernicirii avocatiale nr 13/12.04.2013 .

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

L.-V. M. F. M.

Red. L.V.M. /03.06.2013.

tehnored.F.M/04.06.2013.

emis 3 comunicări..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 6499/2013. Judecătoria CONSTANŢA