Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 10509/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 11.11.2013
Instanța constituită din:
Președinte: V. Ticea
Grefier: M. D.
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională DPLC_, acțiune formulată de contestatorul G. T. S. cu domiciliul în C., ., județ C. în contradictoriu cu intimatul P. M. C. - Direcția Poliția Locală cu sediul în C., ., județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 07.11.2013 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.11.2013, când s-a dat următoarea soluție:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ la data de _ , petentul G. T. S. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata P. M. C.- DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze procesul verbal de constatare a contravenție .>DPLC nr._ din_ .
Petentul a învederat instanței că, în timp ce conducea regulamentar, a fost oprit și sancționat în mod abuziv de către un agent al Poliției Locale. A mai arătat petentul că procesul verbal a fost întocmit în lipsa unui martor asistent la fața locului.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Nu a fost solicitată administrarea de probe, dar petentul a depus la dosar înscrisuri.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, forma în vigoare la data sesizării instanței, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru.
La data de _ , intimata P. M. C.- DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ a depus întâmpinare (f.14), solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată. A învederat intimata că din planșa foto depusă la dosar, rezultă că petentul era oprit pe bulevard în zona de acțiune a indicatorului Oprirea Interzisă.
În dovedire, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate prevederile din art. 142 lit. a din RAOUG nr. 195/2002.
La termenul din_, instanța a apreciat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de petent și intimată, ca fiind admisibilă și concludentă potrivit dispozițiilor art. 255 Cod de procedură civilă și a încuviințat-o potrivit dispozițiilor art. 258 Cod de procedură civilă.
Au fost depuse în fotocopii conforme cu originalul următoarele înscrisuri: proces verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din_ f. 17; CI petent f. 10; permis petent f. 11; planșă foto f. 18; istoricul amenzilor aplicate de către intimată f. 28-37.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, se reține că la data de _, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._ (f. 17), prin care petentul G. T. S. a fost sancționat cu amenda în cuantum de 150 și două puncte de penalizare pentru că, pe . City Park) a oprit neregulamentar autoturismul Dacia cu numărul de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului Oprirea Interzisă. C. procesului verbal, faptă este prevăzută și sancționată de art. 142 lit. a din RAOUG nr. 195/2002 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 și art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice. Procesul-verbal a fost semnat de petent.
Din planșa foto atașată dosarului (f. 18) instanța constată că autoturismul Dacia cu numărul de înmatriculare_ a fost oprit neregulamentar, în zona de acțiune a indicatorului Oprirea Interzisă.
În soluționarea cauzei sunt incidente dispozițiile art. 98 alin. 4, art. 99 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. a, HG nr. 1051/2008, art. 142, 143 din HG nr. 1391/2006, art. 105 C.pr.civ
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat instanța reține, în ce privește legalitatea, că nu există cauze de nulitate absolută a acestuia, fiind respectate la completarea sa dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cu privire la critica de nelegalitate adusă de către petent (nu există martor asistent la încheierea procesului verbal), instanța reține că aceasta este neîntemeiată în considerarea art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care stipulează în mod clar cazurile când este necesară prezența martorului asistent: contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări. Or, în speță, procesul verbal cuprinde semnătura petentului.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține în primul rând că petentul nu a formulat critici în mod concret.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere toate acestea, instanța constată că intimata a administrat proba cu planșa foto din care reiese fără putință de tăgadă că autoturismul Dacia cu numărul de înmatriculare_ a fost oprit neregulamentar în zona de acțiune a indicatorului Oprirea Interzisă. A. situație de fapt, este recunoscută chiar de către petent prin necriticarea aspectului temeiniciei procesului-verbal.
Față de toate cele de mai sus, din probele administrate nerezultând o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, se confirmă temeinicia acestuia. În acest context, instanța constată că fapta petentului G. T. S. întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și pedepsite de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 din OUG nr. 195/2002 (r) raportat la art. 142 lit. a din HG nr. 1391/2006.
Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 150 lei și două puncte de penalizare. Instanța constată că acestea au fost stabilite în limitele legii (art. 108 alin. 1 lit. a pct.8 din OUG nr. 195/2002 raportat la art. 98 alin. 4 din aceeași ordonanță) și sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei.
Observând că petentul nu a conștientizat vinovăția faptei sale, că nu a regretat fapta comisă, instanța constată că nu există niciun motiv pentru înlocuirea amenzii cu avertisment, prevenția generală și specială, scopul educativ și punitiv al sancțiunii realizându-se doar prin aplicarea amenzii.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de contestatoarea G. T. S. împotriva procesului-verbal . nr._ din_, în contradictoriu cu intimatul P. M. C.- DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._ din_ de petentul G. T. S., cu domiciliul în C.,., jud. C., în contradictoriu cu intimata P. M. C. - Direcția Poliția Locală, cu sediul în C., ., jud. C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2013.
Președinte, Grefier,
V. Ticea M. D.
Red. și tehn. Jud. V.Ticea /29.11.2013
/4 ex./2 .
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2013.... → |
---|