Pretenţii. Sentința nr. 9470/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9470/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 5045/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila Nr. 9470/2013
Ședința publică din 26.06.2013
PREȘEDINTE: A. U.
Grefier: M. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât T. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa parților
Prezenta cerere este timbrata cu suma de 449,3 lei conform Op nr. 6FZ008/ 26.02.2013 si timbru judiciar in suma de 3,00 lei .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
S-a depus la dosar, prin Serviciul registratura, dovada citarii paratului prin publicitate conform disp.art. 95 Cod procedura civila, de către reclamanta.
Instanța in temeiul art. 167 Cod procedura civila încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile de la dosar, constatând ca sunt concludente, pertinente si utile soluționării cauzei si in temeiul art. 150 Cod procedura civila nemaifiind alte probe de solicitat si cereri de formulat, constata încheiate dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.02.2013 sub nr._, reclamanta S.C. E. E. S.A a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului T. S. la plata sumei de 3357,48 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată și neachitată conform facturilor fiscale emise în 30.04.2010 și 11.01.2011, a sumei de 2137,05 lei cu titlu de penalități și a sumei de 143,73 lei taxă de deconectare și demontare contor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta a furnizat energie electrică pârâtului la locul de consum situat în loc. 2 Mai, .. 183 A, jud. C., conform contractului de furnizare energie electrică nr. 5127/01.03.2004, încheiat între părți, pârâtul neachitând energia electrică consumată. S-a mai învederat că a fost urmată procedura concilierii directe, dar pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată.
În drept, cererea fost întemeiată pe dispozițiile art.969 C.civ., H.G. nr.1007/2004, Decizia nr.57/1999 pentru aprobarea contractelor cadru de furnizare a energiei electrice emisă de A.N.R.E., Ordinulnr.5/2003 privind modificarea contractelor –cadru de furnizare a energiei electrice, emis de Ministerul Industriei și Resurselor – A.N.R.E.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 449,28 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat Contractul de furnizare energie electrică nr. 5127 în data de 01.03.2004 (file 5-6).
Conform art.1, obiectul contractului este furnizarea energiei electrice la locul de consum din loc. 2 Mai, .. 183 A, jud. C..
În temeiul contractului menționat, reclamanta a furnizat energie electrică pârâtului. Pentru plata contravalorii energiei electrice s-au emis următoarele facturile fiscale nr. F_/30.04.2010 (fila 9) și nr. F_/11.01.2011 (fila 14).
Potrivit dispozițiilor art. 1169 C.civ. „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”. Instanța reține că prin dovedirea existenței contractului de furnizare nr. 5127 în data de 01.03.2004, însușit de pârât prin semnătură, precum și prin facturile fiscale emise în baza contractului, reclamanta a dovedit existența dreptului de creanță reprezentând contravaloare energie electrică.
Din punct de vedere probator, reclamanta beneficiază de prezumția relativă de culpă a debitorului contractual, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 1082 C.civ.. Ca atare, instanța va reține că reclamanta și-a dovedit pretențiile prin înscrisul constatator al contractului de furnizare a energiei electrice și cu ajutorul prezumției relative amintite.
Pârâtul a fost notificat cu privire la cuantumul sumei datorate și totodată a fost realizată procedura de conciliere directă, așa cum rezultă din avizul de conciliere directă coroborat cu confirmarea de primire a corespondenței și procesul verbal privind rezultatul concilierii directe (file 18-20).
Pârâtul nu a făcut însă proba contrarie prezumției, prin dovedirea plății sumelor solicitate de către reclamantă, astfel încât instanța va reține că pârâtul nu și-a executat obligația de plată a contravalorii energiei electrice consumate în cuantum de 3357,48 lei.
Referitor la capătul de cerere privind plata penalităților în sumă de 2137,05 lei, instanța reține că potrivit fișei de calcul de la fila 11, acestea sunt datorate pentru o perioadă anterioară emiterii facturilor a căror contravaloare se solicită prin prezenta acțiune, astfel că se impunea a se face dovada de către reclamantă a existenței debitului raportat la care s-au calculat și a plății cu întârziere a acestui debit din urmă.
Având în vedere cele expuse, instanța urmează să respingă acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Cu privire la suma de 143,73 lei reprezentând taxă de deconectare și demontare contor, instanța reține netemeinicia acestei cereri, reclamanta nefăcând dovada că a suportat astfel de cheltuieli.
Înscrisul denumit bon de mișcare/verificare atestă doar dovada deconectării și nu suportarea de către reclamantă a unor cheltuieli ca urmare a deconectării.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulata de reclamanta . CONSTANTA, .. 89A in contradictoriu cu pârâtul T. S., domiciliat in CONSTANTA, .. 3A, ., .> Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3357,48 lei reprezentând contravaloare energie electrică.
Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2137,05 lei cu titlu de penalități și a sumei de 143,73 lei reprezentând taxă de reconectare, deconectare și demontare contor, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2013.
Președinte Grefier
A. U. M. I.
Red. Jud. A .U./ 26.09.2013 /4.ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Hotărâre din 13-09-2013, Judecătoria CONSTANŢA → |
---|