Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 14765/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 20.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. B. A.
GREFIER: L. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petent P. L. I. cu domiciliul în B., ., ., ., jud. B. în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. BIROUL RUTIER C. cu sediul în C., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 06.09.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 13.09.2013, respectiv 20.09.2013, când după ce a deliberat în secret, conform art. 395 C. proc. civ., instanța a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.06.2013 sub nr._, petentul P. L. I., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul IPJ C., ca prin hotărârea o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ din data de 27.05.2013, exonerarea de la plata amenzii contravenționale cu care a fost sancționat și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
În fapt, petentul contestă situația reținută, în sensul în care nu conducea autoturismul Opel Astra cu nr. de_ pe . . Delfinariu cu viteza de 155 km/h și că nu a prezentat permisul de conducere la solicitarea agenților de poliție.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Intimatul a depus întâmpinare prin care solicita respingerea plângerii întrucât procesul verbal contestat a fost legal întocmit atașând la dosar mai multe înscrisuri doveditoare, după cum urmează: fotografiile surprinse de aparatul radar cu ocazia presupusei contravenții, atestatul agentului constatator, buletin de verificare metrologică, certificat aprobare model, plus transcrierea mecanică a procesului verbal contestat.
La termenul de judecată din 06.09.2013 instanța a încuviințat pentru petent cât și pentru intimat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator instanța constată următoarele:
La data de 27.05.2013, numitul P. L. I. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de . nr._, întrucât ar fi depășit limita legală de viteză permisă in timp ce se deplasa cu autoturismul marca Opel Astra cu nr. de_ pe . . Delfinariu. De asemenea s-a reținut în sarcina sa faptul că nu avea asupra sa permisul de conducere.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal evocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate și din oficiu, și pe cale de consecință instanța constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute limitativ de art. 17 din OG nr. 2/2001, astfel cum s-a statuat prin decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel nu pot fi reținute afirmațiile petentului conform cărora descrierea faptei de către agentul constatator ar fi insuficentă.
Conform procesul verbal petentul a fost sancționat amendă în cuantum de 675 lei pentru depășirea vitezei legale faptă prevăzută de art. 121 alin1. din Ra OUG 195/2002 fiind surprins de aparatul radar deplasându-se cu viteza de 150 Km/h pe . acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 450 lei în temeiul art. 147 alin.1 din același regulament pentru că nu avea asupra sa permisul de conducere.
Astfel referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, instanța constată că încadrarea juridică dată faptei prin raportare la situația de fapt descrisă de agentul constatator, este corectă, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile sunt încadrate în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României – hotararea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol inclusiv cele specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție. În ceea ce privește reglementare în cadrul legislației interne ca procedură administrativă aceea a plângerii împotriva procesului verbal de contravenție, Curtea arată în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. (A. împotriva României)
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficează de toate garanțiile prevăzute de aceasta inclusiv de prezumția de nevinovăție, principiu prin care se evită eventualele abuzuri din partea autorităților. Astfel, ca o consecință, sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar petentul trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
În ceea ce privește constatarea în mod direct a faptei de către agentul constatator, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în cauza A. c. României faptul că în orice sistem legal operează prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu le interzice în principiu, cu condiția ca aceste să respecte anumite limite rezonabile, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus petentul.
Referitor la procesul verbal încheiat de către organele de poliție la data de 27.05.2013, instanța reține că în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, respectiv de un lucrător al poliției rutiere pe baza unor constatări personale, trebuie sa i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt dând efect unei prezumții relative în ceea ce privește legalitatea și temeinicia celor sancționate.
Totodată prin imaginile fotografice depuse la dosar se observă cum marca Opel Astra cu nr. de_ rulează pe drumul public având o viteză de 150 km/h.
De asemenea instanța constată că la dosar au fost depuse toate înscrisurile doveditoare ce sunt necesare pentru a nu exista nici un dubiu cu privire la acuratețea indicării vitezei de aparatul radar și la corectitudinea folosirii acestuia de către lucrătorul de poliție.
În ceea ce privește sancțioanarea pententului pentru că nu avea asupra sa permisul de conducere, instanța apreciază că și această faptă a fost constată personal de agenul constatator și totodată, numitul P. L. a recunoscut acest fapt prin consemnarea formulei ,,Nu am” la rubrica mențiuni.
Pentru aceste motive, instanța consideră că organul constatator a răsturnat sarcina probei, astfel încât petentul trebuie să facă dovada contrarie situației de fapt reținute în procesul verbal, motiv pentru care instanța va analiza dacă numitul P. L. I. a îndeplinit obligația ce îl incumbă.
Petentul prin cererea de contestare a procesului verbal, in mod subiectiv susține că nu avea cum să circule cu o viteză mai mare de 80 - 85 de km/h fără însă a indica probele prin care să fie dovedit acest lucru.
Având în vedere jurisprudența CEDO, respectiv hotărârea A. contra României, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul a fost greșit înțeleasă de acesta în sensul în care, răsturnarea sarcinei probei în dreptul organului constatator, nu înseamnă că este suficient ca cel sancționat să conteste legalitatea sau temeinicia unui proces verbal pentru ca acțiunea să îi fie admisă, ci acesta trebuie să propună probe prin care să conteste în mod pertinent situația de fapt reținută instanța având obligația de a-i asigura în mod real mijloacele procesuale pentru a face acest lucru.
Astfel petentului i-au fost încuviințate toate probele cerute respectiv proba cu înscrisuri. Astfel având in vedere jurisprudența Curții Europene, cum a fost stabilită prin hotărârea N. G. c. României, prezumția de nevinovăție a petentului nu este absolută, fiind obligatoriu însă ca părțile dintr-un proces să beneficieze de mijloace legale, eficiente și concrete pentru aș demonstra nevinovăția, iar instanța a oferit petentului toate garanțiile privitoare la apărare și la un proces echitabil acesta insă mulțumindu-se să depună pe tot parcursul procesului doar un înscris, respectiv cererea de chemare în judecată, fapt pentru care instanța interpretează pasivitatea petentului ca o renunțare tacită și neechivocă la garanțiile oferite de legislație, numitul P. lucian I. asumându-și riscul ca plângerea lui să fie respinsă.
Totodată una din garanțiile CEDO o reprezintă proporționalitatea dintre fapta comisă și sancțiunea aplicată, respectiv cea de sancționare cu amendă contravențională și cu suspendarea dreptului de a conducere, în analizarea căreia instanța va avea în vedere circumstanțele personale ale petentului cât și cele reale ale modului în care a fost comisă contravenția. Astfel instanța reține că petentul este nu este șofer profesionist, iar suspendarea dreptului de a conduce se răsfrânge asupra confortului său, petentul nedesfășurând o activitate lucrativă care să fie în interdependență cu dreptul de a conduce, astfel încât, având în vedere gradul de culpabilitate al reclamantului, a consecințelor ce se puteau produce și a periculozității faptei și a inconștienței acestuia, respectiv conducerea în oraș unui autovehicul cu viteza de 150 de km/h, instanța consideră că sancțiunea aplicării amenzii contravenționale cât și suspendarea dreptului de conducere sunt necesare în vederea disciplinării rutiere a petentului pentru înlăturarea stării de pericol pe care acesta o reprezintă față ceilalți participanți la trafic cât și față de pietoni.
În continuare instanța constată faptul că intervenția petentului în cursul judecății s-a rezumat la depunerea cererii de chemare în judecată prin care petentul contesta situația de fapt reținută în sarcina invocând prezumția de nevinovăție conform jurisprudenței Cedo, neînțelegând că simpla atacare în instanță a unei situații de fapt reținute de un organ al statului echivalează cu anularea procesului verbal. Petentul P. L. I. nu aduce nici un argument în invocarea unor temeiuri legale ce ar conduce la anularea procesului verbal, cum ar fi lipsa cauze de nulitate absolută sau relativă, ci probabil prin completarea unui formular tip, invocând stereotipuri, a decis să sesizeze instanța de judecată, nu pentru a-și demonstra nevinovăția, ci in principal pentru a amâna aplicabilitatea aplicării sancțiunii contravenționale, respectiv a suspendării dreptului de a conduce. Acest lucru denotă împrejurarea că, nici după comiterea faptei, inculpatul nu și-a dat seama de gravitatea acesteia, considerând drumul public drept circuit de viteză punând astfel în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Deși art. 96 alin 1 din OUG 195/2002 stabilește că sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, petentul a decis să sesizeze instanța de judecată prin deturnarea acestei posibilități legitime de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege, introducând cu rea credință o cerere de chemare în judecată vădit netemeinică, cunoscând faptul că se face vinovat de săvârșirea contravențiilor.
În concluzie instanța observă că prin înregistrarea video intimata a demonstrat indubitabil că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, iar acesta nu a putut stabili prin probe pertinente concludente și utilă o altă stare de fapt motiv pentru care instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține procesul verbal drept legal și temeinic.
Conform art. 36 alin. 2 din OG2 /2001, în forma aflată în vigoare la momentul sesizării instanței care prevede că în cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, petentul va fi obligat la plata sumei de 50 de lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de P. L. I. cu domiciliul în B., ., ., ., jud. B. în contradictoriu cu intimata IPJ C. cu sediul în C., jud. C..
Obligă reclamantul la plata sumei e 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. B. A. L. S.
Red.Jud.D.B.A./01.10.2013
Tehn.Red.L.S./ex4/01.10.2013
| ← Fond funciar. Sentința nr. 7980/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 8529/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
