Sechestru judiciar. Încheierea nr. 1624/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 1624/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 126/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
ÎNCHEIEREA NR. Nr. 1624
Ședința publică de la 05 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V. M.
Grefier D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect sechestru judiciar, actiune formulata de reclamanta A. M. domiciliată în Constanta, Al Martisorului, nr. 6, .. A, ., în contradictoriu cu pârâtul G. S. domiciliat în Constanta, ., ..
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezintă pârâtul reprezentat de avocat Bugală R. ionut, conform delegatiei de la dosar, lipsind reclamanta.
Procedura este legal indeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedintă, după care:
Prenzeta cerere este timbrată cu taxa de timbru de 10 lei, conform chitantei nr._/27.12.2012 și timbru judiciar de 0,3 lei.
Apărătorul pârâtului invederează că nu i-a fost comunicată copia actiunii, însă a luat cunostintă de continutul acesteia, de la dosar. Depune la dosar act de adjudecare încheiat la 08.01.2013 în dosarul de executare nr. 597 al B. O. S..
În probatoriu, solicită încuviintarea probei cu înscrisurile depuse.
În conformitate cu disp.art. 167 C.pr.civ., încuviintează pentru ambele părti proba cu înscrisuri, ca fiind utilă, concludentă și pertinentă în solutionarea cuazei.
În conformitate cu disp.art. 150 Cod procedură civilă, instanta constata cauza in stare de judecata si acordă cuvântul pe cerera de sechestru.
Apărătorul pârâtului solicită respingerea cererii, fără cheltuieli de judecată. Arată că titltuirle care au stat la baza executării silite sunt sentința judecătorească din 2009. Invocă disp.art. 570 alin.2 C.pr.civ.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 03.01.201, sub nr._, reclamanta A. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. S. instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului situat în municipiul C., ., ., . pazei bunului pus sub sechestru către reclamantă.
În motivare aceasta a arătat că prin procesul verbal de licitație încheiat în data de 03.12.2012 în dosarul de executare silită nr. 597/2010 al B. O. S., în care reclamanta are calitatea de debitoare iar Asociația de proprietari FD25 calitatea de creditoare, pârâtul G. S..
Apreciază reclamanta că este necesară măsura instituiriisechestrului judiciar având în vedere existența pe rolul Judecătoriei C. a dosarului civil nr._/212/2012 care discută executarea silită asupra bunului imobil mai sus arătat.
În drept reclamanta s-a întemeiat pe dispozițiile art. 598 C.proc.civ.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat prin apărător ales și a pus concluzii de respingere a cererii ca neîntemiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 598 C.proc.civ.: „Ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.”
Din aceste dispoziții, se desprinde faptul că existența unui proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, reprezintă o condiție de admisibilitate a cererii încuviințare a sechestrului judiciar. Cererea înregistrată în dosarul nr._/212/2012 pe care se întemeiază reclamanta este o contestație la executare ce are ca obiect anularea executării silite pornite de Asociația de proprietari FD25 împotriva reclamantei-debitoarei.
Contestația la executare este un mijloc procedural, special creat pentru procedura de executare silită prin care se obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare, care nu se încadrează în acțiunile limitativ prevăzute în textul mai sus menționat în cazul cărora se poate solicitat încuviințarea acestei măsuri asiguratorii.
Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea formulată de reclamanta A. M. în contradictoriu cu pârâtul G. S., privind încuviințarea sechestrului judiciar, ca inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 598 C.proc.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta A. M. domiciliată în Constanta, Al Martisorului, nr. 6, .. A, ., în contradictoriu cu pârâtul G. S. domiciliat în Constanta, ., .. A, ., J. C., ca neîntemeiată.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.02.2013.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
Red.jud. – MVM – 14.02.2013
Tehnred.gref. – DR -15.02.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 8529/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 5102/2013. Judecătoria... → |
---|