Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-07-2013 în dosarul nr. 14652/212/2012*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civila Nr._/2013

Ședința publică din 15.07.2013

PREȘEDINTE: A. U.

Grefier: M. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . SRL - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CONTINVEST INSOLVENTA SPRL și pe intimat A. N. A VĂMILOR-DIRECTIA REGIONALĂ VAMALĂ, având ca obiect plângere contraventionala .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 10.07.2013, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 260 alin 1 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 15._ când s-a pronunțat .

INSTANȚA,

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 11.06.2012 sub nr._/212/2012, petenta . SRL . prin lichidator judiciar CONTINVEST INSOLVENTA SPRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR – DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C., anularea procesului verbal de contravenție ./200 nr._/09.12.2011.

În motivarea cererii, petentul a invocat nelegalitatea procesului verbal de contravenție arătând că în mod greșit s-a reținut că reprezentantul legal al societății petente este C. C. I., întrucât la data încheierii procesului verbal de contravenție, se dispusese deschiderea falimentului fiind numit lichidator judiciar Continvest Insolventa SPRL, acesta fiind reprezentantul legal

Totodată, se menționează că societatea petentă reprezentată de C. I. nu poate fi subiect activ al contravenției.. Astfel, se arată că inspectorii DJAOV au solicitat prezentarea documentelor unei persoane care nu mai avea drept de administrare a societății petente și care, prin prisma acestui aspect, nu mai avea obligația de a prezenta documentele solicitate.

Întreaga corespondență despre care se face vorbire în procesul verbal atacat și în anexa acestuia a fost expediată la sediul societății din loc. O. și la domiciliul fostului administrator C. C. I..

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și Legea nr. 85/2006.

Cu privire la temeinicie se invocă faptul că intimata a solicitat prezentarea documentelor unei persoane care nu mai avea drept de administrare a societății petente și care, prin prisma acestui aspect, nu mai avea obligația de a prezenta documentele solicitate.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

Prin sentința civilă nr._/07.11.2012 instanța a admis excepția tardivității plângerii contravenționale și a respins cererea ca tardivă.

Prin decizia civilă nr. 755/RCA din data de 15.05.2013, Tribunalul C. a casat în tot sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași sentințe, cauza fiind înregistrată pe rolul judecătoriei la data de 07.06.2013 sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ./200 nr._/09.12.2011, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 25.000 lei, reținându-se, în esență, că pe parcursul verificărilor efectuate al sediul social începând cu data de 08.11.2011 nu a prezentat reprezentanților legali ai intimatei documentele financiar-contabile privind evidența produselor accizabile, fapta fiind prevăzută de art. 56 din OG nr. 92/2003.

În anexa acestui proces verbal se menționează că în vederea punerii la dispoziție a documentelor financiar-contabile ce au stat la baza înregistrării produselor accizabile în evidențele contabile ale societății, solicitate pe parcursul efectuării verificărilor a fost stabilită de comun acord cu reprezentantul legal al societății, respectiv administratorul acesteia, data de 05.11.2011 în vederea prezentării documentelor solicitate. Având în vedere faptul că la data de 15.11.2011, urmare a deplasării membrilor echipei mobile la sediul social al societății, administratorul societății nu a pus la dispoziție documentele solicitate, justificând telefonic faptul că se află în arhiva societății, acesta aflându-se plecat în localitate, în data de 18.11.2011 intimata a comunicat o invitație în vederea prezentării în termen de 5 zile de primirea acesteia la sediul intimatei cu documentele solicitate.

Prin sentința civilă nr. 5824/24.10.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ s-a dispus . societății debitoare și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar CONTINVEST INSOLVENTA SPRL.

Se reține prin urmare că săvârșirea contravenției a fost reținută raportat la neprezentarea acestor documente financiar-contabile de către administratorul C. C. I..

Însă, în baza sentinței menționate și a dispozițiilor din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 25 li. B (lichidatorul judiciar conduce activitatea debitorului), se reține că persoana căreia i-au fost solicitate aceste documente financiar contabile - administrator C. C. I. nu mai era reprezentant al societății.

Cu alte cuvinte, intimata a sancționat societatea petentă fără a-i aduce la cunoștință obligația de a depune documentele financiar-contabile, din moment ce în acest sens nu a notificat lichidatorul judiciar desemnat prin sentința civilă mai sus amintită.

În acest sens se reține că invitația în vederea prezentării documentelor a fost comunicată la adresa sediului societății pe numele administratorului C. C. I. la data de 23.11.2012 (file 37-41) și nu lichidatorului judiciar al acesteia, singurul a cărui conduită în sensul refuzului de a prezenta documentele putea angaja răspunderea contravențională.

Pentru motivele menționate, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulata de petenta . SRL - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CONTINVEST INSOLVENTA SPRL in contradictoriu cu intimata A. N. A VĂMILOR-DIRECTIA REGIONALĂ VAMALĂ

Anulează procesul verbal de contravenție ./200 nr. 333/09.12.2011 încheiat de intimată.

Exonerează petenta de plata sancțiunii amenzii în cuantum de 25.000 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.07.2013.

Președinte Grefier

A. U. M. I.

Red. Jud. A .U./ 28.10.2013 /4.ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA