Plângere contravenţională. Sentința nr. 7936/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7936/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 670/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
SENTINTA CIVILA NR. 7936/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.06.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. M. D.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala A/2009 NR_/17.12.2012, acțiune formulata de petent . sediul in CONSTANTA, ., J. C. in contradictoriu cu intimat D. G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI cu sediul in sector 5, București, .. 88 .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2013. Susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, incheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 03.06.2013, când s-a dat următoarea soluție.
I N S T A N T A
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata la data de 11.01.2013, pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr._, petenta S.C. Argos S.A. a solicitat, in contradictoriu cu intimata D. G. de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ./2009 nr._ din 17.12.2012.
In fapt, petenta a aratat, in esenta, ca fapta nu a fost savarsita cu vinovatie avand in vedere ca in perioada 16.09.2011 – 24.07.2012 administratorilor legali le-a fost interzis accesul in sediul societatii, ceea ce a determinat imposibilitatea exercitarii atributiilor legale. Aceasta imposibilitatea a fost facuta publica prin rapoartele curente publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucuresdti, administratorii au efectuat toate demersurile legale pentru a intra in sediul societatii si, ulterior, de a incheia contracte de audit pentru auditarea situatiilor financiare. De asemenea, au fost solicitate controale din partea autoritatilor competente in materie fiscala.
In drept, petenta a invocat dispozitiile O.G. nr. 2/2001.
In sustinerea plangerii, petenta a depus inscrisuri in copie.
Plangerea impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei este scutita de taxa judiciara de timbru in temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor. Conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.
Intimata, legal citata, a depus, la data de 25.03.2013, prin serviciul registratura, intampinare prin care a solicitat respingerea ca nefondata a plangerii.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand probele si sustinerile partilor din dosar, instanta retine urmatoarele:
In fapt:
Prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor A/2009 nr._ din 17.12.2012, s-a retinut ca petenta nu a depus in termenul scadent prevazut de lege a raportarii contabile la data de 30.06.2012, fapta savarsita fiind prevazuta de art. 41 pct. 8 din Legea nr. 82/1991 si sanctionata de art. 42 alin. 1 din acelasi act normativ, pentru care i s-a aplicat amenda in valoare de 4500 lei.
In drept:
Art. 41 pct. 8. din Legea nr. 82/1991 – Legea contabilitatii (forma in vigoare la data de 17.12.2012): Constituie contraventie urmatoarele fapte: nedepunerea, potrivit prezentei legi, a situatiilor financiare anuale, a situatiilor financiare anuale consolidate, precum si a raportarilor contabile;
Art. 42 (1) din Legea nr. 82/1991 – Legea contabilitatii (forma in vigoare la data de 17.12.2012): Contraventiile prevazute la art. 41 se sanctioneaza cu amenda, dupa cum urmeaza: cea prevazuta la pct. 8, cu amenda de la 2.000 lei la 5.000 lei.
Aprecierea instantei
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal atacat
Instanta constata ca petenta nu a invocat nici una din situatiile de nulitate relativa a procesului verbal prevazute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 si urmeaza sa aprecieze legalitatea actului atacat numai prin prisma dispozitiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care instituie cazurile de nulitate absoluta, a caror constatare revine si instantei din oficiu.
Conform art. 17, lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Din analiza procesului verbal, instanta constata ca acesta contine toate mentiunile prevazute prevazute de art. 17.
Cu privire la temeinicia procesului verbal atacat
Cu privire la sarcina probei in materie contraventionala, instanta retine ca O.G. nr. 2/2001 prevede ca instanta dispune citarea martorului asistent, a celor mentionati in plangerea contraventionala, a persoanei care a facut plangerea. De asemenea, instanta „administreaza probele necesare”, adica orice probe pertinete si concludente, conform art. 167 alin. 1 C.proc.civ.. Avand in vedere dispozitiile art. 47 din O.G. nr. 2/2001 – „Dispozitiile prezentei ordonante se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civil.” – si caracterul mixt al probelor, in materie contraventionala sunt aplicabile atat reglementarile de drept procesual civil privind admisibilitatea, administrarea si aprecierea probelor, cat si cele de drept substantial, art. 1169 – 1206 C.civ..
Deoarece O.G. nr. 2/2001 nu contine dispozitii exprese privind valoarea probanta a procesului verbal de contraventie, raportat la caracterul acestuia de act administrativ, rezulta ca acesta se bucura de prezumtia de legalitate, conform principiilor generale din dreptul administrativ.
Coroborand aceasta prezumtie de legalitate cu regula stabilita de art. 1169 c.civ., sarcina probei apartine petentei, care avea obligatia de a propune si administra probe care sa dovedeasca netemeinicia celor retinute de agentul constatator in procesul verbal de contraventie.
Aceasta concluzie este conforma si interpretarii Curtii Europene a Drepturilor Omului in materia prezumtiei de nevinovatie sub aspectul sarcinii probei. Astfel, s-a stabilit ca art. 6 par. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu interzice existenta unor prezumtii de fapt sau de drept (Salabiaku impotriva Frantei, 1988), in reglementarea unor asemenea prezumtii, fiind insa necesara respectarea proportionalitatii intre mijloacele folosite si scopul legitim urmarit (Janosevic impotriva Suediei).
In speta de fata, instanta retine ca petenta nu sustine ca fapta nu exista, invocand lipsa vinovatiei avand in vedere imposibilitatea exercitarii de catre administratori a atributiilor legale.
Raportat la acest motiv, instanta apreciaza ca este vorba despre o cauza de inlaturare a vinovatiei, respectiv cazul fortuit.
Una din trasaturile esentiale ale contraventiei este vinovatia, care poate fi inlaturata daca este incident unul din cazurile expres prevazute de art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 11 alin. 1 din O.G. nr.2/2001, ˝Caracterul contraventional al faptei este inlaturat in cazul legitimei aparari, starii de necesitate, constrangerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum si infirmitatii, daca are legatura cu fapta savarsita.˝
Pentru a analiza daca circumstantele expuse de petenta pot fi incluse in notiunea de ˝caz fortuit˝, instanta va avea in vedere dispozitiile art. 47 C. penal - Cazul fortuit - Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, al carei rezultat este consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta.
O fapta se considera savarsita in caz fortuit, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
- rezultatul socialmente periculos al faptei sa fie consecinta interventiei unei imprejurari straine de vointa si constiinta faptuitorului
- intre imprejurarea neprevazuta si rezultatul produs trebuie sa existe legatura de cauzalitate; daca nu exista legatura de cauzalitate in sensul ca rezultatul s-ar fi produs ca urmare a actiunii sau inactiunii faptuitorului si fara interventia neprevazuta a energiei straine, nu exista caz fortuit.
- faptuitorul sa fi fost in imposibilitate de a prevedea interventia imprejurarii ( fortei straine) care a produs rezultatul. Imprevizibilitatea se refera la interventia imprejurarii, a momentului de aparitie al acestei imprejurari si nu la rezultatul care poate fi in genere previzibil. Prin imposibilitatea de prevedere a interventiei imprejurarii straine care produce rezultatul, cazul fortuit se deosebeste de lipsa de vinovatie generata de situatia subiectiva a faptuitorului unde neprevederea poarta asupra rezultatului actiunii sau inactiunii lui, se datoreaza limitelor sale, de cunoastere (subiective).
Instanta apreciaza ca, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse de petenta, nedepunerea raportarii contabile este rezultatul situatiei rezultate din contestarea calitatii de administrator, deoarece raportarea contabila nu poate fi depusa la organul fiscal decat semnata de reprezentantul legal al societatii. Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, Raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele prevazute la art. 1 alin. (1)-(4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii respective.
Savarsirea contraventiei ar fi fost posibila si in lipsa contestarii calitatii de administrator, prin omisiunea depunerii raportarii de catre societate. Insa, daca nu s-ar admite ca exista legatura de cauzalitate ar insemna ca vinovatia nu poate fi inlaturata niciodata in cazul constatarii contraventiilor la regimul juridic al contabilitatii, ceea ce nu poate fi admis pentru egalitate de tratament cu celelalte categorii de contravenienti.
In mod evident, societatea, prin reprezentantul sau legal, nu putea sa prevada ca va fi contestata legitimitatea exercitarii functiei si nici momentul declansarii demersurilor de inlaturare din functie a administratorilor.
F. de considerentele expuse anterior, instanta considera ca sunt indeplinite conditiile privind existenta cazului fortuit si, prin urmare, va constata ca fapta nu a fost savarsita cu vinovatie, si va admite plangerea, anuland procesul verbal de contraventie atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite plangerea formulata de petent . sediul in CONSTANTA, ., J. C. in contradictoriu cu intimat D. G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI cu sediul in sector 5, București, .. 88 ..
Anuleaza procesul verbal de constatare a contraventiei ./2009 nr._ emis la data de 17.12.2012 de D. G. de Administrare a Marilor Contribuabili.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la data comunicarii.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 03.06.2013.
P., GREFIER,
R. M. D. R. GALIU
Red. jud. R.M.D./4ex/08 Octombrie 2013
Gref. R..G./14.10.2013/emis 2 comunicari .
← Pretenţii. Sentința nr. 4153/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|