Plângere contravenţională. Hotărâre din 18-03-2013, Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 25610/212/2012
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 martie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petenta . SRL cu sediul în CONSTANTA, ., J. C., în contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE CONSTANTA cu sediul în CONSTANTA, ., J. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul petentei, Serpedin Ruya în baza delegației depusă la dosar, lipsind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință .care învederează următoarele:
Instanța procedează la verificarea identității și calității reprezentantului petentei care se legitimează cu CI . nr._.
Având cuvântul pe probe, reprezentantul petentei solicita încuviințarea probei cu inscrisuri.
În baza art. 167 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind probe de administrat, cereri de formulat, constatand cauza în stare de judecata, instanța acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Reprezentantul petentei solicita admiterea exceptiei prescripției aplicarii sancțiunii și admiterea plangerii cu consecința anularii procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ; în subsidiar solicita inlocuirea amenzii cu avertisment.
Instanța, în temeiul disp. art. 150 C.pr.civ. constată închise dezbaterile și amână pronunțarea la data de 18 martie 2013, până la care părțile au posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2013.
P., GREFIER,
D. E. A. C. M.
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3883
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18 martie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petenta . SRL cu sediul în CONSTANTA, ., J. C., în contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE CONSTANTA cu sediul în CONSTANTA, ., J. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in data de 11 martie 2013, fiind consemnate in Încheierea de ședință de la acea data, care face corp comun cu prezenta Hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 18 martie 2013 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ petenta a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2011 nr._/03.10.2012, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În susținerea plângerii arată că a omis depunerea declarațiilor în cauză, fapta nefiind efectuată cu intenția de a eluda legislația în vigoare, declarațiile fiind aferente obligațiilor salariale lunare cu sume de plată de 282 lei și 1332 lei. Precizează că întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost făcută la solicitarea societății pentru a depune și încărca în baza de date declarațiile lipsă, organul fiscal refuzând să facă aceasta fără a întocmi proces-verbal de constatare.
În drept invocă disp. art. 1, 7, 5, 13 din OG 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
Se arată că urmare a verificării respectării disp. art. 81 din OG 92/2003, a constat că petenta nu depus în termenul legal declarațiile lunare formular 100 și 102 privind obligațiile de plată la bugetul de stat aferente lunii august 2009.
Precizează că societatea avea obligația depunerii declarațiilor formular 100 și 102 pentru luna august 2009 până la data de 25 a lunii următoare.
În drept, prin întâmpinare, intimata a invocat prevederile art. 219 alin 1 lit. b și art. 81 din Codul de procedură fiscală, ale 115 - 118 C.proc.civ.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .> A/2011 nr._/03.10.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.219 alin.1 lit.d din OG nr. 92/2003, în sarcina sa reținându-se nedepunerea declarațiilor 100 și 102 aferente lunii august 2009.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din OG nr.2/2001, astfel că nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului contestat.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că prin plângerea formulată petenta a recunoscut că nu a depus declarațiile, susținând că a fost doar o omisiune.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța apreciază că amenda contravențională aplicată nu respectă dispozițiile art.21 alin.3 din același act normativ, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Astfel, instanța apreciază că sancțiunea aplicată, deși a fost stabilită într-un cuantum situat între limitele legale, nu este proporțională cu gradul de pericol social produs prin săvârșirea faptei contravenționale, luând în considerare și faptul că nedepunerea declarațiilor a vizat o singură lună, respectiv august 2009, sancțiunea avertismentului fiind apreciată ca suficientă pentru corijarea conduitei petentei.
Pentru considerentele arătate instanța urmează să admită în parte plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate petentei cu avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petenta . SRL cu sediul în CONSTANTA, ., J. C., în contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE CONSTANTA cu sediul în CONSTANTA, ., J. C..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate petentei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2011 nr._/03.10.2012 cu avertisment.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.03.2013.
P., GREFIER,
D. E. A. C. M.
Red.jud.DEA 23.05.2013 2345678910 comunicari astăzi, . / 2013
Dosar civil_
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
., C.
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
NR. ./24.11.2015 00:58:27
C E R T I F I C A T
Se certifică prin prezentul că prin hotărârea de pronunțată la data de 18 martie 2013 de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, acțiune formulată de petenta . SRL cu sediul în CONSTANTA, ., J. C., în contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE CONSTANTA cu sediul în CONSTANTA, ., J. C., având ca obiect plângere contravențională, s-a dispus:
Admite în parte plângerea formulată de petenta . SRL cu sediul în CONSTANTA, ., J. C., în contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE CONSTANTA cu sediul în CONSTANTA, ., J. C..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate petentei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2011 nr._/03.10.2012 cu avertisment.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.03.2013.
Eliberăm prezentul certificat la cererea petentei fiindu-i necesar la nevoie.
Prezentul certificat s-a timbrat cu suma de 1 leu cf. chitanței nr._/PJ/05 aprilie 2013 și timbru judiciar de 0,15 lei.
GREFIER ȘEF SECȚIE CIVILĂ, GREFIER,
M. Ț. C. M.
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 12/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6709/2013.... → |
---|