Pretenţii. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-07-2013 în dosarul nr. 3155/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 29.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M.
GREFIER: Ș. F. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari AV22, cu sediul în C., .. 12, .. C., și pe pârâții S. N. și pe D. F., domiciliați în C., Al. Egretei, nr. 12, ., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.07.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 22.07.2013, apoi la data de 29.07.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.02.2013, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI AV 22 a solicitat obligarea pârâților S. N. și D. F., la plata sumei de 4321,96 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere neachitate aferente perioadei iunie-decembrie 2012 în cuantum de 3805,16 lei și penalități de întârziere RADET aferente perioadei respective în cuantum de 516,80 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții, în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 22, nu și-au mai achitat cotele de întreținere din luna decembrie 2011.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230/2007.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: listele de plată aferente perioadei decembrie 2011-decembrie 2012( filele 3-15), notificare( fila 16) și facturi fiscale( filele 18-24).
Cererea formulată de asociația de proprietari este scutită de la plata taxelor de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.
În ședința publică din 25.03.2013, reclamanta a depus o cerere modificatoare, însoțită de înscrisuri doveditoare( filele 29-36), arătând că în urma efectuării unor plăți de către pârâți, cuantumul pretențiilor s-a redus astfel: restanțe cote de întreținere – 1399,60 lei și penalități - 43,22 lei, în total 1447,51 lei.
În ședința publică din 20.05.2013, reclamanta a depus o nouă cerere modificatoare, precizând că în urma unor noi plăți efectuate de către pârâți( conform chitanțelor de la fila 55), debitul restant este în cuantum de 1261,41 lei.
În ședința publică din 17.06.2013, reclamanta a depus încă o cerere modificatoare, precizând că s-a mai achitat o valoare de 400 lei, iar debitul restant este în cuantum de 861, 42 lei aferent perioadei decembrie 2012-februarie 2013.
Deși legal citați, pârâții nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.
La termenul din data de 15.07.2013, instanța încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Din oficiu, au fost trimise adrese și obținute relații de la Oficiu de cadastru și Publicitate Imobiliară C.( filele 42-49) și de la Serviciul Public de Taxe și Impozite C.( fila 50).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Pârâții S. N. și D. F. sunt proprietari ai imobilului situat în C., .. 12, ., . află în structura de organizare a ASOCIAȚIEI DE P. AV 22, astfel cum rezultă din extractul de carte funciară, atașat la dosar.
În această calitate de proprietari, pârâții au beneficiat de serviciile prestate prin intermediul Asociației de proprietari și aveau obligația corelativă de a plăti lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, astfel cum impun prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007.
Din înscrisurile atașate la dosarul cauzei, respectiv listele de plată aferente perioadei iunie-decembrie 2012, coroborate cu restul înscrisurilor de la dosar, printre care și chitanțele de plată atașate, reiese că pârâții au acumulat o datorie către asociație în valoare de 861, 42 lei reprezentând contravaloarea debitului acumulat la întreținere în perioada decembrie 2012-februarie 2013 și contravaloarea penalităților de întârziere aferente aceleași perioade.
Având în vedere cele menționate anterior, instanța constată că reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe împotriva pârâților, aceștia din urmă având obligația de a proba executarea obligației de plată care le incumbă. Or, instanța constată că pârâții nu au făcut dovada îndeplinirii obligației în discuție.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, având în vedere dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 230/2007, instanța va admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI AV 22 împotriva pârâților S. N. și D. F. și îi va obliga pe aceștia la plata sumei de 861, 42 lei, reprezentând contravaloarea debitului acumulat la întreținere în perioada decembrie 2012-februarie 2013 și contravaloarea penalităților de întârziere aferente aceleași perioade.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI AV22, cu sediul în C., .. 12, .. C. în contradictoriu cu pârâții S. N. și pe D. F. ambii domiciliați în C., Al. Egretei, nr. 12, ., județul C..
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 861,42 lei reprezentând restanță cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente pentru perioada decembrie 2012-februarie 2013.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. A. M. Ș. F. C.
Red.Jud.A.A.M.5ex.04.09.2013
Tehnored.Ș.F.C.04.09.2013
3com.04.09.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8658/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|