Acţiune în constatare. Sentința nr. 8989/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8989/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 23088/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 8989
Ședința publică din 10.09.2014
Completul compus din:
Președinte: M. R.
Grefier: M. D.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, acțiune formulată de reclamanții L. M. domiciliat în C., . și T. M. domiciliată în sat Siminoc, ., oraș M., jud. C. în contradictoriu cu pârât ORAȘUL M. PRIN PRIMAR.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din data de 03.09.2014 și au fost consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, cand instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.09.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :
Prin actiunea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 12.09.2012 sub nr_, asa cum a fost precizata, reclamantii L. M. si T. M. au chemat in judecata pe parata ORASUL M. PRIN PRIMAR pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate ca au dobandit, ca efect al prescriptiei achizitive, dreptul de proprietate asupra imobilului –teren, in suprafata de 2712 mp, situat in satul Siminoc . oras M. judet Constanta.
In motivarea actiunii se arata ca incepand cu anul 1960 autorii reclamanților L. I. si L. D., au stăpânit fara acte suprafața de teren de 2712mp,situat in sat Simonoc, ., oras M., jud.Constanta,pe care si-au edificat o casa de locuit.Dupa decesul parintilor,reclamantii au continuat sa stăpâneasca imobilul achitând toate taxele si impozitele.
Prin vanzare-cumparare, unul dintre cei trei copii ai defunctilor soti L., numitul L. I., a transmis dreptul de proprietate dobândit prin moștenire asupra cotei de 1/3 către fratele sau reclamantul L. M..
Se mai arata ca, de la momentul intrării in posesie si pana in prezent terenul in totalitatea lui a fost ingradit si a fost stăpânit in mod continuu,netulburat, public, si sub nume de proprietar.
Totodata, dupa decesul părinților in anul 1990 succesorii acestora, L. M., L. I. si T. M. au dezbătut succesiunea in masa succesorala a defuncților fiind cuprinsa suprafața de teren de 250mp alături de construcția edificata, fara autorizație de construire. De asemenea, la data de 31.10.2006, reclamanții au solicitat instanței de judecata sa constate ca au dobândit pe calea prescripției achizitive dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 312mp din întreaga suprafața deținuta. Instanța Judecătoriei Constanta a admis acțiunea prin s.c_/2007 .
In drept au fost invocate dispozitiile art. 1837,1846,1847,1890 C.c coroborate cu art.l 11 C.p.c.
S-au depus la dosarul cauzei de catre reclamant inscrisuri.
Instanta din oficu a dispus emiterea unor adrese catre OCPI, catre Primaria M. in vederea inaintarii situatiei juridice a imobilului si catre SPITVBL M. in vederea inaintarii istoricului de rol fiscal.
S-au depus la dosar relatiile solicitate de la OCPI (fila 19 din care rezulta ca imobilul nu are carte funciara deschisa), siuatia juridica a terenului (fila 34), istorcul de rol fiscal (fila 20).
Parata legal citata nu au formulat intampinare si nu a solicitat probe in aparare .
La termenul de judecata din data de 27.02. 2013 cand s-au discutat probele instanta a incuviintat pentru reclamanti proba cu 2 martori si proba cu expertiza.
Au fost audiati martorii C. M., Vladoi G. ,ale caror declaratii au fost consemnate si atasate la dosar.
S-a depus la dosar raportul de expertiza topografica efectuat de catre expert D. D. (filele 44-49),la care nu s-au formulat obiectiuni,raportul de expertiza tehnico imobiliara efectuat de expert Buhanita S. (filele 82-85), la care nu s-au formulat obiectiuni.
Analizand cauza in raport cu probele administrate instanta retine urmatoarele:
In fapt, potrivit certificatul de mostenitor nr. 158/26.02.1990 (fila 5) de pe urma defunctului L. D. au ramas ca mostenitori L. I., T. M., L. M. in calitate de fii fiecare cu o cota de 1/3 din masa succesorala. Prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr._/1991 la notariatul de Stat Judetean Constanta (fila 6) unul din cei trei mostenitori L. I. vinde reclamantului L. M. cota sa de 1/3 din suprafata de 2400 mp aflata in indiviziune, teren situat in satul Siminoc ., pe teren neexistand acte de proprietate astfel ca vanzarea a vizat practic cota sa de 1/3 din masa succesorala(existant mentiune exprese pe contract in sensul ca defunctii parinti nu au detinut acte de proprtietate).
Prin sentinta civila nr_/10.09.2007 pronuntata de Judecatoria Constanta in cadrul dosarului nr_ (fila 7) s-a admis actiunea civila formulata de reclamantii L. M. și T. M. în contradictoriu cu pârâtul ORASUL BASARABI PRIN PRIMAR si s-a constatat ca reclamantii au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 312 mp situat in . jud Constanta având urmatoarele vecinatati N –C. T. si G. E., E- . G. si N. C. si S-Vladoi G., identificat in rapotul de expertiza intocmit de expert M. V..
In considerentele sentintei se retine cu putere de lucru judecat ca incepând cu anul 1960 parintii reclamantilor, numitii L. I. si L. D. au intrat in stapânirea unei suprafete de teren situata in Oras Basarabi . pe care l-au imprejmuit încă din anul 1960, potrivit depozitiilor martorilor audiati in cauza, gardul pastrându-si configuratia până in prezent ca si la data realizarii.
Din cuprinsul raportului de expertiza întocmit de expert M. V. reiese ca suprafata de teren ocupata de autorii reclamantului era de 312 mp având o valoare de_ lei.
Dupa decesul parintilor sai, reclamantii au continuat posesia anterior inceputa si au edificat pe terenul respectiv o constructie cu regim parter plus etaj, cu o suprafata construita de 142 mp .
Din relatiile inaintate de catre OCPI Constanta (fila 19) rezulta ca imobilul situat in . . nu figureaza cu carte funciara deschisa.
Din istoricul de rol fiscal (fila 20) rezulta ca la adresa . . in registrul fiscal au figurat incepand din anul 1971 parintii reclamantilor, L. D. si I. cu suprafete intre 2000 si 2400 mp, iar apoi din anul 1992 figureaza reclamantii cu suprafata de 2400 mp iar din anul 2007 cu 2712 mp.
Reclamantii au început a poseda imobilul dupa decesul parintilor lor L. D. si
I.. Din momentul dobândirii imobilului si pana in prezent, reclamantii au exercitat o posesie continua, neîntrerupta si netulburata, publica si sub nume de proprietar. De asemenea, reclamantii au plătit impozitele si taxele aferente imobilului.
Aceleași calitati îndeplinește si posesia exercitata de L. D. si I., autoarea reclamantilor, cu a cărei posesie reclamantii înțeleg sa isi unească posesia, in vederea invocării uzucapiunii de 30 de ani.
Instanta va admite cererea, astfel cum a fost precizata in contradictoriu cu Orasul M. prin Primar .
Pentru a decide astfel, instanța a avut in vedere următoarele argumente:
Uzucapiunea este acel mod de dobândire a dreptului de proprietate, prin exercitarea unei posesii neîntrerupte, in termenul si in condițiile prevăzute de lege.
Deci, uzucapiunea constituie nu numai un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, așa cum prevede art.1837 C.civ., dar si o sancțiune împotriva pasivității fostului proprietar care s-a desesizat de bunul sau si s-a dezinteresat timp îndelungat de acesta, lăsându-l sa se afle in posesia altei persoane, care s-a comportat cu el ca un proprietar.
Prin urmare, in cadrul acțiunii in dobândirea dreptului de proprietate, prin efectul uzucapiunii nu se poate face abstracție de adevăratul proprietar, acesta fiind cel care are interesul sa invoce aparari de fond, prin care sa paralizeze efectele juridice ale uzucapiunii.
Întrucât parata nu s-a prezentat in fata instanței si nu a formulat niciun fel de aparari, instanța apreciază ca aceasta este o prezumție simpla in sensul ca aceasta nu contesta dobândirea dreptului de proprietate de către reclamanta, prin efectul uzucapiunii.
Cat privește fondul cauzei, așa cum am arătat mai sus, potrivit art.1837 C.civ., prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea, iar potrivit art.1846 alin.1 C. civ., orice prescripție este fondata pe faptul posesiunii. Pentru a putea prescrie se cere, in lipsa unui just titlu, o posesiune utila pe o perioada de cel puțin 30 de ani, utilitatea posesiei apreciindu-se in funcție de calitățile prevăzute in art.1847 C.civ..
In cauza, instanța constata ca in particular, în materia joncțiunii posesiilor obiectul raportului juridic special care se stabilește între autor și posesorul subsecvent se concretizează în primul rând prin conduita acestuia din urmă, care se manifestă prin acțiunile sale exterioare (ce alcătuiesc elementul corpus), sub imboldul animo domini, dar și prin conduita autorului, care permite, prin acțiunea sa, noua preluare în posesie a imobilului,în urma unei manifestări deliberate de voință.
Este cunoscut faptul că există două elemente constitutive ale posesiei, respectiv corpus și animus, acesta din urmă fiind elementul psihologic, subiectiv constând în intenția de a se comporta ca un adevărat titular al dreptului de proprietate.
Elementul animus, reprezintă voința persoanei de a se comporta față de un lucru aflat în posesia sa și când cel în cauză ar avea asupra lui dreptul de proprietate, de servitute, etc. care corespunde acelei posesii.
Actele materiale ale posesiunii ( ocuparea, exploatarea, stăpânirea etc) nu sunt prin ele însele semnificative în acest sens. D. atitudinea mentală a autorului lor, faptul că acesta are în vedere afirmarea dreptului său real asupra lucrului este cea în virtutea căruia sunt săvârșite actele de posesie.
Instanța retine ca reclamantii, ca posesori actuali ai imobilului teren situat in intravilanul satului Siminoc, au făcut dovada celor doua elemente ale posesiei, corpus si animus, a utilitatii posesiei sale si, reținând ca acestia au interes sa uzeze de facultatea joncțiunii posesiei pe care au exercitat-o cu cea a autorilor lor, L. D. si I., constata îndeplinita si condiția duratei prevăzute de art.1890 C.civ., prin unirea posesiilor reieșind o posesie de 30 de ani.
Astfel, instanța retine ca autorii reclamantilor a intrat in posesia terenului in 1960, teren ce face parte din domeniul privat al unitatii administrativ teritoriale, iar din acest moment opereaza, in baza art.1850 C.civ., prezumția de continuitate si neîntrerupere a posesiei in favoarea reclamantului, prezumție întărita de depoziția martorilor audiati in cauza, numitii C. M.,Vladoi G. declarații care atesta, de asemenea, si faptul ca atât posesia reclamantului, cat si cea exercitata de autoarii lor a fost netulburata, publica si sub nume de proprietar. Acest fapt este atestat si prin plata impozitelor si taxelor.
Cu privire la suprafața terenului pentru care se invoca prescripția achizitiva, instanța retine din concluziile si anexele raportului de expertiza efectuat in cauza, ca aceasta este de 2712 mp, fiind situat in satul Siminoc . oras M. Judetul Constanta, identificat prin raportul de expertiza topografica pe care instanta il omologheaza, cu urmatoarele vecinatati:
- la N – G. E. si E. V.
- la S – Vladoi G.
- la E – .> - la V – Rau G. si N. C.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții L. M. domiciliat în C., . și T. M. domiciliată în sat Siminoc, ., oraș M., jud. C. în contradictoriu cu pârât ORAȘUL M. PRIN PRIMAR.
Constată că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 2712 mp situat în sat Siminoc, ., oraș M., identificat prin raportul de expertiză topografică pe care instanța îl omologhează, cu următoarele vecinătăți:
- la N – G. E. si E. V.
- la S – Vladoi G.
- la E – .> - la V – Rau G. si N. C., prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 10.09.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. R. M. D.
Red.Jud. M.R
Tehnored. M.D
5 ex/20.10.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7417/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 2590/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








