Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6996/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6996/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 13493/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR.6996

Ședința camerei de Consiliu din data de 25.03.2014

Instanța constituită din:

Președinte: F. N.

Grefier: A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANTA cu sediul in C., . 14A, jud C. în contradictoriu cu pârâtul J. I., cu domiciliul in C., ., jud C., având ca obiect cerere de valoare redusă

La apelul nominal făcut în Ședința camerei de Consiliu se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 258 alin 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile existente la dosar, ca fiind utilă în soluționarea cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 C.pr civ., instanța socotindu-se lămurită, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.05.2014 sub nr._, reclamanta R. AUTONOMĂ de DISTRIBUIRE a ENERGIEI TERMICE a solicitat instanței obligarea pârâtului J. I. la achitarea sumei de 1713,22 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale de energie termică aferente perioadei 31.03._13, a sumei de 162,37 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente perioadei 31.03._13, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că între aceasta, în calitate de furnizor și pârât, în calitate de utilizator s-a încheiat un contract de furnizare a energiei termice sub forma de apă caldă menajeră și căldură.

Potrivit dispozițiilor acestui contract, art. 38 lit. a din Legea 325/2006 privind serviciul de alimentare cu energie termică, art. 254 lit. a din Ordinul 91/2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală pentru aprobarea Regulamentului cadru al Serviciului Public de Alimentare cu energie termică, precum și art. 41 alin. 4 lit. c și art. 41 alin. 10 din Legea 51/2006 privind Serviciile comunitare de utilități publice, utilizatorii au obligația de a achita facturile emise de furnizor, în modalitatea convenită de furnizare a energiei termice.

Conform clauzelor contractuale, precum și a dispozițiilor legale în materie, neachitarea de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței a facturilor emise de creditoare atrage penalități de întârziere, stabilite conform reglementărilor în vigoare.

În drept au fost invocate dispozițiile din Legea 325/2006, Ordinul 91/2007, Legea 51/2006, art. 1270 C.civ. și art. 1025 și urm C.proc.civ. privind cererile de valoare redusă.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri în cadrul căreia a depus, în copie, modalitatea de calcul a penalităților, facturi fiscale, fișa contabilă a pârâtei privind debitul și penalitățile și contract nr. B1696/28.01.2013.

Reclamanta nu a solicitat să aibă loc dezbateri orale.

Pârâtul nu a formulat răspuns la cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de art. 1029 alin. 4 C.proc.civ..

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Conform art. 1025 C.proc.civ.: „(1) Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. (2) Prezentul titlu nu se aplica în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice. (3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplica cererilor referitoare la: a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; c) moștenire; d) insolvența, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; e) asigurări sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viața privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.”

Instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile titlului X din codul de procedură civilă privind cererile de valoare redusă, întrucât creanța pretinsă de reclamantă este sub nivelul de_ lei și nu este incident niciunul din cazurile de excepție prevăzute de alin. 2 și 3 ale art. 1025 C.proc.civ..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Între cele două părți au existat raporturi juridice în baza contractului nr. B1696/28.01.2013 (filele 37-42), prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtului energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum, iar pârâtul s-a obligat să plătească la scadență facturile de consum emise.

În baza acestui contract reclamanta a emis facturi în perioada 31.03._13 pentru consumul de energie termică, din a căror valoare pârâta are de achitat suma de 1713,22 lei.

În drept, instanța reține că potrivit art. 1270 Cod civil: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

În aceste condiții, pârâtul avea obligația să achite reclamantului contravaloarea energiei termice furnizate.

Instanța reține că pârâtul nu a făcut dovada achitări debitului de 1713,22 lei deși acesta a semnat atât contractul cât și facturile aferente perioadei 31.03._13.

În privința daunelor suferite prin neexecutarea la scadență a obligației, părțile au prevăzut în contract o clauză penală prin care au evaluat anticipat daunele-interese provenite din neexecutarea la timp a obligațiilor contractuale, respectiv un procent de penalități de întârziere egal cu cel datorat pentru neplata la termen a obligațiile bugetare (art. 20 alin. 2 lit. a din contract).

Din fișele de calcul al penalităților, instanța reține că pârâtul datorează penalități de întârziere în cuantum de 162,37 lei aferente perioadei 31.03._13.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1713,22 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale de energie termică aferente perioadei 31.03._13 și suma de 162,37 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente perioadei 31.03._13.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul urmează să fie obligat către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta R. AUTONOMĂ de DISTRIBUIRE a ENERGIEI TERMICE, cu sediul in C., . 14A, jud C., în contradictoriu cu pârâtul J. I. cu CNP:_ și domiciliul in C., ., jud C..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1713,22 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale de energie termică aferente perioadei 31.03.2013 – 30.11.2013 precum și suma de 162,37 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale de penalități de întârziere aferente perioadei 31.03.2013 – 30.11.2013.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel ce se poate depune la Judecătoria C. în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. NemethAlina S.

Red jud. F.N. /11.07.2014

Tehnored.gref. A.S./2com/16.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6996/2014. Judecătoria CONSTANŢA