Contestaţie la executare. Sentința nr. 3890/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3890/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 30789/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil. _
Sentința civilă nr.3890
ȘEDINȚA DIN DATA DE: 08.04.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: D. R.-V.
GREFIER: T. E.
S-a luat în examinare cauza Minori și familie având ca obiect contestație la executare/suspendare executare, acțiune formulată de contestatorii JUDEȚUL C., C. JUDEȚEAN C. și PREȘEDINTELE C. LOCAL C., toți cu sediul în C., Bvd.Tomis, nr.51, județ C. și sediul ales la av.M. M. în C., . bis, . în contradictoriu cu intimata . (CUI RO_), cu sediul în C., ..3 bis, județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.03.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 01.04.2014, 08.04.2014, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecatoriei C. cu numarul_, contestatorul J. C. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul . să dispună anularea actelor de executare efectuate în Dosarul nr.290/2013 al B. N. S.-I..
În motivarea în fapt a contestației, petentul a arătat, in esenta, că au fost incalcate regulile referitoare la executarea silita in ceea ce priveste onorariul executorului si al avocatului. În drept au fost invocate dispozitiile art.711 C.p.c. si ale OMJ 2550/2006. În dovedirea contestatiei la executare, petentul a solicitat proba cu înscrisuri. Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat, în esență, că nu au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la executarea silită. În dovedirea întâmpinării, intimatul a solicitat proba cu înscrisuri. Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată neintemeiata contestatia la executare, in sensul considerentelor ce se vor arata in continuare.
Astfel, referitor la onorariul avocatial, instanta apreciza ca acesta nu este disproportionat fata de obiectul executarii silite, care prin natura sa a presupus numeroase demersuri pentru aducerea la indeplinire a titlului executoriu.
Referitor la onorariul executorului judecatoresc, instanta apreciaza ca acesta este atat legal cat si justificat, avand in vedere ca raportat la OMJ nr.2550/2006 si la activitatea desfasurata de executor, onorariul se incadreaza in dispozitiile reglementate de punctual nr.12 din anexa ordinului.
Pentru aceste considerente, contestatia la executare urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de contestatorii JUDEȚUL C., C. JUDEȚEAN C. și PREȘEDINTELE C. LOCAL C., toți cu sediul în C., Bvd.Tomis, nr.51, județ C. și sediul ales la av.M. M. în C., . bis, . în contradictoriu cu intimata . (CUI RO_), cu sediul în C., ..3 bis, județ C. ca neîntemeiată.
Cu drept la apel în termen de 30 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică astăzi, 08.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud.D. R.-V. T. E.
Red.Jud.D R-V/21.10.2014/4 ex.
Dact.Gr.T.E/24.10.2014
emis.2 .>
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Partaj judiciar. Sentința nr. 5505/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








